Portret - de Andreea Violeta Bobe

Portret

Cine spunea că cei răi nu sunt în
stare să deosebească frumosul de urât sau să se bucure de micile plăceri ale
vieţii? Oare cel care ucide cu sânge rece nu poate să transforme acest mod de
viaţă într-o artă? Oare modul în care unii criminali îşi urmăresc victimele, le
prind şi le chinuie nu stă la baza unui plan ingenios şi cel care le întocmeşte
pe acestea nu e el un bun cunoscător al psihologiei? Oare toţi aceşti indivizi
sunt doar nişte creaturi oribile, dominate de instincte sau de afecte şi fac
rău doar de dragul de a-l face? E posibil ca un semidemon precum Llerg să fie
doar o maşină de ucis, rece, lipsită de pasiuni, amintiri, păreri, bucurii,
regrete, adică de personalitate? E posibil ca în spatele aparenţei de animal
turbat să se ascundă o fiinţă genială care deţine un sistem de gândire pe care
profanii nu-l pot înţelege?  

*

Ceasul arăta 4.03 a.m. Asta e ora
la care se trezeşte de obicei Llerg. Cu ochii întredeschişi orbecăia prin
cameră împiedicându-se de picioarele dulapurilor. După o căzătură zdravănă şi o
serie de înjurături a ajuns la întrerupător. Lumina roşie a neonului a cuprins
încăperea. Oglinda cea mare răspândea peste tot flăcările obiectului
incandescent. Camera ardea; se topea emanând miros de tămâie. Pereţii
transpirau nefericirea, durerea, ura. Din tavan se scurgeau surâsurile de
fierăstrău. Unghiurile ascuţite ale mobilei înjunghiau picioarele obosite de la
prea multă alergare prin labirintul întunecat al vieţii. Tapetul ofta, iar
cameliile de pe el cădeau ofilindu-se carpeta ruginie. Lângă ea şifonieru-şi
balansa uşa întredeschisă. Scârţâielile se asemănau cu ţipătul de pisică
strivită de tramvai. Llerg a deschis larg şifonierul. A luat o cămaşă albă,
proaspăt apretată, un costum format dintr-o vestă şi un pantalon din stofa
groasă arămie, o cravată albă cu dungi zmeurii şi un palton stacojiu, lung până
în pământ, cu butoni de aur. După ce s-a îmbrăcat şi-a pus în partea stângă a
paltonului o broşă din aur cu pietre de granat. La inelarul mâinii stângi purta
un inel cu rubine şi la mâna dreaptă un ceas rusesc.

Cu mare atenţie s-a aranjat în
oglindă. Din buzunar a scos un toc de ochelari, apoi i-a pus la ochi. În
spatele lentilelor groase, încadrate într-o ramă vişinie străluceau doi ochi
verzi, măricei, ascuţiţi şi prelungi. Genele dese, groase, negre îmbrăcau
conturul ochilor dând impresia unei priviri de vulpoi. Dintr-un sertar al
noptierei a scos o oglinjioară, câteva cosmetice. Părul lung, roşcovan, stufos
l-a strâns coc ca să se poată machia. Faţa albă, fină, ca de porţelan nu avea
nevoie de fond de ten. Buzele subţiri, moi, rozalii au fost întâi pudrate, apoi
date cu un gloss discret. La urmă de tot a aplicat un strat de mascara. Şi-a
desprins pletele. Le-a pieptănat, le-a periat. Părul rămas între zimţii de
plastic strălucea ca o bijuterie. Llerg zâmbea în oglindă dezvelindu-şi dinţii
ascuţiţi precum două fierăstraie intersectate. A luat drujba de lângă pat. A
coborât discret ca să nu-l audă slugile. La parterul imobilului îl aştepta
motocicleta. S-a suit pe ea şi a pornit la drum, gata să ucidă tot ce-i iese în
cale.