Aventura portilor automate

     Stiu ca o sa radeti de mine in momentele care urmeaza fiindca am sa va povestesc o patanie de-a mea care s-a petrecut in urma cu cativa ani.

     Eram pentru prima data venit in Bucuresti, nu chiar Bucuresti, undeva pe langa, adica Popesti Leordeni. Abia terminasem liceul, imi dobandisem carnetul de sofer si imi cumparasem o masina ieftina cu ajutorul careia sa ma familiarizez mai bine cu condusul.

     Trebuia sa ajung la o cunostinta acasa, fusesem invitat. Bucuros de voie mare ca a reusit sa-si cumpere o casa la margine de Bucuresti, a spus ca face cinste. Cu GPS-ul pornit si cu multa rabdare la bord, am reusit sa ajung, intr-un final, in fata casei. Drumul pe care tocmai intrasem nu era prea lat si blocam accesul daca lasam masina in fata portii, trebuia neaparat sa o parchez in curte. Am claxonat de cateva ori si nu am primit niciun raspuns.

     Am pus mana pe telefon si l-am anuntat ca tocmai ajunsesem. Crezand ca am intrat deja in curte ma indeamna sa merg drept in fata. In fata mea se afla o poarta metalica destul de inalta,  "Cum sa trec cu masina pe aici fara sa-mi deschida?""

      I-am spus toate aceste lucruri si a inceput sa rada de mine. Imi spune sa mai avansez un pic cu masina si portile se vor deschide. "Buna gluma", mi-am spus. Dupa cateva secunde constat ca vorbeste serios, asa ca merg vreo doi metri in fata si observ ca poarta incepe sa se deschida. Am ramas mut de uimire. Puteti sa radeti, dar pana in acel moment, nu stiam ca exista porti automate, eu fiind un baiat nascut si crescut la tara. La noi, portile se deschid cu mana, nu se deschid singure.
Imediat ce am trecut dincolo de porti, am apasat pedala de acceleratie pentru a ma indeparta de ele, de teama ca se va inchide singura si-mi va lovi masina. Prietenul meu statea in fata mea si radea de situatia in sine.

"Bine ca ti-am inveselit ziua!"