DRAMĂ ŞI ADEVĂR. ÎNVĂŢĂMÂNTUL ROMÂNESC PE BARICADELE CORUPŢIEI.

      Am mai bifat pe lista neputinţei şi a promovării non-valorilor româneşti către învăţământul superior încă un Bacalaureat. Apele tulburi ale învăţământului românesc agită valuri de corupţie puternic mediatizată spre a aduce faimă şi fală neamului în lume pe plaiurile defăimării şi ale umbririi educaţiei din România. Şi mai poartă (doar) fire subţiri din spuma elevilor către pământuri străine, civilizaţii într-adevăr apte să le asigure şi garanteze un viitor luminos.

      Am văzut iar, pentru cel puţin al patrulea an la rând de când, cu ajutorul camerelor de supraveghere, nu se mai maschează tentativele de fraudare ale examenului maturităţii, cum se cumpără cu bani pătaţi de sângele nedreptăţii note de 5, 6, sau chiar mai mari, pentru a înscrie pe sute ori mii de diplome nume ponegrite, pângărite de actul incalificabil al profesorilor de a cere bunuri băneşti spre satisfacerea propriilor nevoi şi dorinţe. Sucombând, astfel, orice posibilitate de promovare a valorilor educaţiei româneşti prin asumarea de drept a unor merite excepţionale.   

        Privind istoricul pe 10 ani al examenului de BAC, putem constata că de la an la an, cu fluctuaţii minore, numărul candidaţilor înscrişi a scăzut, semn că şi interesul tinerilor e din ce în ce mai mic. Ori atunci, nu putem admite drept concludentă creşterea promovabilităţii înregistrată în ultimii doi ani, după scăderea frapantă a acesteia începând cu anul 2010, de când a fost introdus în sălile de clasă ochiul electronic ca siguranţă suplimentară adusă vigilenţei românului. Singura diferenţă notabilă, la nivel de concept, este aceea că cel digital nu decade sub influenţa emoţiilor stârnite la unele cadre didactice de sumele de bani. Însă aceştia nu poartă singuri povara învinuirii comune pentru rezultatele (totuşi!) dezastruoase de la Bacalaureat.
       Revenind la cele afirmate anterior cu privire la cei înscrişi pe listele de examen, aş putea spune că numărul în continuă scădere al acestora favorizează creşterea alarmantă a ratei şomajului din România. Tot mai mulţi tineri renunţă la a mai susţine BAC-ul şi îşi depun dosarul pentru a se mai susţine câţiva ani pe umerii statului, întorcându-se, mai apoi, la banii părinţilor, unii dintre ei ajungând chiar pe străzi, la mila trecătorilor, ori deprinzându-se cu tainele furtului. Un viitor incert, o lume ostilă şi urâtă. Şi toate acestea pentru nepromovarea unui examen, oare, atât de greu de luat?! Eu zic că nu, însă toţi se complac în soarta lor şi preferă să abandoneze orice încercare, în ochii lor, deşartă.
 abandoneze orice încercare, în ochii lor, deşartă.    
       Conform datelor oficiale, se întruchipează în depărtări o oarecare redresare a sistemului de învăţământ românesc, nesemnificativă, aş îndrăzni să spun, după cum reiese din procentele promovabilităţii. În fiecare an, la fiecare oglindire de ape, în miezul lui cuptor, vedem, deopotrivă, priviri înecate în lacrimi de suferinţă şi minţi ce vor răzbate sclipitor de aici înainte, probabil, pe meleaguri străine, fiindcă în patria-mamă idealurile le-ar fi ucise de un sistem inapt, incompetent, ce funcţionează greu.
        Vedem, totodată, elevi fericiţi, entuziaşti, cu acel umor negru, ori izvorât din inconştienţă, elevi care, cu zâmbetul pe buze, primesc rezultatele spectaculoase, ce depăşesc orice imaginaţie, şi anume, aceleaşi note de 1 şi 2 sărbătorite cu fast de câţiva ani încoace.

        Cum rămâne, totuşi, cu cei care obţin medii de 9 şi 10, din ce în ce mai scumpi la vedere pe piaţa muncii din România?  În ciuda, uneori, a unor condiţii vitrege de supravieţuire, reuşesc să-şi atingă scopul în viaţă şi obţin, adeseori, numai note de 10, dar şi admiraţia profesorilor care îi pregătesc şi, în cele din urmă, a unei naţiuni. Se cunosc cazuri numeroase, bucurându-se, însă, de o publicitate relativă: tineri ce provin din mediul rural, cu situaţii materiale precare, fără apă curentă sau lumină şi, de cele mai multe ori, kilometrii făcuţi la pas pe poteci umbrite de necazuri şi luminate de speranţă, prin lupte aprige cu viscolul tăios şi stihiile dezlănţuite ale naturii, în puterea nopţilor geroase, către orizonturile afirmării definite de şcoli aflate în comune îndepărtate. Iar acest adevăr este susţinut şi de informaţii statistice provenite din sorginte sigură, care atestă că o rată de promovare a examenului de bacalaureat mai ridicată a fost înregistrată în mediul rural, iar nu în cel urban, unde studenţii beneficiază de dotări materiale mai avansate.
       Pentru a nu încheia cursul condeiului într-o notă nesatisfăcătoare, aş dori să fac următoarele speculaţii de natură să impulsioneze sistemul educaţional românesc, proiectându-l pe cele mai înalte culmi ale culturii şi cunoaşterii… Aş face asta, doar că nu pot! Nu pot, din păcate, “repune în mişcare revigorarea morală a populaţiei”, după cum remarcă şi profesorul dr. Alexandru Ionescu în lucrarea “Şcoala şi un bacalaureat mai aproape de adevăr”. Nu pot trezi corpul didactic, ori elevii inconştienţi din somnul raţiunii care i-a cuprins. Doar ei sunt capabili de îndeplinirea acestui ţel, a acestei misiuni edificatoare.

Articol realizat de Alexandru-Cristian Preda