INTERVIU Richiczan Karina: Consider că este ceva firesc să ajuţi pe cineva dacă are nevoie...

      Numele ei este Richiczan Karina şi este pasionată de make-up. Am cunoscut-o prin intermediul lui J’ok’R, prezent în numărul anterior al revistei. Karina a realizat impresionantul machiaj a lui J’ok’R şi am dorit să o cunosc mai bine şi să aflu mai multe detalii. Aşa am aflat că ea este membră în grupul SALVO, un grup de tineri voluntari pregătiţi să ajute.

       Bine ai venit, Karina şi îţi mulţumim că ne-ai acceptat invitaţia. O să te rog să ne spui câteva lucruri despre tine.

      Salut. În primul rând aş vrea să vă mulţumesc pentru acest interviu, cât despre mine... numele meu este Richiczan Karina, locuiesc în Timişoara, în data de 28 mai voi împlini 18 ani şi sunt eleva în clasa a 11-a la liceul de Arte Plastice Timişoara.  Îmi place foarte mult să călătoresc, îmi plac mult animalele (în mod special lupii) şi îmi mai place culoarea albastra! Hobby-urile mele ar fi pictatul şi cam tot ce ţine de câini.

         Pot spune că faci artă prin intermediul machiajului. De când timp machiezi artişti?

      Sigurul artist pe care l-am machiat a fost J’Ok’R; prin octombrie 2013 a început colaborarea. În schimb am mai avut ocazia să pictez cunoştinte sau cunoştintele unor prieteni de halloween.

         Cum te-ai cunoscut cu J’ok’R? Cum ai ajuns să îl machiezi?

       Un prieten pe nume, Herman Andy, m-a invitat să văd filmul realizat de el şi prietenii lui, SMEDS (Să mor eu dacă ştiu) iar în ziua premierii filmului am participat şi la Halloween-ul de la şcoală, ne-având timp să mă demachiez m-am prezentat cu costumul făcut de mine. Acolo am aflat de existenţa J’Ok’R-ului văzând videoclipul „My crazy world” în care era machiat.  De atunci mi-am dorit să am şansa să îl machiez, să demonstrez că îl pot machia mai bine. Datorită prietenilor care m-au recomandat pentru machiajul din seara aceea am ajuns  să colaborez cu Ciprian Cash şi Herman Monica în echipa Happy End Studio. Iar pe baza recomandărilor lor am ajuns să îl machiez pe J’Ok’R, realizând ceea ce mi-am dorit.

       Cu ce te ocupi? Ce planuri de viitor ai?

      Momentan nu mă ocup decât cu şcoala, mai un concurs la şcoală, o expoziţie, dresez câini... în rest încerc să exersez cât mai mult pictatul pe faţă şi chiar mă gândesc de o vreme bună să mă angajez undeva unde aş avea ocazia să pictez cât mai multă lume pe faţă pentru a prinde experienţă!

        Ai de gând să faci din make-up un job de viitor sau rămâne o pasiune?

        Da, mi-ar face mare plăcere să lucrez în domeniul acesta. Cu prima ocazie mă voi angaja să văd cum mă descurc, sub coordonarea unui profesionist.

Ce este SALVO?
      În anul 2002 din iniţiativa Şefului Inspectoratului Municipal de Protecţie Civilă Timişoara, lt. col. Mărgineanu Vasile, cu sprijinul Primarului Municipiului Timişoara dr. ing. Gheorghe Ciuhandu şi cu aprobarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara  s-a hotărât înfiinţarea unei formaţiuni de intervenţie a cărei activitate să aibă un caracter umanitar fiind pusă în slujba comunităţii.      Scopul formaţiunii este de a veni în sprijinul comunităţii, prin activităţi de prevenire, monitorizare, intervenţii, asistenţă, suport, pregătire logistică pentru intervenţii, implicarea şi organizarea echipelor de voluntari în situaţii de urgenţă.
Sursa: www.salvo.ro

          Ce te-a determinat să faci voluntariat? Spune-mi: De ce alegi să-i ajuţi pe oameni?

         Am ajuns să fac voluntariat prin simpla dorinţă de a învăţa să îmi dresez cainele (pe Ina, maturizându-ne împreună!), de acolo a pornit totul. În Salvo am descoperit cu ajutorul lui Lunglu Octavian, şeful grupului din Salvo de Cercetare Canină şi câinelui său, Basco (pe care l-am şi pictat), oportunitatea de a face ceva constructiv cu un câine, am văzut o altă latură despre câini pe care nu o cunoşteam şi mi-a plăcut foarte mult cum îşi lucrase câinele,(cât era de receptiv) într-un examen în care eu am fost una dintre victime. Acest lucru m-a ambiţionat să învăţ cum să-mi dresez câinele pentru salvare şi poate într-o zi voi reuşi să salvez vieţi. De ce aleg asta ?!... Consider că este ceva firesc să ajuţi pe cineva dacă are nevoie, iar eu aleg să fac asta pentru că îmi face plăcere.

De cât timp faci parte din acest grup? 


          Fac parte din acest grup de 3 ani dar în echipa de Salvo junior. De anul acesta sper că voi intra la echipa de Cercetare Canină.

Ce experienţe ai trăit alături de acest grup?


         Am trăit multe experienţe plăcute, prima dată când m-am scufundat cu echipament profi a fost la surduc alături de Herman Andy, eram foarte entuziasmată şi îmi era frică în acelaşi timp dar am ascultat pas cu pas ce este de făcut şi până la urma a fost grozav! Această activitate, defapt oamenii din acest grup m-au ajutat să îmi înving anumite frici şi în plus am avut mult contact cu lumea. Şi ce este iarăşi important ar fi că Marian Ghencea m-a învăţat că nu există „nu se poate” şi că forţa nu rezolvă mereu o problemă. Pe tot parcursul antrenamentelor şi pe dinafara lor Marian s-a comportat cu noi toţi (juniorii) ca un părinte. 

      În ce sens te-au ajutat toate aceste lucruri?

         M-au învăţat cum să mă comport, cum să mă controlez şi să reacţionez în diferite situaţii din viaţa de zi cu zi, ceea ce m-a ajutat foarte mult şi mă ajută în continuare.

        Să fii voluntar, în ziua de astăzi înseamnă să faci ceva din pasiune fără să te aştepţi la o remuneraţie. Sunt puţine persoane care mai fac asta iar ceea ce faci tu este demn de felicitat. Te felicităm şi îţi dorim să ai parte de succes în tot ce faci. Şi cu toate astea, ce te motivează?

         Tot ceea ce fac, fac cu placere, inclusiv în această echipă. Mă încântă ideea de a putea ajuta oamenii atunci când este nevoie iar pentru a putea ajuta este nevoie să înveţi prima dată, probabil asta mă motivează. Şi pe lângă toate acestea, atmosfera este una familială, în afara antrenamentelor sunt nişte oameni extraordinari, diferiţi, de la care chiar ai ce învăţa. Pot spune fără nici o reţinere că sunt foarte norocoasă că am ajuns în această mare „familie”.

        Ce simţi atunci când ajutaţi oamenii? Care este reacţia oamenilor în ceea ce vă priveşte?

        O singură dată am fost de faţă într-o situaţie reală, la surduc. Doi oameni au alunecat cu tractorul prin pădure iar echipa a intervenit. A fost foarte plăcut să simţi o siguranţă pe tot parcursul intervenţiei şi să poţi ajuta, mă simţeam folositoare. Dar eu nu am avut ocazia să ajut oameni momentan, am participat doar la simulări de urgenţă,cutremur dar aştept cu nerăbdare prima intervenţie reală alături de căţeluşa mea.

       Scrie un mesaj pentru cei care ne citesc.

      Vă mulţumesc pentru timpul acordat. Numai bine, mult noroc în ceea ce faceţi şi să aveţi mare grijă la ceea ce vă doriţi, pentru că orice este posibil într-o mai mare sau mai mică măsura. Şi să nu vă lăsaţi influenţaţi de nimeni atunci când credeţi în ceea ce puteţi face, credeţi în voi!

Interviu acordat de Richiczan Karina pentru revista Orizonturi Literare.