The end. Real end...
Durere, singurătate, lacrimi, insomnie, amintiri, minciuni, înÅŸelăciuni, ură, nebunie, depresie, iubire… AÅŸa ceva simt eu acum. Un amalgam de stări, mai mult ciudate, pe care nu le mai pot controla. Exist aici doar cu trupul, sufletul mi s-a urcat la cer ÅŸi acolo va rămâne. Nu aÅŸ vrea pentru mult timp, însă nu se mai poate face nimic. Mă hrănesc cu aceste stări ÅŸi asta nu se va termina niciodată. Nici cel mai bun machiaj nu îmi mai poate ascunde înfăţiÅŸarea durerii ce nu conteneÅŸte a mă lovi atât de tare.
Mi-a ajuns, am înţeles, gata! Nu mai pot duce acest chin, nu mai pot. Pur şi simplu. Stau în pat, mai bine zis, zac în pat şi butonez telecomanda. Nu e nimic interesant. Toate filmele, melodiile, reclamele, absolut totul arată numai poveşti de iubire. Mai mult ca niciodată, urăsc asta. Mi-e scârbă să văd cupluri fericite. Nici cea mai tare comedie nu mă face să râd, doar să zâmbesc fals.
Am renunţat să mai stau la cămin, deoarece nu mai era locul meu acolo. Acolo erai tu, eram noi. Dacă mai statem nu rezistam, oricum. Îmi era şi mai rău. Voi face din noi naveta, cu autobuzul. Ceea ce am urât mereu, naveta. Dar, cum pe moment nu există altă cale...
În faţa tuturor pledez că sunt bine, însă nimeni nu poate să-mi înţeleagă durerea. Sufletul sfâşiat strigă tare că nu vrea să mai trăiască, dar mintea încearcă să-l oprească. De ce nu există o lege pentru omorârea unui suflet? Ar trebui să fie una, iar pedeapsa una cruntă şi pe viaţă.
Visele nu contenesc să fie cu tine ÅŸi sunt frumoase, nu coÅŸmaruri. Singurul coÅŸmar este că mă trezesc dimineaÅ£a singură, petrec ziua singură ÅŸi adorm singură. Nu-i pot spune un nou început, nu pe plan sentimental. ÃŽnceputul meu a fost acum 10 luni se ceva. Un început frumos, presărat de speranţă ÅŸi încredere. Un început în care cuvântul „rezistă” nu s-a adeverit. Daaa...vreau să rătăcesc străzile oraÅŸului ÅŸi să strig tare cât de mult te iubesc. Cu tine am învăţat să-mi înfrunt frica de public.
Ultimele săruturi au fost criminale pentru mine. Cum ai putut să mă săruţi, să plângi, să-mi spui că mă iubeşti şi apoi că totul s-a terminat între noi?
Cum ai putut să vorbeşti cu ea, imediat după ce am ieşit pe uşa, fugind? Cum ai putut să mă minţi, chiar şi în ultima clipă a vieţii mele? Vezi, sunt multe întrebări ce nu le voi şti niciodată răspunsul.
Să fie oare finalul? Povestea noastră s-a terminat brusc, fără sens. Multe lipsuri şi multe semne de întrebare. Asta simt eu acum. Până la urmă, a fost o poveste, nu? Nimic nu a fost real? Tind să cred că da. Am fost amândoi cât se poate de reali şi de sinceri în iubire. Şi, totuşi... S-a terminat. Filmul vieţii mele este la final. Acum apare pe ecran ceea ce trebuie. Apar ultimele cuvinte: THE END.
P.S. I love you!
Autor: Andreea TINCU
- Revista Orizonturi Literare nr.9 -
Niciun comentariu:
Fara insulte, jigniri sau amenintari! Orice mesaj care nu se supune regulamentului va fi sters.