Miraje temporale - de Daniel Popa

Miraje temporale

                                                                       de Daniel Popa

Voiaj

Călător pe corabia timpului

Printre oameni și lucruri

Sunt legat de catarg cu secunde

Să fiu ferit de clipa din mare.

Dorința-mi însă aruncă ancora.

Făurită din cuvinte ascuțite,

Ea pătrunde în nisipul veșniciei,

Iar clipele...mă prind... în vraja lor...

Criză de timp

Am fost înghițit de Cronos

Să călătoresc din clipă în clipă

Urmărit de anotimpuri.

Încerc să evadez

Făcându-mi aripi

Din minutele

Găsite în amintiri.

Sfere de foc ale eternității

Mă aruncă implacabil

Înapoi spre neant.

Din mine se desprind

Cuvintele-suflet:

Călăuzite de lumină,

Pășesc pure

Spre veșnicie.

Despărțire

Mâinile mele sunt așa!

Chiar dacă le vrei altfel

Elenu se vor schimba!

Spuneai că te deranjează

Când fiecare ochi

Din buricele degetelor

Te privește insistent!

Și că nu mai suporți

Pe obrajii tăi

Bătăile celor două inimi

Ce se ascund

În căușul palmelor!

Apoi că ai obervat într-o noapte

Cum în dosul palmei

Dormea nestingherit

Chiar sufletul meu!

Dar nu am ce-ți face!

Mâinile mele sunt așa!

Chiar dacă tu le vrei altfel,

Ele nu se vor schimba!

Vin naşterile ca niciodată.

Să fii înveninat de şarpe

Când ai deschis pleoapa prima oară

Timpul te-nghite la fel.

Din flori, chiar dacă ieşi schimbat,

Taina mai persistă.

N-am să mai aştept…

E ideea de ordine.

Verdele m-a înşelat pentru ultima oară.

Trezitul

Lumina e albicioasă dimineaţa

Şi eu casc de parcă

Aş fi dormit sau nu o viaţă.

Îmi e uşor să închid un ochi

Ca să cred că adorm pe jumătate.

Aş putea să renasc.

Poate că ar fi mai bine să renunţ

Dar neobservată se află  o rană.

Încerc să nu o iau în seamă

Căci vreau să mă arunc în întuneric.

Las deoparte degetele ,

Desfac minuţios articulaţiile,

Şi aştept miracolul terminaţiilor.

Întâmplarea o iubesc

Dacă finalul e incitant

Şi existenţa ei se reduce

La un sărut cu începutul.

Acolo e puţin mai mult întuneric 

Doar eu o ştiu, doar eu îl simt.

Atâtea secunde au picurat în memorie

În acest spaţiu cu vibraţii la limită.

Sunt prea pline golurile de violet,

Văi se confundă adesea cu piscuri,

Întrebarea nu are niciun rost:

Se pierde mai repede cum a venit…

Doar pipăitul îşi mai păstrează umbra.

Iubind iarna I

Exist

În mijlocul unui univers

În care

Fulgii devin îngerii

Ce se nasc din privirea mea

Iubindu-te pe tine,

Ființă divină,

Ce alergi jucăușă

    Pe întinderea

Nesfârșită și albă.

Iubind iarna II

Ne pierdem printre ramuri,

Alergăm curajoși până la nori,

Avem umeri atinși de cer și zăpadă,

Hai să ne iubim neîncetat,

Până în zori!

O să ni se deschidă o poartă spre zei!

Înfășurați în lumină de stele

Ne vom topi nesupuși între ere!

Indecis

Undeva în anotimpuri

Mă pierd în ochii tăi fără să vreau,

Atemporale vise îmi scaldă viața mea,

Iar cerul

Devine o haină,

Brodată cu stele,

Cu care ne îmbracă noaptea.

Aș vrea pentru o secundă

Să nu mai cred

În vise rupte din soare

Pentru a te strânge

Cu adevărat în brațe,

Pentru a te putea privi

Cu ochii mei verzi.

Dar soarele,

Pentru astea,

Nu-mi dă niciodată răgaz.

Aproape

Lasă-mă să mă întind lângă tine

Să fim arși de dor

Amândoi în același timp...

Întinde o mână

Ca vârfurile degetelor tale

Să pătrundă firav,

Să-mi atingă marginea

Nopților fără stele

Într-o parte în care se naște

Primăvara fără de care

Nu vom putea exista

Nici eu , nici tu.

Existență

Îmi este cunoscut necunoscutul

Poate de la un poet, poate de la mare.

Mă voi pierde între obiecte și semne,

Mă voi desface în mii de bucăți cristaline,

Voi exista:

Între punct și linie,

Între clipe și ere,

Sfâșiat de culori,

Sfâșiat de timp,

Sfâșiat de cuvinte.

Poezie

Te caut,

Și mă arunc din timp în timp

Secerând universurile.

Reîntors în anotimpuri

M-am apropiat de unda lacului

Și am încercat să te prind

Într-un cerc de lumină.

Și

 Ai fugit

Urmărită de caii mei

Înaripați cu idei.

Transformare

O să m-ascund în  nopțile polare

Simțind geometric și-apoi liniar.

Tu,timp,

Ascultă-mă cum cad,

Cu grație, atinge-mi tâmpla,

Schimbă-mă în punct

Să pot ajunge

Înapoia ta.

Floare-albastră

lui Eminescu

Ucide-mă cu privirea ta

Apoi cu sărutul

Să renasc în vis.

Aşa voi fi

Totdeauna cu tine:

Te voi auzi ,

Te voi mângâia

Fără ca tu să ştii,

Apoi te voi privi

Din ochiul visului tău.

Va fi aşa frumos…

Ca o floare-albastră.

Înec

Mi-am smuls noaptea din mine

Devorându-te cu o mie de guri.

Brusc

Sângele a umplut tot universul…

Te beam cu acest sânge

Înecat

Pentru întâia oară.

Albastru

Cum se numeşte anotimpul

Atunci când ochii tăi

Mă aruncă din cer?

Eu mă agăţ,

Iar iubirea devine o scară

Pe care urc

Din albastru în albastru.

E oare primăvară…

Sărutul stins în florile dimineţii.

 

Revărsare


Fără surâsul verii
S-au scurs nopţile înapoia mea.
N-am ştiut când s-a oprit timpul
În muzica surdă a valurilor.
În răsuflarea primelor tresăriri
Se topesc mâinile.
Vreau să fug în răsărit
Dar nu mai e niciun zbor.
Fii aproape de mine
Spre limpezirea nopţilor fără sânge.
Se vor stoarce ideile în cumpăna dimineţii,
Ne vor acuza crengile de frunzele pierdute,
Iluzia secundei va seca anotimpul,
Şi sufletul pierdut se întoarce...
La steaua mamă.

Concret

Ce nu e cenușă

Îmi curge prin vene,

Fantasme alegorice venind din neant,

Lumina suavă a ultimelor stele

Își plimbă aievea misterul în ele.

Minunea se-ntâmplă

Dimineața-n zenit.

Dragonul cel roșu înghite pământul,

Tăria miresmei îmi umple plămânii,

Las totul în urmă să-ți mângâi sânii.

Cruzime

 

Gheare de Leu

Înfipte în carnea fragedă a ideii

Înaintează singure.

Când vor ajunge la Capricorn

Ce se va întâmpla ?

Se ascunde timpul în Visător.

Sistematic,

În fiecare noapte fară stele

Îl ucid.

Singurătate

Cât de adânc e întunericul!

Iubirea

 A apus demult.

Nu mai e nimeni lângă mine,

Iar eu alunec, alunec în neant.

Unde ești, mamă? Unde ești?

Rămân fără idei, fără cuvinte...

Nu mai am nici mână,

Nici gură, nici ochi!

Și somnul?

Fuge de mine!

Scoate-mă de aici, Doamne!

Scoate-mă!

Tăcere.

Apocalipsă

Asfaltul s-a prea încins,

Corpul fantomatic

Nu își mai recunoște mâinile.

De undeva mă privesc  șerpii,

Aburul se înalță sporadic,

Cerul e mâzgălit cu guri de metal.

Țipete de păsări

Tastează anacronic o poveste

Pe timpanele mele.

Opriţi timpul!

Mă dor anotimpurile înjumătăţite!

Încercarea să pot uita

Se vrea atinsă de timp.

Secunda însă e nebunatică,

Mai nebunatică decât oricând.

Conştiinţa mea e între nori şi soare,

Plimbarea în parc relaxează,

Apoi am consultaţii la oftalmolog

Şi poate o să fac un control general.

Îmi bat ultimele secunde ale anului:

Eu, întreg, stau la pândă şi aştept

Clipele… să le prind…să le închid.

Caz închis !

În ochiul tău mi-am prins surâsul

Când floarea cea din urmă tace .

Roşul ars se scurge aproape.

Faţa monedei o voi ghici

De îmi voi prinde

Un fir din părul tău pe deget.

Toate sunt la fel:

Unghiul ca un corn fără fund,

Linia mărginită de frunză.

Voi deschide o uşă,

Paşii nu sunt egali,

Tu nu mă ajungi.

Oprirea mea lângă apă

Nu este întâmplătoare.

Cer să fiu dus de aici

Într-o închisoare a razei.

Ajută-mă să mă trezesc,

Roade-mi unghiile,

Şi, de poţi,

Scoate-mi ochiul.

Fă-te că nu mă vezi,

Urcă-te în tren şi pleacă.

Am să te caut într-o zi

Într-un anotimp fără sens.

Întâlnire

E un loc anume

Unde vreau să ne întâlnim:

Sub steaua polară,

Mai aproape de mare

Mai aproape de vânt.

Tu să vii

Luând doar soarele cu tine

Purtat în nemărginirea

Ochilor tăi albaștri.

Ploaia

Trupul ascuns al ploii

Freamătă plin de idei.

Pe sub streșini,

Picăturile alunecă tăcut

Până în măduva oaselor.

Aș fi vrut să fiu pământ

Să-i cuprind melodia

Într-un singur cuvânt.

Dor

Visez din nou

La clipa în care

Secundele mi-au furat zborul.

Prizonier în meandrele timpului

Îmi leg speranța pe aripi de păsări,

Culorile mi se pierd între alb și negru,

Foșnet de frunze îmi cântă tăcerea.

 Iar apoi,

Plin de idei și cuvinte

Rătăcesc în căutarea lui Hermes.

Dorință

Alintă-mă

Între Luceafărul de seară

Și Luceafărul de dimineață

Să pot deschide o nouă lume

Pe care o voi presăra cu amintiri

Ce le voi desprinde

Din timpul meu și din timpul tău

Frământând clipele,

Luminoase în sine,

Pe masa eternității

Cu nevoia mea

De a te avea

Permanent lângă mine.

Trădare

Mă simt trădat:

De iarbă,

Că nu mai vrea să fie iarbă,

De frunze,

Că nu mai vor să fie frunze,

De stele,

Că nu mai vor să fie stele.

Mă simt trădat:

De cuvânt

Că se desparte între semn și idee.

Și, de aceea,

Mă simt nevoit să mă împart:

Jumătate să mă îngrop lângă arbori

Să pot crește neîncetat

Dincolo de cer,

Iar jumătate,

O alta,

O arunc peste timp

La marginea universului

Tăcerii mele.

Destin

                           lui Brâncuși

Minunile se arătau odinioară...

Până și sub piese le găseai

Odihnindu-se.

Uneori fulgerau orizonturi

Sau împodobeau mările!

Alteori deveneau zâne...

Pentru a fi mai aproape

Le invoci

Prin foșnet de vânt,

Prin cântec de păsări,

Prin ochi de copil...

Or mai fi îmblânzite vreodată

Să lege pământul de cer?

Autodafe

M-a închis Soarele

Din cauza aminitirilor păstrate

În vulturul galben!

Ce ironie!

Tu știi mai bine ca oricine

Că nu există dreptate!

Totuși,

Fără drept de apel,

La cântatul privighetorii,

În ochiul Tău mi se vor ascunde

Ultimele secunde!

O clipă

Fără de veste,

Frunzele toamnei

Au devenit așa rotunde...

Iată! Întreaga lume se topește

Între două cercuri ce închid

Neantul!

Nu clipi!

E singura rugăminte

Pentru a nu preface totul

În morminte!

Matematică

Uneori,

Despărțirea în doi

Sau înmulțirea cu sine însuși

Nu dau același rezultat!

Zeul de stâncă

Din el a mai rămas

Mâna-copac.

Acolo, la marginea mării,

Vin păsări, își fac cuiburi, apoi pleacă.

Mâna-copac nu zice nimic.

Doar vântul îi leagăna frunza.

La umbra ei,

Poposește adesea călătorul.

Stă întins pe iarbă.

Privește printre frunze cerul.

A adormit odată....

 Atunci a aflat

Povestea zeului de stâncă.

Metamorfoză

Mi-am ascuns teama printre copaci

Iar frunzele lor mi-au ridicat-o spre cer.

Unduindu-se spre îngeri a căpătat aripi

Și a prins culoare prin curcubeu.

Epilog

Vino prin timp,

Calcă pe secundă,

Strivește clipa,

Apără-mă de neant!