Grădina magică - ANUNŢ

17:00:00
     Azi colorăm asfaltul, e ziua oamenilor visători! Avem programat un spectacol de artificii în care vom arunca în aer tot pesimismul din 2000 încoace, oamenii sceptici nu sunt bineveniţi!
     Vă rugăm să păstraţi ordinea şi să nu vă înghesuiţi la curcubeu, data trecută l-aţi cam tulburat şi se cam albăstrise. Sfaturi, basme noi veţi găsi, atât la elfii care ne vor încânta cu prezenţa lor şi sezonul acesta, cât şi la piticii de grădină care astăzi vor prinde viată încă o dată  pentru a ne încânta cu magia  de mult uitată în vremurile copilăriei. Nu uitaţi, zborul pe nori e gratuit, dar depăşirea vitezei de 5 km/h este sancţionată cu restricţionarea accesului în Grădina Magică. La ora 20:00 licuricii şi zânele de pădure ne vor oferi un spectacol de lumini grandios participând astfel la deschiderea  mistica a florilor din  Copacul Vieţii.
   
 Sper să vă bucuraţi de spectacol şi nu uitaţi: la sfarşit, prezenţa cea mai spirituală va fi premiată cu o vacanţa în dimensiunea a cincea.
Nu uitaţi: magia e în noi !

Avertisment: Consumul excesiv de praf magic vă poate cauza transformări fizice bruşte, definitive ori transferul către o altă dimensiune*, în funcţie de organismul fiecăruia !
*puteţi ajunge chiar şi în lumile inferioare aşa că uitaţi de adrenalină.

Articol scris de Grosu Mădălina pentru revista Orizonturi Literare - noiembrie 2013.

Niciun comentariu:

Fara insulte, jigniri sau amenintari! Orice mesaj care nu se supune regulamentului va fi sters.

Un produs Blogger.