într-o zi voi fi un om foarte fericit - de Justin Dumitru

05:57:00

într-o zi voi fi un om foarte fericit





cu toată nebunia de a nu regreta nimic


voi zâmbi
politicos oricăror factori incisivi ai stresului


şi inima va şti
singură când să-şi otrăvească poftele





într-o zi voi
scrie pe clădirile publice îndemnuri optimiste


ca acel pacifist
care a scris pe filiala de bancă:


,,şi tu meriţi! eşti minunat!”


logică tristă: nu trebuie să fii minunat ca să meriţi,


ci trebuie să te minunezi de cum se obţin acum meritele





trebuie să fii iluzionist şi nu numai


trebuie să calci pe tendoanele celor care se


căsnesc să supravieţuiască în plină glorie a ultrajului.


înţelegi? trebuie să îi prăbuşeşti pe cei
slabi


ca un călău gustând sângele cald, proaspăt de pe mâna vânjoasă


a execuţiei.





într-o zi voi
arunca dintr-un aerostat petale de trandafir


peste cartierele
ucigaşe, peste cămine abandonate


de jos se vor
ridica la cer lampioanele luminoase ale unor


copii care îşi
construiesc case din lego,


speranţe din scobitori, fericirea pe stomacul gol.


şi ochii lor vor
fixa acele luminiţe de încurajare pe bolta


cerului senin.
palmele le transpiră şi tremură de emoţie.


râd şi aclamă ploaia de petale la fel de caldă şi liniştitoare


ca lacrimile părinţilor stoarse pe ascuns.






dar într-o zi vor
fi nişte oameni foarte fericiţi.  

27 de comentarii:

  1. Recomand cu mare drag acest serviciu pentru cei care se confruntă cu dificultăți în încercarea de a -și restabili relația/căsătoria. El este adevărata afacere. Puteți ajunge la Dr Wale WhatsApp: +2347054019402
    Din respect pentru tine și vrăjile tale, trebuie să fac cunoscută această mărturie. Am fost la alte rotiri de vrăji fără să văd niciun rezultat. Tocmai mi -am dorit să vin la tine mai devreme, am primit tot ce este mai bun de la tine. Fostul meu soț a fost plecat de ani de zile și am plecat peste tot și alte rotiri de vrăji pentru ajutor, dar niciun rezultat până când prietenul meu m -a prezentat la dr. Wale. După ce s -a făcut vraja de dragoste, am primit în sfârșit un apel de la el. Vrăjile lui făceau minuni și soțul meu este din nou cu plină de dragoste. A fost ca un miracol! S -a întors brusc cu flori spunând că ar trebui să -l iert, am fost cu adevărat înfiorat și șocat când soțul meu a îngenuncheat cerșind iertare și pentru mine să -l accept înapoi. Sunt foarte scurt de cuvinte și vesel, ești un zeu trimis pentru mine și întreaga mea familie. Și acum sunt din nou o femeie veselă. Mulțumesc mult dr. Wale. Toți cei care caută un adevărat vrăjitor de contact Dr Wale pe WhatsApp/Viber: +2347054019402 sau e -mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt foarte fericit să împărtășesc această mărturie uimitoare, am fost rănită și am fost frântă când soțul meu m-a lăsat cu copilul nostru, am fost confuză și nu știam ce să fac, l-am iubit atât de mult, am încercat tot ce am putut să aduc el înapoi, dar tot efortul meu a fost în zadar, într-o zi credincioasă i-am explicat prietenei mele problema mea, iar ea mi-a povestit despre un mare vrăjitor de dragoste numit DR WALE, care a lăsat-o și gravidă când căuta un copil, după ce ea mi-a spus că și eu am intrat online, vezi toate veștile bune despre DR WALE, l-am contactat pe DR WALE prin informațiile de contact pe care mi le-a dat prietenul meu, după câteva ore vrăjitorul mi-a răspuns și mi-a spus să rămân și mi-a dat câteva instrucțiuni despre ce să fac și am făcut exact cum mi s-a spus, spre cea mai mare surpriză a mea, soțul meu, care nu m-a sunat de trei ani, m-a sunat și a început să-și ceară scuze pentru toate greșelile pe care mi le-a făcut și m-a rugat că vrea să se întoarcă. acasă cu mine și cu copiii, acum m-a iubit mai mult decât oricând înainte, respectabilii mei spectatori frați si surorile daca treci prin orice fel de problema contactati DR WALE iti dau garantie 100% ca el va rezolva problemele. contactați-l VIA WhatsApp/Viber: +2347054019402 SAU e-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  3. Ilgus metus palaikęs santykius su buvusiuoju, jis išsiskyrė su manimi, aš padariau viską, kad jį sugrąžinčiau, bet viskas buvo veltui, labai norėjau jį susigrąžinti dėl meilės jam, maldavau jo viskas, aš žadėjau, bet jis atsisakė. Nuėjau pas draugę ir paaiškinau savo problemą savo draugei, o ji pasiūlė man susisiekti su daktaru Veliu, kuris jai tuo metu padėjo. Taip aš WhatsApp telefonu +2347054019402 Dr Wale, burtininkas, viską jam paaiškinau ir papasakojau, kaip karts nuo karto sutrinka mano protas. ir jis man pasakė, kad nėra jokių problemų, kad viskas bus gerai prieš keturias dienas, jis man pasakė, kad mano buvęs sugrįš pas mane per kelias dienas, jis užkalbėjo ir liepė man laikytis jo man duotų nurodymų, todėl aš padariau. ir vykdė visus jo man duotus nurodymus. Keista, kad antrą dieną tai buvo maždaug vakaro metas. Man paskambino mano buvęs, aš taip nustebau, atsiliepiau į skambutį ir jis tik pasakė, kad labai gailisi dėl visko, kas atsitiko, kad nori, kad grįžčiau pas jį, kad jis mane taip myli. Buvau tokia laiminga ir nuėjau pas jį, taip mes vėl pradėjome laimingai gyventi. Nuo tada pažadėjau, kad visiems pažįstamiems, turintiems problemų dėl santykių, aš padėsiu tokiam žmogui, nukreipdamas jį į vienintelį tikrą ir galingą burtų svaidytoją, padėjusį man išspręsti mano problemą. Jo WhatsApp / Viber: +2347054019402 ARBA el. paštas: drwalespellhome@gmail.com
    jei jums reikia jo pagalbos jūsų santykiuose ar kitu atveju.
    1) Meilės burtai
    2) Prarasti meilės burtai
    3) Sustabdykite skyrybų burtus
    4) Santuokos burtai
    5) Nėštumo burtai
    6) Išsiskyrimo burtai
    7) Mirties burtai
    8.) Norite būti paaukštintas savo biure.
    9) nori patenkinti savo meilužį
    10) Loterija

    RăspundețiȘtergere
  4. Vreau să folosesc acest mediu pentru a-i mulțumi marelui vrăjitor DR WALE pentru că mi-a adus înapoi dragul soț. Când soțul meu ne-a părăsit pe mine și pe cei doi copii ai noștri pentru o altă femeie, trăiam în dureri pentru că îl iubesc atât de mult, nu știam ce să fac, de fapt am fost confuz până când am întâlnit o prietenă de-a mea pe nume Ella și cu mine. i-a spus prin ce trec, apoi mi-a spus să nu-mi fac griji că și ea a trecut prin aceeași problemă, dar în cazul ei a fost iubitul, apoi m-a dus la un spiritist, un vrăjitor, pe nume DR WALE, care a ajutat-o. înapoi pe iubitul ei, Când l-am contactat pe DR WALE pe WhatsApp +2347054019402, i-am spus problemele mele, după aceea, mi-a spus ce să fac și mi-a spus după ce am făcut ce mi-a spus, după câteva săptămâni soțul meu va veni să se târască pe genunchii lui rugându-mă să-l iert. După câteva săptămâni a venit soțul meu și a început să mă roage, nu m-am așteptat să se întâmple așa de curând, am bătut la ușă, când am deschis ușa, spre cea mai mare surpriză, l-am văzut pe soțul meu în genunchi rugându-mă și pe mine și pe noștri. copiii să-l ierte.
    De asemenea, vindecă tot felul de boli, inclusiv pe cea enumerată mai jos,
    1. HIV/SIDA.
    2. HERPES 1/2.
    3. CANCER.
    4. ALS (boala lui Lou Gehrig).
    5. Hepatita B.
    6. HIPERTENSIUNEA.
    7. NUMĂR scazut de spermatozoizi.
    8. ASTMB.
    9. PROBLEMA VIRGINIA.
    10. DIAREE.
    11. GRAND.
    12. herpes rece.
    13. AVC.

    Și a făcut și următoarele vrăji,

    1. vrei o căsnicie bună,
    2. ești politician și ai nevoie de protecție,
    3. ai nevoie de o vrajă de dragoste,
    4. vrei să fii un bărbat sau o femeie bogată,
    5. vrei ca partenerul tău să te iubească,
    6. Cauți soție sau soț,
    7. vrei să lucrezi cu o viză în orice țară la alegere,
    8. ești un om de afaceri sau o femeie și vrei ca afacerea ta să se miște,
    9. vrei ca șeful tău să te iubească,
    10. vrei ca sotul sau sotia ta sa te inchine,
    11 Ai nevoie de un loc de muncă,
    12 Ai nevoie de promovare în locul tău de muncă,
    Oricine are problemele enumerate mai sus ar trebui să contacteze DR WALE, marele vrăjitor. Contactați-l prin WhatsApp/Viber: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  5. Viața mea s-a întors!!! După nouă ani de căsnicie întreruptă, soțul meu ne-a părăsit pe mine și pe cei doi gemeni ai noștri. Am simțit că viața mea era pe cale să se sfârșească, aproape m-am sinucis, am fost emoționat foarte mult timp. Datorită unui vrăjitor numit DR WALE, pe care l-am întâlnit online. Într-o zi credincioasă, în timp ce răsfoiam pe internet, căutam un vrăjitor bun care să-mi rezolve problemele. Am dat peste o mulțime de mărturii despre acest vrăjitor special. Unii oameni au mărturisit că și-a adus fostul iubit înapoi, alții au mărturisit că restaurează uterul, vindecă cancerul și alte boli, unii au mărturisit că poate face o vrajă pentru a opri divorțul și așa mai departe. Am întâlnit și o mărturie anume, era despre o femeie pe nume Sofia, ea a mărturisit despre modul în care DR WALE și-a adus înapoi fostul iubit în mai puțin de o săptămână și a inversat efectul cancerului băieților lor, iar la sfârșitul mărturiei ei, ea a renunțat la DR WALE „WhatsApp: +2347054019402. După ce am citit toate acestea, am decis să discut cu DR WALE. L-am contactat prin WhatsApp: +2347054019402 și i-am explicat problema mea. În doar câteva săptămâni, soțul meu s-a întors la mine. Ne-am rezolvat problemele și suntem și mai fericiți decât înainte. DR WALE este cu adevărat un om talentat și nu mă voi opri din a-l publica pentru că este un om minunat... Dacă ai o problemă și cauți un vrăjitor real și autentic care să îți rezolve toate problemele. Încercați DR WALE oricând, acesta este răspunsul la problemele dvs. Iată contactul lui: WhatsApp/Viber: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  6. Ai o neînțelegere cu iubitul tău care a dus la despărțire și ai încercat să te împaci cu el sau ea, dar el/ea nu îți dă un răspuns pozitiv și simți că ceva nu merge bine în relația ta și ai nevoie de o soluție rapidă , contactează DR WALE astăzi și asigură-te ca viața ta amoroasă să revină în bine cu fostul tău, DR WALE m-a ajutat să refac pacea în casa mea, deoarece soțul meu m-a părăsit timp de zece luni și a trăit cu o altă femeie și nu a vrut niciodată să fac. întoarce-te acasă, dar cu ajutorul vrăjitorului DR WALE s-a întors acasă după o săptămână după ce DR WALE a făcut o vrajă puternică de restaurare. Deci, dacă aveți nevoie de o soluție rapidă în relația sau căsătoria dvs. cu ajutorul unui vrăjitor, contactați: WhatsApp/Viber/Telegram: +2347054019402 sau E.Mail: drwalespellhome@gmail.com

    El poate efectua și următoarea vrajă de mai jos
    1. Vraja de loterie
    2 Vraja de noroc
    3. Vrăjiți pentru a câștiga cazul în instanță
    4. vrajă de sarcină
    etc..

    RăspundețiȘtergere
  7. Am strigat familiei soțului meu să ne salveze căsnicia, măcar de dragul copiilor noștri. El este păcălit doar că și-a părăsit familia pentru o fată de la universitate, sunt atât de deprimat pe punctul de a mă sinucide, dar când mă uit la fiul meu de șapte ani, pur și simplu nu mai pot. Cu câteva zile în urmă mi s-a spus că au plecat în Bahamas în vacanță, când încă își plătește pensia pentru copii, mi-am vândut mașina doar pentru a continua să plătesc ipoteca. Am dat totul copiilor mei și am plecat cu absolut nimic în afară de respirația mea. Sora mea a văzut starea mea când a venit să-și vadă nepoatele și nepotul, m-a forțat să-l contactez pe DR WALE pe WhatsApp: +23457054019402, Din acel moment l-am contactat pe DR WALE, viața mea s-a schimbat. ghici ce? Am mașina înapoi, soțul meu s-a întors acasă și a lăsat-o singură pe târfa proastă. N-am văzut nimic care să funcționeze atât de repede în cei 53 de ani din viața mea. Soțul meu mi-a dat mașina lui și m-a condus la tribunal ieri pentru a ne reînnoi jurământul. Sunt atât de fericit că căsnicia mea funcționează din nou și că lucrurile au revenit la normal în doar câteva săptămâni. Soțul meu m-a contactat imediat DR WALE A terminat vraja. A fost instantaneu. Sunt încă șocată și aștept să văd cât va dura asta. Dar deocamdată se simte ca în rai, pentru că soțul meu este chiar înăuntru cu mine, așa cum ne-am întâlnit prima dată când am fost de acord să mă căsătoresc cu el. Doctorul dragostei a spus că este pentru totdeauna. Voi continua să depun mărturie dacă asta va fi pentru totdeauna așa cum a garantat. Du-te acum, adu-ți iubitul înapoi......WhatsApp/Viber: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  8. Soția mea suferă de cancer tiroidian, care s-a confirmat că este stadiul patru, doctorul mi-a spus că nu putea face nimic, deoarece ea nu răspundea la tratament, dar un prieten de-al meu a venit în ajutorul nostru comandând acest ulei de canabis de la DR. WALE despre care a spus că a ajutat unii pacienți să lupte împotriva cancerului de diferite tipuri, așa că am decis să îi dăm o șansă, până acum soția mea se îmbunătățește foarte bine și în prezent poate să se plimbe prin casă singură. Am simțit că este necesar să le permit altora care suferă de această boală acută că, odată ce ai un ulei bun de canabis, acesta poate oferi cu adevărat o a doua șansă de a trăi. întâmplător, dacă se întâmplă să aveți nevoie de acest ulei de canabis, puteți contacta DR WALE care mi-a furnizat mie și soției mele acest WhatsApp/Viber/Telegram: +2347054019402 SAU E-mail: drwalespellhome@gmail.com

    EL REPARA URMĂTOARELE PROBLEME TUTUROR
    PRIN GLOBUL PE:
    1. Să-ți recuperezi iubitul sau soțul
    2. Spiritual antiglonț
    3. Loterie
    4. Vraja de bani
    5. Vrajă de viață lungă
    6. Vraja de prosperitate
    7. Vraja de protecție
    8. Obțineți un loc de muncă
    9. A deveni un manager vrajă
    10. Obțineți un împrumut uriaș fără să plătiți niciun comision
    11. Recuperarea banilor de escrocherie
    12. Vraja copilului
    13. Vrajă de sarcină
    14. Vraja de libertate
    15. Vraja de dragoste
    16, vraja de dispariție
    17. Vrajă umană invizibilă
    18. Succes sau trece vraja
    19. Vraja căsătoriei
    20. Vrajă răzbunătoare
    21. Vraja de popularitate
    22. Vraja uciderii
    23. Vraja cancerului
    24. Vraja puterii supranaturale
    25. Vraja de nebunie
    26. Vrajă de împrumut gratuit pentru casă
    27. Vraja de producție de filme și film
    28. Vraja HIV/SIDA
    29. Vrajă de tuberculoză
    30. Pierde in greutate si vraja corpului

    RăspundețiȘtergere
  9. Salutare prieteni, o mărturie minunată și uimitoare despre un mare vrăjitor pe care îmi place foarte mult să o împărtășesc. Să-mi recuperez soția este ceea ce mă așteptam mai puțin și nu mi-am putut imagina niciodată. Eu și soția mea suntem căsătoriți de cinci ani și trăim fericiți, dar dintr-o dată s-a schimbat complet și s-a îndepărtat de mine și nu am știut niciodată ce se întâmplă, am încercat să o întreb, dar ea a refuzat să-mi spună ce se întâmplă. problema este, și pe măsură ce timpul a trecut ea a căutat să divorțeze. Eram atât de îngrijorat și confuz și am făcut tot posibilul să o recuperez, dar nu a fost ușor, am crezut că s-a pierdut orice speranță și, în timpul căutării mele de ieșire, un prieten de-al meu care a avut o problemă similară mi-a spus despre un mare vrăjitor numit DR WALE, care l-a ajutat să-și recapete și soția. Nu am crezut niciodată în vrăjile în toată viața mea sau în magie, pentru că nu m-am gândit că va funcționa, dar am încercat să-i dau acestui om o șansă și, spre cea mai mare surpriză, a făcut o vrajă asupra mea, dar astăzi suntem din nou împreună într-o casă minunată. cu trei copii frumoși. Suntem din nou fericiți împreună și folosesc această ocazie pentru a spune oricui trece printr-o situație similară să-l contacteze pe WhatsApp/Viber/Telegram: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  10. Aveam probleme serioase în relația cu iubitul meu și asta l-a determinat să se mute în apartamentul prietenului său. Totul s-a înrăutățit pentru că a început să meargă frecvent în baruri și cluburi de striptease cu prietenul său, să se îmbată și să leșine. Mă amenință mereu la telefon ori de câte ori îl sun din cauza tuturor sfaturilor proaste pe care i-a dat prietenul lui. Îl iubesc foarte mult și ne întâlnim de cinci ani, ceea ce ne-a dat o fiică frumoasă. De asemenea, pierdusem o mulțime de bani pe terapeuți până când am fost prezentată pe DR WALE de către un prieten pe care l-a ajutat să se căsătorească cu iubitul ei din copilărie; asta mi-a dat încredere totală și putere să-l recuperez. Am făcut tot ce mi-a cerut și într-o săptămână iubitul meu m-a sunat și s-a repezit acasă, lucrurile s-au schimbat emoțional între noi. Are o slujbă și a încetat să bea și să-și păstreze prieteni irelevanți. Este un miracol pe care nu l-am crezut niciodată posibil pentru că îmi pierdusem orice speranță până l-am găsit pe DR WALE. De aceea am promis că îmi voi împărtăși mărturia în tot universul. Toate mulțumirile sunt către DR WALE pentru munca excesivă pe care a făcut-o pentru mine. Mai jos sunt detalii DR WALE.WhatsApp: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com în situația în care suferiți o rupere la inimă și vă asigur că, deoarece mi-a făcut-o pe a mea, cu siguranță vă va ajuta și pe dvs.

    RăspundețiȘtergere
  11. Am fost atât de zdrobit când soțul meu de nouă ani m-a părăsit și s-a mutat în Quebec City pentru a fi cu o altă femeie. Durerea a fost prea mare ca să o pot suporta, încât nu am mai suportat-o. Așa că a trebuit să apelez la Internet pentru ajutor până am aflat că DR WALE era adevărata afacere.. Am încercat tot ce știam și, cu vrăjile tale, binecuvântările și puterile magice extraordinare, ai făcut toată munca pentru eu, pe care mi-ați garantat rezultatul pozitiv este într-o săptămână, fostul meu soț s-a întors la mine și a fost regretat pentru tot ceea ce a făcut și acum viața mea este echilibrată și sunt din nou fericit. DR WALE faci un serviciu grozav oamenilor. Prieteni, în cazul în care aveți nevoie de ajutorul lui DR WALE, vă rugăm să-l WhatsApp pe WhatsApp +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  12. Sunt aici pentru a împărtăși această mărturie partenerilor care suferă în relațiile lor, deoarece există o soluție durabilă. Iubitul meu ne-a părăsit pe mine și pe cei doi copii ai noștri pentru o altă femeie timp de patru ani. Am încercat să fiu puternică doar pentru copiii mei, dar nu am putut controla durerile care îmi chinuiau inima. Am fost rănit și confuz. Aveam nevoie de ajutor, așa că am făcut câteva cercetări pe internet și am dat peste un site pe care am citit o mulțime de comentarii bune despre DR WALE, vrăjitorul lui, care poate ajuta la întoarcerea iubiților rătăciți într-o săptămână. L-am contactat și i-am explicat totul. I-am trimis și poza atât cu mine, cât și cu iubitul meu și am plătit și bani pentru toate materialele necesare pentru a face treaba. Mi-a spus că voi afla de la iubitul meu într-o săptămână. Spre surprinderea mea, după câteva zile, iubitul meu s-a întors acasă. Așa ne-am reunit din nou și a fost multă dragoste, bucurie și pace în familie. De asemenea, puteți contacta DR WALE, un puternic vrăjitor pentru soluții la contactul său. WhatsApp/Viber/Telegram: +2347054019402 SAU E-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  13. Despărțirea este dureroasă, uneori ne prefacem că suntem în regulă, dar nu suntem, a lupta pentru a-l recupera pe cel pe care îl iubim înseamnă și a ne luptă pentru a ne recâștiga bucuria și fericirea. După ce prietena mea de un an s-a despărțit de mine, abia am putut vorbi fără să plâng. M-am simțit orbit și nu știam ce să fac. Nu știam dacă îl voi recupera și anxietatea era insuportabilă. Am căutat pe internet și după ce am citit nenumărate articole și site-uri web despre vrăji, am dat peste DR WALE WhatsApp: +2347054019402. Am vrut relația noastră înapoi și DR WALE mi-a garantat că iubitul meu se va întoarce la mine. Așa că, am urmat instrucțiunile și planurile pe care DR WALE mi le-a prezentat și în câteva zile, am fost din nou împreună și atât de îndrăgostiți! Știu că nu se întâmplă întotdeauna atât de repede, dar DR WALE a spus că vrăjile lui sunt eficiente și a făcut-o! Sunt atât de recunoscător și pot spune cu îndrăzneală că, dacă te-ai despărțit de acea persoană și vrei să o recuperezi, ia legătura cu ea pentru că DR WALE este un zeu pe Pământ și, de asemenea, este specializat în vrăji pentru a rămâne însărcinată pentru partenerul tău, să te vindeci de orice boală sau boală, să câștigi la loterie E.T.C. Nu voi uita niciodată cum m-a ajutat. WhatsApp: +2347054019402 SAU E-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  14. Sunt plin de bucurie să împărtășesc această mărturie aici. Am dat peste mărturia doamnei T despre modul în care DR WALE a ajutat-o ​​să-și salveze căsnicia și a ajutat-o ​​să-și recapete locul de muncă unde șeful ei plănuia să o concedieze. Dar, așa cum a spus ea, cu ajutorul lui DR WALE, totul a revenit la normal pentru ea. După ce i-am citit mărturia, am contactat-o ​​pe DR WALE pentru că aveam o ceartă serioasă cu soțul meu. Plănuia să pună capăt căsniciei noastre de nouă ani. După ce i-am spus lui DR WALE ce se întâmplă în căsnicia mea, el mi-a spus că totul va fi bine în căsnicia mea și l-am crezut. Așa că a făcut o vrajă pentru mine și iată că soțul meu a început din nou să se poarte bine cu mine. Mă bucur că am dat peste mărturia doamnei T, deoarece asta m-a ajutat să-mi găsesc pacea și odihna sufletească în propria mea căsnicie. Și tu îl poți contacta pe DR WALE pe WhatsApp/Viber +2347054019402 SAU drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  15. Soția mea m-a părăsit pentru un alt bărbat și am avut inima zdrobită și devastată. Dar într-o zi bună, răsfoiam internetul când am văzut o doamnă depunând mărturie despre cum a ajutat-o ​​DR Gideon, așa că am decis să-l contactez pentru ajutor și el m-a ajutat să-mi refac relația ruptă, iar acum soția mea s-a întors și mă iubește mult. mai mult decât mi-am putut imagina vreodată. Daca treci prin situatii similare chiar daca vrei sa ramai insarcinata. sau vindeca boala.
    Câștigă la loterie.
    Cazul Win Curt.
    Răzbunați, nu ezitați, contactați Dr Gideon dacă aveți nevoie de orice fel de ajutor contactați DR GIDEON pe Whatsapp: +2347042191323

    E-mail: drgideon611@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  16. Soția mea s-a schimbat dramatic față de mine și nu mai comunică. Mă lipsește de respect și mă acuză în mod fals de infidelitate din cauza bârfelor răutăcioase... dar sunt pur și simplu UIMIT de rezultatele DR WALE, care a făcut o vrajă de dragoste pentru reuniune. Totul merge atât de bine și EXACT așa cum a spus el că va fi. Chiar dacă a durat câteva zile pentru a progresa complet, a meritat atât de mult pentru că lucrurile sunt aproape la perfecțiune! Modul în care mi-a luat situația și a întors-o complet pentru a-mi oferi exact ceea ce îmi doream este peste mine, dar ceva pe care nu-l voi pune niciodată la îndoială și nu voi fi complet recunoscător zeilor să-l binecuvânteze pe DR WALE pentru că a transformat tristețea în fericire. Contact DR WALE: WhatsApp/Viber/Telegram: +2347054019402 SAU E-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  17. Aceasta este o mărturie pe care voi spune tuturor să o audă. Am fost căsătorit patru șase ani și în al șaptelea an de căsnicie, o altă femeie a avut o vrajă să-mi ia iubitul de lângă mine, iar soțul meu m-a lăsat pe mine și pe copii și am suferit de trei ani până când am vrut să spun o postare în care asta bărbatul numit DR WALE a ajutat o mulțime de oameni să-și aducă soți și soții pentru ei. Vecinul meu mi-a spus și lucruri bune despre el. Așa că am luat legătura cu DR WALE și i-am împărtășit necazurile mele pentru a mă ajuta să-mi aduc iubitul soț acasă și crede-mă că i-am trimis poza mea și am plătit pentru tot ce mi-a cerut să plătesc. El mi-a spus să-mi relaxez mintea că soțul meu va fi cu mine. După câteva zile, am primit un telefon de la soțul meu în care îmi spunea că îi pare rău că are nevoie de iertarea mea. După câteva zile, am văzut o mașină intrat în casă și iată că era soțul meu și el a venit la mine și la copii și de aceea sunt fericit să vă fac pe fiecare dintre voi să se aseamănă să vă întâlniți cu acest bărbat și să vă am iubit. înapoi la propria persoană WhatsApp/Viber: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  18. EFICIENT ȘI PUTERNIC CASTER DRAGOSTE DR WALE
    Am fost respinsă de soțul meu după nouă (9) ani de căsnicie doar pentru că o altă femeie a avut o vrajă asupra lui și m-a lăsat pe mine și pe copii să sufere. Într-o zi, când citeam pe web, am văzut o postare despre cum acest vrăjitor pe acest WHATSAPP +2347054019402 a ajutat o femeie să-și recapete soțul și i-am dat un răspuns la WHATSAPP lui și mi-a spus că o femeie a avut am făcut o vrajă pe soțul meu și mi-a spus că mă va ajuta și după câteva zile îl voi avea pe soțul meu înapoi. L-am crezut și astăzi sunt bucuros să vă spun tuturor că acest vrăjitor are puterea de a aduce îndrăgostiți înapoi. pentru că acum sunt fericit cu soțul meu. Mulțumesc pentru DR WALE Ajungeți la el pe WhatsApp/Număr Viber: +2347054019402 sau e.mail: drwalespellhome@gmail.com Vă mulțumim DR WALE. Fie ca zeii tăi să te răsplătească mereu pentru binele tău.

    RăspundețiȘtergere
  19. CASTER DE VORAȚI DE IUBIRE ONLINE REALĂ ȘI GENUINĂ PENTRU A-ȚI READUCE ÎN FOȘI IUBIT SAU URGENT SAU WHATSAPP +2347054019402.
    Vreau să profit de această oportunitate. Trebuie să-i mulțumesc mult lui DR WALE pentru că mi-a revenit soția. După șapte ani buni de căsătorie, femeia mea m-a părăsit pentru un alt bărbat. Am făcut tot ce am putut ca să o recuperez, dar tot ce am făcut a fost în zadar. Eram tristă, dar nu mi-am pierdut speranța de a o recupera pentru că aveam încredere că o voi aduce înapoi la mine. Așa că caut online cum să-mi recuperez soția și am dat peste o postare a DR WALE despre cum a ajutat o doamnă să-și recupereze fostul, l-am contactat și i-am spus durerea prin care treceam, el mi-a spus ce să fac și am făcut-o, apoi mi-a făcut o vrajă de dragoste în câteva săptămâni mai târziu, soția mea m-a sunat și mi-a spus că îi pare rău pentru ceea ce a făcut și că îi este foarte dor de mine, mai târziu în acea zi s-a întors acasă și a implorat pentru mele iertare, de atunci dragostea noastră a devenit mai puternică. Pentru lucrurile minunate pe care DR. WALE le-a făcut pentru mine, ar fi nedrept pentru mine să nu anunț întreaga lume că un vrăjitor atât de puternic trăiește. Dacă doriți să vă recuperați fostul rapid, contactați DR WALE pe WhatsApp/Viber/Telegram: +2347054019402 SAU E-mail: drwalespellhomel@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  20. Ai o neînțelegere cu iubitul tău care a dus la despărțire și ai încercat să te împaci cu el sau ea, dar el/ea nu îți dă un răspuns pozitiv și simți că ceva nu merge bine în relația ta și ai nevoie de o soluție rapidă , contactați DR WALE astăzi și vedeți rezultate bune și perfecte, DR WALE m-a ajutat să restabiliz pacea în casa mea, deoarece soțul meu m-a părăsit pentru opt luni și a locuit cu o altă femeie și nu a vrut niciodată să se întoarcă acasă, dar cu ajutorul al vrăjitorului DR WALE l-a făcut să se întoarcă acasă după câteva săptămâni. După o vrajă puternică de restaurare a fost făcută de DR WALE. Deci, dacă aveți nevoie de o soluție rapidă în relația sau căsătoria dvs. și sănătatea dvs. cu ajutorul unui vrăjitor care este DR WALE, totul va fi bine cu voi. contact: WhatsApp/Viber/Telegram: +2347054019402 sau E.Mail: drwalespellhome@gmail.com

    El poate efectua și următoarea vrajă de mai jos
    1. Vraja de loterie
    2 Vraja de noroc
    3. Vrăjiți pentru a câștiga cazul în instanță
    4. vrajă de sarcină
    etc..

    RăspundețiȘtergere
  21. Treci printr-o despărțire dureroasă sau un divorț? Reduceți-vă fostul înapoi urgent și păstrați-l permanent. DR WALE este un adevărat și adevărat vrăjitor de dragoste. El l-a adus înapoi pe fostul meu soț.
    Soțul meu plănuise să divorțeze de mine pe atunci și am fost plin de remuşcări pentru că nu știam ce să fac pentru a rezolva problemele cu soțul meu. Am căutat ajutor pe internet despre cum aș putea obține ajutor în căsnicia mea și am descoperit mărturii grozave despre DR WALE care a fost progresist cu vrăjile sale. Am luat legătura cu el și iată, DR WALE mi-a spus că îmi va pregăti o vrajă care să-mi aducă înapoi soțul. Eram sceptic, dar nu aveam altă opțiune decât să lucrez cu el. După ce am făcut tot ce mi-a cerut DR WALE să fac, iată, după o săptămână, soțul meu m-a sunat și mi-a spus că se întoarce în casă și din acea zi și până în acest moment, trăim în pace. S-a întors acum cu multă dragoste și grijă. Astăzi mă bucur să vă spun tuturor că acest vrăjitor are puterea de a aduce îndrăgostiți înapoi. Pentru că acum sunt fericită cu soțul meu, iar cea mai mare surpriză este că dragostea noastră este foarte puternică, fiecare zi este fericire și bucurie. și Nu există nimic ca să fii cu bărbatul pe care-l iubești. Îl voi recomanda cu căldură pe DR WALE oricărei persoane care are nevoie de ajutor. Dacă aveți vreo problemă, contactați DR WALE, vă ofer 100% garanție că vă va ajuta. Iată contactul lui, WhatsApp/Viber el: +2347054019402 SAU E-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  22. După opt ani de relație cu iubitul meu, iubitul meu a început să iasă cu alte fete și să-mi arate dragoste rece, în mai multe rânduri amenință că se va despărți de mine dacă îndrăznesc să-l întreb despre aventura lui cu alte fete, am fost total devastată și confuză până când un vechi prieten de-al meu mi-a spus despre un vrăjitor de pe internet numit DR WALE, care îi ajută mai întâi în relația lor cu puterea, care îi ajută pe oameni să-și îmbunătățească relația. M-am îndoit dacă așa ceva există vreodată, dar am decis să încerc. Când l-am contactat, mi-a spus tot ce trebuie să fac și să plătesc. Am făcut-o și m-a ajutat să fac o vrajă de dragoste și în câteva săptămâni iubitul meu s-a întors la mine și a început să-și ceară scuze, acum a încetat să iasă cu fetele și este cu mine definitiv și pe bune. Contactați acest mare vrăjitor pentru relația dvs. sau problema căsătoriei.

    Iata contactul lui..
    WHATSApp/Viber: +2347054019402 SAU E-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  23. După ce am fost ani de zile într-o relație cu fostul meu, S-a despărțit de mine, am făcut tot posibilul să-l aduc înapoi dar totul a fost în zadar, mi-am dorit atât de mult înapoi din cauza dragostei pe care o am pentru el, l-am implorat pentru tot, am făcut promisiuni dar a refuzat. Am fost la o prietenă și i-am explicat prietenei mele problema mea, iar ea mi-a sugerat să iau legătura cu DR Wale, care a ajutat-o ​​în timpul ei. Așa i-am explicat totul pe WHATSAPP DR Wale, vrăjitorul, și i-am spus că mintea mea este tulburată din când în când. și mi-a spus că nu este nicio problemă, că totul va fi bine în câteva săptămâni, mi-a spus că fostul meu se va întoarce la mine în câteva zile, a făcut vraja și mi-a spus să urmez instrucțiunile, așa că am făcut și am urmat toate instrucțiunile pe care mi le-a dat. În mod surprinzător, în a treia zi, era în jurul orei 20.00. M-a sunat fostul meu, am fost atât de surprins, am răspuns la apel și tot ce a spus a fost că îi pare atât de rău pentru tot ce s-a întâmplat încât a vrut să mă întorc la el, că mă iubește atât de mult. Am fost atât de fericit și m-am dus la el. Așa am început să trăim din nou fericiți împreună. De atunci, mi-am promis că oricui cunosc care are o problemă de relație, aș fi de ajutor unei astfel de persoane, referindu-l la singurul vrăjitor real și puternic care m-a ajutat cu propria mea problemă. WhatsApp/Viber lui: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com
    dacă ai nevoie de ajutorul lui în relația ta sau în orice alt caz din casa ta.

    (1) Atacul cu vrăji spirituale
    (2) Vrăji de dragoste pierdută
    (3) Opriți vrăjile de divorț
    (4) Vrăji de căsătorie
    (5) Vrajă de sarcină
    (6) Vrăji de despărțire
    (7) Vraja morții
    (8) Vrei să fii promovat în biroul tău
    (9) Atacul rău și al vrăjitoarelor
    (10) Loterie

    RăspundețiȘtergere
  24. Nu am știut niciodată că oamenii sunt lipsiți de inimă și foarte răi pe lumea asta. Totul a început când o prietenă de familie a început să ne viziteze acasă, nu am știut niciodată că ea vine la noi acasă nu a fost cu bune intenții. Ea venea la noi acasă cu lucruri rele doar pentru a ne face să nu procesăm nimic din ceea ce facem. Motivul pentru care a fost rău cu noi a fost pentru că era geloasă pe procesul nostru familial. Nu era fericită pentru că lucrurile mergeau bine pentru noi. Așa că își folosește răul pentru a planta lucruri spirituale în casa noastră. Lucrurile din casa noastră au început să meargă rău, tatăl meu a avut un accident oribil care aproape că i-a luat viața, din viața bună pe care o trăiam înainte ca totul să înceapă să meargă rău pentru noi. După câteva luni, atunci unul dintre verii noștri a venit la noi acasă și a văzut cum stau lucrurile la noi. El a spus că aceste lucruri care ni se întâmplă nu sunt doar obișnuite. Vărul nostru care a venit să ni-l prezinte pe DR WALE, ne-a spus că DR WALE îl ajută pe prietenul său să-și restabilească căsnicia ruptă. El a spus că DR WALE ne poate ajuta, așa l-am contactat pe DR WALE spre surprinderea noastră, după ce l-a contactat pe DR WALE, el ne-a spus că prietenul nostru de familie este cel care ne face tot răul. Cu ajutorul lui DR WALE aflăm unde a îngropat farmecele malefice. Cu ajutorul DR WALE, totul în casa noastră a revenit din nou la normal. Tatăl meu s-a întors din nou în picioare. Dacă aveți ceva care vă deranjează mintea, vă voi spune să contactați DR WALE pentru că el este cel mai bun rezolvator de soluții. Puteți contacta prin WhatsApp/Viber: +2347054019402 SAU E-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  25. L-am cunoscut pe DR WALE și m-a ajutat să-mi salvez relația de șase ani. Eu și prietena mea ne întâlnim în ultimii șase ani și totul mergea bine cu noi. Aveam de gând să ne căsătorim anul viitor. Eu și prietena mea am fost fericiți să ne facem lucrurile împreună până când ea a început să se poarte amuzant cu mine. De fiecare dată când o întreb dacă am greșit, ea va spune NU. Această coutine de câteva săptămâni și într-o zi mi-a spus că nu mai este interesată de relația noastră, deoarece mi-a spus că sunt șocată și cu inima zdrobită. O implor ea spune NU ca totul sa terminat intre noi. Așa că după ce au trecut câteva luni și văd că nu pot merge mai departe fără ea și am făcut câteva cercetări și am dat peste o mulțime de mărturii bune despre DR WALE, așa am ajuns la concluzia că DR WALE este omul principal, mă adresez lui și îi împărtășesc durerile mele. După ce i-a spus tot ce mi-a cerut numele meu și numele iubitei mele. După ceva timp, mi-a explicat că femeia mea fusese prinsă de altcineva cu un farmec voodoo, așa cum mi-a spus el. Atunci văd de ce femeia mea nu mi-a acționat acum. Ei bine, lucrul bun este că DR WALE a făcut toate lucrurile necesare care trebuiau făcute. Pe măsură ce scriu acum, prietena mea și cu mine ne căsătorim anul acesta. Ea s-a întors la mine și suntem amândoi fericiți împreună. Puteți contacta DR WALE prin: WhatsApp/Viber: +2347054019402 SAU e-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  26. Aceasta este o lecție importantă din care trebuie să învățăm cu toții. Prietena mea și soțul ei aveau nevoie de o menajeră, așa că și-au găsit una. În timp ce menajera stătea la ei, prietena mea a început să observe un comportament ciudat. Prietena mea a observat că soțul ei și menajera au aventuri împreună. Menajera a folosit o vrajă magică rea pentru a-i lega pe prietena mea și pe soțul ei. Menajera preia controlul asupra casei lor. Pentru că prietena mea trebuia să oprească toate prostiile care se întâmplau în casa ei, l-a contactat pe Dr. Wale pentru ajutor. Ea a spus că i-a povestit Dr. Wale totul și Dr. Wale i-a spus că totul va fi bine. Ea a spus că Dr. Wale i-a cerut să plătească pentru lucruri spirituale, pe care le plătește ea. Dr. Wale i-a făcut o vrajă spirituală pentru a o alunga pe menajeră din casa lor. Și soțul ei și-a revenit. După ce Dr. Wale a făcut treaba asta minunată pentru prietena mea, o altă prietenă de-a mea l-a contactat și s-a plâns că soțul ei o bate mereu. Era supărată, dar totuși Dr. Wale a ajutat-o ​​să-și recapete zâmbetul când a pregătit o vrajă care i-a restaurat căsnicia. Astăzi, ambele prietene ale mele trăiesc din nou fericite cu soții lor. WhatsApp/Viber: +2347054019402 SAU Email: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  27. Tatăl și mama au divorțat când eram copil mic, ambii mei părinți nu au locuit niciodată împreună după divorț acest lucru nu m-a făcut să am o copilărie dulce. Acum sunt adult. Același lucru se întâmplă acum și cu fratele meu mai mare și sora mea, amândoi sunt căsătoriți, dar nu mai sunt cu soția. Fratele meu mai mare și soția mea caută o modalitate de a divorța, în timp ce sora mea cea mare se ceartă mereu cu soțul ei, iar eu cred că vor cere în continuare divorțul. Toate aceste necazuri ici și colo îmi îngrijorează mereu mintea. Această problemă este în familia noastră de peste patruzeci și patru de ani și nu pot trăi cu ea. pentru că mi-e frică de asta și nu vreau în viața mea când mă căsătoresc. Din cauza traumei pe care o am în continuare, am mers să caut o soluție pentru a rezolva această problemă de familie. După o mulțime de mărturii am văzut că una dintre DR WALE mi-a atras atenția pentru că văd unele care au probleme similare ale mele și DR WALE a rezolvat-o. Am luat legătura cu DR WALE și i-am împărtășit durerile mele. DR WALE mi-a pus câteva întrebări la care am dat toate răspunsurile de care aveam nevoie. Din acel moment, DR WALE mi-a spus că tatăl și mama au jignit un cuplu tânăr când au fost tineri și pentru că părinții mei refuză să-i spună scuze, cuplul i-a cauzat cu maggie neagră voodoo, am șocat o surpriză, apoi îl întreb dacă există o soluție DR WALE a spus DA Iată, DR WALE a făcut toate lucrurile necesare care trebuiau făcute după patruzeci și patru de ani de când cuplurile și-au găsit scuze de când părinții mei ne-am scuzat cuplurile și ne-am scuzat vreodată familia mea. merge bine. Ambii părinți ai MEI sunt acum din nou împreună, fratele meu cel mai mare nu mai este divorțat de soția lui, în timp ce sora mea cea mai mare și soțul ei trăiesc acum fericiți împreună. Te confrunți cu aceleași probleme în care poți avea încredere pe DR WALE, contactează-l prin WhatsApp/Viber: +2347054019402 SAU E-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere

Fara insulte, jigniri sau amenintari! Orice mesaj care nu se supune regulamentului va fi sters.

Un produs Blogger.