Interviu cu scriitorul Liviu Andrei:"Cine a citit vreo carte recentă de-a mea nu mai are nevoie de explicație"

O să încep acest interviu prin a
specifica că nu am apucat să-i citesc toate cărţile scriitorului Liviu Andrei.
Deţin în biblioteca personală cartea „Gayzer” din care am apucat să citesc
câteva zeci de pagini şi despre care pot spune că mi-a lăsat o impresie foarte
bună şi cea mai recentă carte publicată, „Procto”. Aceste opere ale autorului
reuşesc să facă diferenţa între om şi umanitate şi între fond şi font. Le-am
considerat ca fiind o gură de aer proaspăt în mizeria care circulă în
literatura românească, spun asta, sătul de gunoiul mirosit în capitala
europeană şi cerşind după o porţie de literatură bună care să-mi trezească
neuronii la viaţă.

Să
ieşim din confortul personal fiindcă trebuie să-l băgăm la audieri pe
scriitorul Liviu Andrei şi să-l supunem unui set cu întrebări fiind obligat să
ne răspundă.

1. Cititorii revistei Orizonturi
Literare doresc să te cunoască mai bine. Prezintă-te şi descrie ce înseamnă,
pentru tine, "literatură de cuţit"?

Literatura
de cuțit este cel sublim tip de literatură ultramodernă. Este maximum. Să iei o
coajă de roșie dintr-un căcat comunist și să-i dai valoare divină, mi se pare
ceva mai greu decât zidirea universului. Literatura de cuțit este stilul pe
care eu l-am inventat. Cu droguri, cu jale, cu compromisuri sexuale, cu himene
crăpate pe jumătate, cu de toate. Este singurul stil românesc pur, autentic, cu
invenții de cuvinte nu cu împrumuturi searbăde, o sărbătoare cumplită de afixe,
ceea ce nici natura însăși nu știe ce e. Nimeni n-a anticipat literatura de
cuțit. Estă fascinantă. Cine a citit vreo carte recentă de-a mea nu mai are
nevoie de explicație. E prins în lațul ei. Literatura de cuțit nu era destinată
României. Poate o meritau sârbii, grecii, rușii, dar eu am fost blestemat să o
făuresc aici. Miros a căcat, dar asta e. Se spală peste secole. Nici un
medicament artistic nu a plăcut la văz, gust și miros. Eu doar miros a căcat.
Căcănarii literaturii române sunt alții. Îi știi și tu. Important e să te
ferești de ei.

2. Cum vezi viitorul literaturii în
România? Cine vinde mai bine: cel care investeşte în imagine sau cel care
investeşte în conţinutul cărţii?

Viitorul
literaturii române este sumbru. Va pieri. Scurt. Viitorul literaturii în
România este fructuos. Bogzorii, jidanii și toți alogenii vând bine. Toți impurii,
suciții și mierlari au progres aici. Aici e delta scursurilor. Ce e prost în
afară, aici e cremă, este king. Saturnalie bozgo-jidănească. Imaginea nu
există. Scriitorii nu au imagine. Scriitorii sunt bășinile serviiciilor de
informații. Nu ești scriitor decât dacă vrea Secu. Cine nu înțelege asta, scrie
degeaba. Nu contează cum scrii, ci pe cine vomiți literar.

Eu
am găsit o nișă liberă, care era ocupată de un căcat uscat. L-am udat cu apă și
tot întărit a rămas. Am încercat cu țuică și s-a înmuiat. Ca să fii scriitor
trebuie să investești în durerea populației colocuitoare.

Dacă
vrei să ai succes aici, ca român, trebuie să te concentrezi pe scandalul
paralel, să scrii ce poți, și să lași de o parte cărțile. Eu arunc o carte pe
piață și, în paralel, îmi aleg țintele de muls: bozgorii, securiștii,
bătrânetul, politica naționalistă. Îi înjur până retaliază. Abia atunci
introduc cărțile. Mulți au învățat să mă ignore, dar îi înjur atât de bine
încât nu se pot abține și îmi fac reclamă. Gratis. Dacă nu scriai despre mine,
te înjuram și pe tine.  E normal. Sunt
abil în marketingul literar. Îi provoc să mă înjure în scris, acolo unde eu
sunt cavaler și fut orice și pe oricine. La bășcălie, balamuc și ursărie pică
orice adversar. Să nu uităm că m-am născut și am crescut în Caracal. E Sparta
României. De aici vine puterea mea. Sunt o superpulă în materie de caterincă
literară. Un singur defect dacă ai, ți-l exploatez și ai belit belengherul.
Albie de porci te fac. Troacă. Nu ai cum să nu te cobori, chiar dacă ești academician
sinistru. Odată coborât în patria argoului meu, te termin. Amintește-ți că nici
Radu Banciu nu a scăpat de mine. Nici Liiceanu. Ei mi-au rupt așa pulii, eu
le-am rupt șirea spinării. Cărțile mele se citesc în pușcării. Au ajuns
franjuri de cât au fost citite. Trei penitenciare mi-au trimis cerere de cărți.
Pușcăriașii învață argoul golănesc de la mine, Liviu Andrei. Am pușcăriași care
îmi scriu frecvent. Sunt gurul zdupurilor. Eu am inventat golănia elevată. Eu
sunt definiția ultramodernului din dicționar. Moaca mea hâtră și grasă, de
grupină suino-energetică, stă acolo și te scuipă între ochi. Mulțumit?!

3. Marele scriitor Liviu Andrei a
avut sau are modele, care l-au influenţat, în literatura românească?

Eee...
Marele Liviu Andrei, da! Sunt mare ! Bat bine peste suta de kile de borhot
literar. Nu am model, căci ceea ce scriu eu nu seamănă cu nimic. Pe măsură ce
scriu, eu aduc cuvinte noi și nici limba română din cărțile mele nu mai seamănă
cu româna comună, cea sărăcită. Orice scriitor român care mi-a plăcut, m-a
dezamăgit. Am aflat fie că a fost securiștean, fie că a fost jidan. A trebuit
să-mi creez singur modele. I-am băgat un pix Atlas în carici unui cățel
maidanez, a mânjit ceva pe un bloc notes și el a devenit modelul meu. Ce a
scris el, nu mai poate scrie nimeni. Câineasca. Canis pulis. Latina vulgară.
Latium.

Eu
nu citesc nimic de pe tarabe. Cumpăr manuscrise de la bețivi și tineret drogat
și vamaiot care nu publică, și le citesc. Sunt o bancă literară pentru cei care
au nevoie de două-trei sute de mii. Am multe manuscrise pline de pișat uscat și
de floci. Stivă. Mă mândresc cu ele. Unele au o valoare literară foarte
ridicată. Mă gândesc să le public eu. Cei care le-au scris, oricum, vor muri de
băutură sau de supradoză. Dă-i în morți lor. Sunt un culegător de sloboz
literar.

4. Cărţile tale au un public ţintă,
un public format din oameni deschişi la minte şi foarte receptivi. Aş putea
spune că s-a format un cerc de cititori, atât în România cât şi în Diaspora,
care este în continuă creştere. Are succes literatura ultramodernă?

Nu
cred că are succes, dar eu pot să confirm pe chielea și pe burdihanul meu că
trăiesc exclusiv din scris. Diaspora care îmi cumpără cărțile nu este diaspora
sclavagistă, zilieră, sezonieră, ci români stabiliți departe de Iliescu, români
cu un anumit statut atunci când vine vorba de mediu pulifer extern.

Eu
public, exclusiv, ediții de lux. Cărțile nu sunt foarte ieftine. Mulți din țară
nu și le pot permite, deși, poate, ar doar. Și eu nu fac pomeni. Nu ai bani, nu
pupi carte. Scurt. Nici mama n-are carte. Să cace lozu’! O carte primită gratis va avea o soartă cumplită.
Va fi vai de paginile ei. Probabil că nici nu va fi citită. Dacă te oprește
unul și îți dă o pâine gratis, nu o iei, ești reticent. Nu am un cerc de cititori,
ci un pătrat. Cititorii mei devin membri ai familiei… Pe unii îi și fut și mă
bucur de strâmtețea lor. Relația scriitor-cititor trebuie întreținută cu vene
încâlcite. 

Oricum, odată ce ai citit Liviu Andrei, și el te-a
citit pe tine. Ești blestemat imediat ce ai deschis cărțile, devii alt om, vezi
diavoli pe sărite, vezi muște crețe, vezi muștarul din râuri, vezi ceea ce cacă
oamenii verzi.

5. Am observat postări pe profilul
tău de facebook care fac referire la USR (Uniunea Scriitorilor din România).
Excluderea ta din USR şi experienţa cu membrii/conducerea acestei organizaţii
ţi-au lăsat un gust amar? Povesteşte-ne puţin!

Nici nu știu dacă mai sunt
membru. Eram un căcat de stagiar, că așa era procedura pentru a te înfige între
distinșii coiari. Eram un membru între pule de carton. Am fost propus pentru
excluderea din Uniunea Scriitorilor din România pentru că am postat coișpe
rânduri pe Facebook. Deci, nu literatură, Facebook! Vai de mine și de mine, ce
miros de pită și slană vineeee! Umblă vorba prin satul poetic că cică aș fi
fost exclus. Au dat cu pixu’ mustăcioșii și credincioșii. Neinteresant,
tovarăși!  Nu au dorit să o facă elegant, căci eram stagiar și îmi puteau
respinge dosarul de titularizare, pe N motive (literare). Găseau ei ceva pe sub
tricourile de partid șerpesc. Patrioții s-au sesizat imediat. E
INADMISIBIL, TOVARĂȘI! ACEST OM...
ACEST... NE-A FĂCUT DE RÂS... Nu, dragi colegi (prefer să le răspund ca la
talk-show, la persoana jivină întâi).V-am făcut de linx!  Știți dragi
tovarăși cât mai am până la pensie? Fix treij’cinci de ani, dac-o mai apuc. Bănuiam că se va ajunge la
excludere pentru că la Craiova (acolo eram membru soios și coios) se plimbă sorcova tristă. Nu am primit niciun mail,
telefon care să mă avertizeze că vor să-mi ia caii... Nimic. În scris sunt tandri,
în acțiuni sunt bagabonți cu coaie etanj. A trebuit să aflu din tabloide cu
jumări. Fix cu lună de silă înainte de așa zisa debarcare în debarcader, am
încercat să mă mut la filiala Sibiu (culmea! Transilvania…) ca să scap din
ciorba de potroace oltenească, dar efectiv nu am avut bani ca să mă întâlnesc
cu Rita Chirian și să depun o amărâtă de cerere. Nu am apucat să vin, căci
stabilisem cu Rita să ajung imediat după Bookfestul din 2014 și am fost
executat în stil de paharnic de scriptură. Rog insistent să mi se înapoieze
cotizația plătită și promit că voi cumpăra un scaun verde de plastic pentru a
mă odihni cu coaiele la soare. Nu am fost premiat vreodată de USR și nici n-am
fost luat în calcul pentru premii pe motiv că nu plătisem cotizația (am fost
primit la sfârșitul decembrie 2012, am chitanța doveditoare pe 2013 și urma ca
pe 2014 să o plătesc pentru filiala Sibiu), mi-a fost plătită o singură
păginuță de proză (și aia cenzurată în Ramuri și terfelită săraca, de părea scrisă
de un tătar cu sinuzită acută) și nici măcar nu am primit carnet (zică-se că ar
fi roșu) de membru. Am fost un căcat cu ochi din cauza adevărului care-mi iese
prin paginile cărților și prin gură (facebook, blog, etc.). Eu am vrut în USR,
deși mi s-a reproșat de către cei care au propus excluderea mea mereu că înjurați instituția, domnu’ Andrei.
Când? Unde? La băutură? Câți ați băut cu mine fiindcă eu nu beau, tovarăși?
Cred că ați greșit Liviul. Liviu ăsta nu bea. El doar fute și scrie. A creat un
stil literar. Câți dintre voi, revoltaților, ați citit vreo cartea de-a mea?!...
Nu facebook, nu blog, nu însemnări pe prepuț... CARTE... Nu ați făcut decât să
mă victimizați și să mă scoateți dintr-un semi-anonimat specific vârstei și a
faptului că nu o ard cu voi și că nu vă hiperbolizez.  Cred cu tăria boașelor că dacă Iisus Chizdos
ar veni mâine să se înscrie în Uniunea... Artiștilor Plastici, nu ar fi primit.
Ar fi considerat nebun. De unde până unde trebuie ca scriitorul să mulțumească
partidul, țara, mass-media?! De ce v-ați mai plâns de Marin Sorescu și l-ați
dat afară? Ca acum să dați și voi afară pe alții? Aveți un fetiș gen Adrian
Suciu cu asta?

Că mă tot întrebai de
experiența cu membrii…. Paul Arețu, unul dintre penibilii poezioși care a
propus excluderea mea (și care se laudă la el pe miriște că m-a BĂGAT în USR)
îmi spunea acum trei ani de silă că blogul nu contează domnu’ Andrei și că un blog interesant este
cel al lui L.I. Stoiciu. Cărțile,
domnu’ Andrei! Cărțile! Oare?
Acum contează, nu?! Păi nu merită să-l bag eu în pizda mă-sii de bisericos
slinos și lingău futifle?! L-am și băgat. Vă folosiți și de puricii de pe
nutrie, bă!... Acum contează și facebook-ul? Păi hai să punem și like-urile în
dosarul de primire în USR, atunci și să nu mai conteze cronicile criticilor
adorați de Uniune și nici cele publicate în revistele lor. Să pun orice chestie
de pe pagina noastră de facebook! Domnilor! Dacă nici ăsta nu e comunism,
atunci ce e? Fracturizm? Pizdizm? Ism, izm, ism? Fascizm? E cenzură, tată! Și e
de cea mai joasă speță. Sigur că stați ca jderii cu geana pe blogul meu că doar doar va replica nebunu’ și se va lua de noi,
și atunci chiar că a călcat în că.. statut. Am fost exclus de oameni care dorm
cu scriptura la cap, de habotnici, de psalmijdi premiați. Știam că va băuni
rahatul. Oare ce spune dumnezeul vostru de căcat despre asta, dragi poeți
comuniști? Oare așa e creștinește, că scriitoricește observ că e? Ce vă faceți
dacă mâine vă îndeamnă partidul nesătul să excludeți 99% dintre membri? E un
scenariu posibil. O veți face. E normal, tovarăși! Accepați odată că generația
mea (pe care o găsim și în această revistă) scrie cu pula, nu ca pula. Cunosc
atât de bine sistemul literar și știu cum se pregătesc scriitori care trebuie
să scrie despre NIMIC. A sosit clipa! Tic-tic... Șiretlic...

Eu nu înțeleg cu ce am stricat
imaginea USR de vreme ce scriitorul Ioan Groșan urma să fie numit într-o
funcție și era incompatibil fiindcă fusese colaborator al Securității. Mai e și
cazul Ioan Es. Pop și alte câteva. Bate la ochi, băieți! Chiar bate... Deci
avem scriitori care au colaborat cu Securitatea care sunt premiați de Academia
Română și USR, dar eu sunt înfierat pentru o postare pe facebook cu care NU-MI
E RUȘINE și de care NU MĂ DEZIC. Oare cu ce oca se cântărește, tovarăși? Cu
paharul din bodega de sub Muzeul Literaturii de care nici nu v-ați sinchisit să
vă alarmați că se duce pulit de suflet? Oare nu se acționează la comandă în
cazul meu? Uniunea Scriitorilor ar fi trebui să mă apare nu să propună
excluderea pe baza unor afirmații
iresponsabile. Afirmații iresponsabile, cică... A fi colaborator al
Securității unde se încadrează? Sau dacă nu te numești Ioan nu se pune, nu?
Contează opera!

Repet! Sunt dezamăgit de confirmarea că trăim
într-un regim totalitar, cu tente comunizde destul de zdravene. Literatura e
singura artă în care perversul de rând se poate considera normal, atâta timp
cât nu publică, nu? Stați liniștiți! Veți dispărea fizic și literar, căci va
veni timpul meu și al altor grăitori de adevăr ca să vă tocăm și nu mică să vă
fie mirarea de acolo, din astral, dacă nenorocitul de Liviu Andrei nu va ajunge
președintele USR. Ați creat un precedent periculos. Disidenții de azi au
duplexuri. Să nu uitați asta!

Concluzia e cu miere de albire… Fără
literatură de cuțit, literatura română ar fi un căcat de zimbru... Toată
literatura vestică o are iar ei brânzesc la Ceaușescu...

6. Să ne concentrăm puţin pe
pasiunea de a scrie şi operele tale. Când ai simţit "chemarea" şi
care a fost prima carte scrisă?

Chemarea
nu am simțit-o niciodată. Eu nu am opere. Am laborator de leacuri balcanice și
buline ultramoderne. Pentru mine literatura e un căcat. Câți dintre noi nu am
vrea să nu ne căcăm. Toți, cred. Căcatul e urât și miroase, dar este ceva zilnic,
vital. Trebuie să ne căcam căci, altfel, murim. Așa și cu mine. Trebuie să
scriu, căci, altfel, o mierlesc. Dacă nu dau căcatul afară, sunt pa. Căcatul
meu literar e ceva bio, ceva sănătos, pe care se poate construi o catedrală
literară. Fără E-uri, fără împrumuturi din alte limbi, fără infecți, fără
patogen extern.

Prima
carte s-a numit DOAR FRAGMENTE DE VIAȚĂ ȘI DANS și este o carte de căcat. Nu e
literatură de cuțit, este literatură de căcat. Mă piș pe ea și o blestem să se
piardă în negura timpului.

7. Cu excepţia capacităţii tale
intelectuale şi latura artistică scriitoricească, cine sau ce altceva au
contribuit la scrierea romanelor "Gayzer" şi "Procto"?

La
scriere, a contribuit doar Asmodeus, cel mai pizdos demon din câți există în
basmele întortochiate. Și mâncarea bună, bineînțeles. Și, poate, drogurile
ușoare. La Gayzer am colaborat cu graficianul Alice Barbu (din Timișoara)
pentru copertă, iar la Procto, cu Sandra Coroian, o tânără artistă
excepțională, pe care am tot stresat-o cu năzuințele mele și pe care vreau să o
corup să mai colaborăm. Ambele ar merita mulți bani pentru munca lor, căci sunt
coperți excepționale și vând bine cărțile, dar eu nu i-am deținut. Am plătit
amenzi și am mâncat pizza cu blat subțire, d-ai pe mălai. Tone.

8. Numele ultimei apariţii mi-a
atras atenţia. De ce "Procto?". M-am documentat puţin iar
"Procto" înseamnă "Anus". Greşesc?

Da.
Se știe că m-a pasionat subiectul gay. Eu nu sunt poponar, dar am văzut în
poponarii activi, cei care fut niște zmei, zei. Umanitatea nu cunoaște alți zei
decât homosexualii. Dumnezeu, Allah, Horus și alți parameci financiari, nu sunt
atestați istoric, ci doar isteric. De fapt, poponarii ar trebui să fie cei
preaslăviți ca zei. Sunt cap de listă în orice artă și virtute unde se poate
bea, mânca și, bineînles, fute. Oare de ce îi atacă bisericile așa de mult?! De
frică, normal... În proctocultură se află adevărul vieții. În curissim.
Gândiți-vă că Adam și Eva nu au avut copilărie... Greșesc?! Judecați asta.

PROCTO
a început pe patul unei clinici private din Craiova în care eu mă tratam de
hemoroizi... A costat mult, iar durerea tratamentului de trei luni (adică îți
prinde homoroizii, pe viu, și se mestecă cu obiect metalic în tine, în găoz)
este cumplită. Te simț violat de oțel Ești alt om. Mi-am fracturat mâna în trei
locuri în școala generală și nu m-a durut așa de tare. E ca și cum te-ar durea
o sută de măsele. E o durere constantă și stai cu genunchii în bărbie și muști
de ei până la os. O asistentă îți potrivește coaiele, te caci de durere... Te
caci o spumă de lubrifiere, secretată de corp, pentru alunecușul fierului
ăluia, dacă nu ai ce căca... E cumplit. Tortură. Gheorghe Doja, taicule...

La
final, cu lacrimile șiroaie, i-am spus medicului că voi scrie o carte despre
asta, căci nu se poate ca așa durere într-o operațiune de un minut să-mi pară
de trei zile. A spus că mă va da în judecată și că va fi vai de curul meu. Nu
m-a dat! Încă...

9. Suntem aproape de finalul
acestui interviu, de aceea am să te rog să ne spui ce trebuie să facem pentru a
intra în posesia cărţilor tale.

Cărțile
se pot comanda ușor, numai cine nu vrea nu mă găsește. Eu decid dacă omul
merită cărțile mele. Banii nu sunt suficienți.

Totuși,
eu nu vă recomand cărțile mele. Nu sunt pentru oricine. Eu nu le-aș cumpăra.
Sunt cărțile demente, greoie, care provoacă dependență. Sunt droguri. Par
scrise de un om mort care scrie despre vii. De un extraterestru cumplit și
complet. Cine mă citește, ajunge la balamuc. Citiți Sadoveanu, Blaga, Rambo
III, d-astea. Eu joc în altă ligă. Ca să mă înțelegi pe mine, trebuie să-ți
cunoști pula și să știi bine drumul pizdei din care ai ieșit. Restul e rest.
Deci fără cezariană, doar pizdariană.

10. Am decis să schimb finalul interviului
fiindcă sunt dornic să-ţi aud părerea personală în legătură cu scriitorii ăştia
apăruţi precum ciupercile după ploaie care încearcă să scrie ceva de calitate.

În
România se scrie mult. Oricine scrie, problema e că se scriu pe ei și că se
scrie în gașcă, în turmă. Scriitorii români au lână. Eu mi-am dorit dintotdeauna
să am păr, floci, mohair rebel, nu lână. Dacă ai lână, scrii degeaba.
Scriitorii români sunt proveniți din cititori, în marea lor majoritate, nu sunt
scriitori de rasă. Cine citește mai multe de trei cărți într-un an, dorește să
se exprime, să baloteze căcatul. Emite și el o idee, devine scriitor și începe
să viseze bășind. D-aia e atât de împuțită literatura noastă. De la atâtea
bășini. Un tânăr scriitor nu are nicio șansă de afirmare, decât dacă e împins
sau tras de locomotiva Secu sau are prepuțul scăpat de fimoză.

Cu
tinerele scriitoare e altceva. Felația cu ojă e la mare căutare. La fel și
pofta de păsăret bine plasat. Toate aruncă cu feromoni în moși. Cariera
pizdoasă a majorității scriitoarele de la noi începe din scrotul moșilor
doritori de răsad de pizdă. Că mai apar și două-trei metafore pe acolo, e de
înțeles. Metafore nevinovate.

11. Un mesaj pentru care citesc
acest interviu. 

Mesajul
meu pentru cei care au ghinionul să citească acest banal și anost interviu e să
ia aminte, și, dacă nu sunt pregătiți pentru libertatea oferită de cărțile
mele, să nu se pișe pe ea și să nu judece. Să-și boteze Rodica cuțitul cu care
își vor omorî mama, dar să nu judece... Să ia seama că intelectualul
de mâine are cam doi anișori acum. Stă pe oliță și cacă. El face parte din
prima generație cu adevărat liberă care va vedea filme porno cu Ieremia Movilă
sau cu Majă, la cinema. Să țină seama de asta, blestemații!