Calamităţi necontrolate, necesităţi abandonate!

Sursa foto: activenews.ro

       Imaginile vorbesc de la sine şi efectul este încă dramatic. Ce-i drept, nu foarte multe zile s-au scurs de la cele mai dezastruoase inundaţii din ultimii ani. La sfârşitul lunii iulie avertizările meteorologice, cât, mai ales, cele hidrologice, au înroşit harta ţării în dreptul a două judeţe, trei nuanţe dând contur până la graniţele acestora celor mai mari calamităţi de această natură, înregistrate în ultima perioadă în acele zone. Şi, totodată, au marcat istoria României prin impactul devastator al apelor învolburate ce au spălat cu sângele a doi oameni nevinovaţi, care, împiedicaţi de neputinţa vârstei, şi-au pierdut viaţa iminent în calea puhoaielor, munca şi truda cu care, timp de o viaţă, aceşti oameni abandonaţi acum de forţa naturii neiertătoare sub cerul liber şi-au clădit casele. Bilanţul este tragic şi, din păcate ne urmăreşte an de an, de ceva vreme, semn clar să luam aminte la cele întâmplate, însă, parcă toate aceste învăţături oferite prin prisma acestor incapacităţi de care dau dovadă autorităţile române nu ne sunt de folos nouă, românilor.
       Peste 1000 de oameni evacuaţi, peste 2000 de case surprinse de viitură, şi toate acestea sunt rezultatul nefast, sumbru, al celor două serii ciclice de ploi torenţiale. În ciuda celor întâmplate, autorităţile locale nu iau absolut nicio măsură valabilă pe termen lung. Se consolidează parţial şi temporar barajele, se alocă bani
pentru refacerea podurilor şi se refac casele. Dar nimeni nu se gândeşte să construiască baraje mai rezistente în zonele critice, sensibil afectate de furia apelor umflate ale râurilor, ori să lărgească şi adâncească albiile acestora. Nu putem da uitării, ci, din contră, ar trebui să luăm exemplu strategia şi soluţiile găsite de statul maghiar, de pildă, care, în urma creşterii excesive a debitului Dunării în dreptul capitalei Budapesta de anul trecut, s-au adus garduri speciale, betonate, care împrejmuiesc zone importante din centrul oraşului, şi elimină astfel orice posibilitate de inundare a spaţiului respectiv, diminuând riscurile de a se mai bloca parţial, sau chiar total, o capitală europeană cu rol major în circuitul european şi nu numai.

Sursa: mediafax.ro

             În oraşul Covasna, înscriind un alt exemplu pe lista soluţiilor existente, capabile să ne ferească definitiv şi să îndepărteze orice grijă în privinţa acestui aspect, pe râul omonim, în judeţul cu acelaşi nume, chiar pe teritoriul ţării noastre, dar patronat de o primărie mai previzibilă, ce a avut inspiraţia să-şi adopte mai multe măsuri de precauţie, dispune de o amenajare a râului respectiv foarte bine gândită, la bază, nereprezentând o idee foarte ingenioasă, însă o necesitate. Mai precis, au întărit malurile cu stânci masive, sudate şi îmbrăcate cu tone de ciment. Un alt detaliu semnificativ este acela că aceste ziduri se înalţă cca. 2 sau chiar 3 metri. Alte soluţii benefice ar mai putea fi construirea unor puţuri, ori a unor şanţuri de drenaj care să dirijeze apa către albia veche a râurilor. În acelaşi timp, pentru a se împiedica scurgerea apei de pe versanţii munţilor şi a acumulării sale în aval, dar şi, implicit, a alunecărilor de teren, ar trebui să se planteze arbori pentru a se înmulţi vegetaţia pe planurile înclinate, a căror întrebuinţare se ştie de către toată lumea că este foarte bună. De asemenea, s-ar putea săpa în pământ, tot în arealele cu relief montan, şanţuri de scurgere a apei, blocate cu ziduri de pietre. Chiar pe site-ul ministerului mediului apare un proiect derulat tocmai pentru rezolvarea acestei probleme, alocându-se şi fonduri, însă, dupa cum prea-bine se poate vedea, efectele întârzie să apară, dovadă clară că măsurile nici măcar nu au fost implementate sau a fost facută treabă de mântuială. Iată un citat de pe pagina web a minsterului care afirmă cele relatate mai sus: *"Ministerul Mediului a creat cadrul legal pentru diminuarea efectelor unor inundaţii de asemenea amploare. A fost elaborată prima Strategie Naţională de Management al Riscului la Inundaţii, care stabileşte măsurile care trebuie întreprinse în această activitate. (...) Stadiul implementării studiului de mediu( SEA).

     Efectele schimbărilor climatice asupra resurselor de apă din România.

     Sisteme performante de prognoză a riscului la inundaţii.

     Soluţii ecologice de reabilitare a lucrărilor de protecţie împotriva inundaţiilor şi apărare împotriva alunecărilor de teren: proiectare ecologică, materiale <<prietenoase mediului>>". 

       Pe de altă parte, ca o altă soluţie privind gestionarea circumspectă a situaţiei, ar fi necesară construcţia unor canale care să dirijeze tot surplusul de apă, toate deversările mari ale barajelor în caz de inundaţii, către zonele întinse secetoase, cum ar fi Câmpia Transilvaniei, Bărăganul, iar acolo să li se găsească un rol, un folos, cea mai viabilă variantă fiind, din punctul meu de vedere, folosirea apei la irigarea terenurilor. Areale întinse se coc sub razele cotropitoare ale soarelui torid, preschimbându-se în adevărate deşerturi. Iar aceasta este doar o a doua problemă ce ţine în frâu dezvoltarea economică a României. Zona Bărăganului din întinsa Câmpie Română, altădată o imensa pădure a Vlăsiei, ce se întindea din zona capitalei şi până la malul mării, riscă să se transforme într-o zonă toridă, deşertica. Însă în ciuda acestui fapt, canalele care în timpuri ce acum par străvechi, antice, irigau toate aceste terenuri, zac în paragină, pline de mărăcini şi bălării, secate până în măduva pământului de incompetenţa de a le menţine a statului român. Dar până la elucidarea acestor probleme care în mod inconştient au devenit mistere, rămânem la pas pe un drum nesfârşit către deschiderea porţilor civilizaţiei europene. Alocăm numeroase fonduri de stat şi fonduri europene, iar mai apoi le irosim pe investiţii inutile, şi închidem, într-o oarecare măsură, economia şi turismul patriei-mumă, într-o carapace, izolând-o vădit de celelalte state şi îndepărtând-o de un statut privilegiat pe care, nici măcar acum nu i-l putem acorda. 

      Agricultura este, în schimb, puternic afectată de aceste ploi excesive care au destabilizat culturile şi siguranţa alimentelor pe care le punem pe masa. Exact în aceeaşi manieră se lucrează, sau, mai bine zis, nu se lucrează pentru a drena apa care bălteşte zile sau chiar săptămâni în serele şi solarele oamenilor. Ei bine, şi prin neadoptarea acestor măsuri vitale pentru menţinerea agriculturii româneşti la rangul la care era ridicată pe vremea lui Ceauşescu, încurajăm un import masiv de alimente din străinătate, alimente care, de cele mai multe ori, sunt toxice. Şi totul din pricina lăcomiei de care dau dovadă mulţi comercianţi ce îşi dau interesul doar pentru a-şi satisface nevoile financiare. Tot aşa, cu aceeaşi mentalitate deficitară, aş spune eu, trăiesc şi oamenii, în general, însă, în speţă, românii, care pun în balanţă cantitatea şi calitatea produselor pe care le achizitionează şi, din păcate, din cauza crizei economice ce a dat peste cap idealurile acestora, înclină mai mult către cantitate. În acelaşi timp, preţul contează foarte mult, având un rol edificator în procesul de vânzare-cumpărare ce se desfăşoară între comerciant şi cumpărător. Pe sistemul: să fie mult şi ieftin! Şi iată, tocmai din acest motiv, vânzătorii şi, în special, producătorii cel mai adeseori străini, profită de această percepţie eronată a clientului şi îi vinde marfă de proastă calitate, impresionând şi plusând pe cantitate sau preţ. Nu cred că greşesc atunci când spun că în absenţa intermediarilor care cumpară pe nimic produse de la tăranii cinstiţi şi le vând la preţuri de 3 ori mai mari, vânzătorii de pe piaţa românească sunt mult mai oneşti şi vând mereu alimente naturale, crescute în propria curte, la preţuri accesibile oricărui buzunar. De aceea toţi cei care achizitionează orice fel de legume sau fructe, trebuie să fie vigilenţi şi să raţioneze deciziile pe care ar putea să le ia.

Sursa: ziare.com

       Concluzionând, putem spune fără niciun fel de reţinere că suntem şi noi, în mare măsură, direct răspunzători de potopul abătut asupra ţării noastre. Este limpede că cele mai multe inundaţii, cu precădere din zonele montane sau deluroase, au drept cauză defrişările importante ce se fac, şi de care nu amintim pentru prima dată. Se pare că, totuşi, nici acest inconvenient nu a fost remediat dupa atâta amar de vreme de când ne confruntăm cu cei care nu pun preţ pe propria-şi viaţă, pe viaţa oamenilor cu care convieţuiesc, atunci când taie mii de copaci, lăsând la mila Domnului sute, mii, zeci de mii de suflete nevinovate care îşi duc traiul zilnic prin satele răsfirate la poalele munţilor ori ale colinelor. Este greu de imaginat, şi înclin să cred că nu sunt primul care face aceste afirmaţii, că sute sau mii de camioane încărcate cu lemne procurate ilegal, pot străbate o ţară întreagă şi trece chiar de vămi fără să fie observate sau semnalată vreo neregulă. Poate că, în ciuda a ceea ce noi tindem să credem, acele camione dispun, şi nu ar fi o prima aşa-zisă teorie a conspiraţiei, de sisteme performante capabile să le facă invizibile, ori să le arunce într-o poartă temporală... Cum am spus şi în rândurile înşirate cu un anumit scop mai sus, vigilenţa este marea, dar nu singura problemă a statului român. Se dau sancţiuni pentru cele mai nesemnificative fapte, însă atunci când vine vorba de astfel de treburi, toţi închid ochii la manşa unor saci cu bani. Într-adevar, mai avem o problema...corupţia...lăcomia...nepăsarea...da...nu e doar una...

   Articol realizat de Alexandru-Cristian Preda