Interviu cu scriitorul Liviu Andrei:"Cine a citit vreo carte recentă de-a mea nu mai are nevoie de explicație"

O să încep acest interviu prin a specifica că nu am apucat să-i citesc toate cărţile scriitorului Liviu Andrei. Deţin în biblioteca personală cartea „Gayzer” din care am apucat să citesc câteva zeci de pagini şi despre care pot spune că mi-a lăsat o impresie foarte bună şi cea mai recentă carte publicată, „Procto”. Aceste opere ale autorului reuşesc să facă diferenţa între om şi umanitate şi între fond şi font. Le-am considerat ca fiind o gură de aer proaspăt în mizeria care circulă în literatura românească, spun asta, sătul de gunoiul mirosit în capitala europeană şi cerşind după o porţie de literatură bună care să-mi trezească neuronii la viaţă.

Să ieşim din confortul personal fiindcă trebuie să-l băgăm la audieri pe scriitorul Liviu Andrei şi să-l supunem unui set cu întrebări fiind obligat să ne răspundă.

1. Cititorii revistei Orizonturi Literare doresc să te cunoască mai bine. Prezintă-te şi descrie ce înseamnă, pentru tine, "literatură de cuţit"?

Literatura de cuțit este cel sublim tip de literatură ultramodernă. Este maximum. Să iei o coajă de roșie dintr-un căcat comunist și să-i dai valoare divină, mi se pare ceva mai greu decât zidirea universului. Literatura de cuțit este stilul pe care eu l-am inventat. Cu droguri, cu jale, cu compromisuri sexuale, cu himene crăpate pe jumătate, cu de toate. Este singurul stil românesc pur, autentic, cu invenții de cuvinte nu cu împrumuturi searbăde, o sărbătoare cumplită de afixe, ceea ce nici natura însăși nu știe ce e. Nimeni n-a anticipat literatura de cuțit. Estă fascinantă. Cine a citit vreo carte recentă de-a mea nu mai are nevoie de explicație. E prins în lațul ei. Literatura de cuțit nu era destinată României. Poate o meritau sârbii, grecii, rușii, dar eu am fost blestemat să o făuresc aici. Miros a căcat, dar asta e. Se spală peste secole. Nici un medicament artistic nu a plăcut la văz, gust și miros. Eu doar miros a căcat. Căcănarii literaturii române sunt alții. Îi știi și tu. Important e să te ferești de ei.

2. Cum vezi viitorul literaturii în România? Cine vinde mai bine: cel care investeşte în imagine sau cel care investeşte în conţinutul cărţii?

Viitorul literaturii române este sumbru. Va pieri. Scurt. Viitorul literaturii în România este fructuos. Bogzorii, jidanii și toți alogenii vând bine. Toți impurii, suciții și mierlari au progres aici. Aici e delta scursurilor. Ce e prost în afară, aici e cremă, este king. Saturnalie bozgo-jidănească. Imaginea nu există. Scriitorii nu au imagine. Scriitorii sunt bășinile serviiciilor de informații. Nu ești scriitor decât dacă vrea Secu. Cine nu înțelege asta, scrie degeaba. Nu contează cum scrii, ci pe cine vomiți literar.

Eu am găsit o nișă liberă, care era ocupată de un căcat uscat. L-am udat cu apă și tot întărit a rămas. Am încercat cu țuică și s-a înmuiat. Ca să fii scriitor trebuie să investești în durerea populației colocuitoare.

Dacă vrei să ai succes aici, ca român, trebuie să te concentrezi pe scandalul paralel, să scrii ce poți, și să lași de o parte cărțile. Eu arunc o carte pe piață și, în paralel, îmi aleg țintele de muls: bozgorii, securiștii, bătrânetul, politica naționalistă. Îi înjur până retaliază. Abia atunci introduc cărțile. Mulți au învățat să mă ignore, dar îi înjur atât de bine încât nu se pot abține și îmi fac reclamă. Gratis. Dacă nu scriai despre mine, te înjuram și pe tine.  E normal. Sunt abil în marketingul literar. Îi provoc să mă înjure în scris, acolo unde eu sunt cavaler și fut orice și pe oricine. La bășcălie, balamuc și ursărie pică orice adversar. Să nu uităm că m-am născut și am crescut în Caracal. E Sparta României. De aici vine puterea mea. Sunt o superpulă în materie de caterincă literară. Un singur defect dacă ai, ți-l exploatez și ai belit belengherul. Albie de porci te fac. Troacă. Nu ai cum să nu te cobori, chiar dacă ești academician sinistru. Odată coborât în patria argoului meu, te termin. Amintește-ți că nici Radu Banciu nu a scăpat de mine. Nici Liiceanu. Ei mi-au rupt așa pulii, eu le-am rupt șirea spinării. Cărțile mele se citesc în pușcării. Au ajuns franjuri de cât au fost citite. Trei penitenciare mi-au trimis cerere de cărți. Pușcăriașii învață argoul golănesc de la mine, Liviu Andrei. Am pușcăriași care îmi scriu frecvent. Sunt gurul zdupurilor. Eu am inventat golănia elevată. Eu sunt definiția ultramodernului din dicționar. Moaca mea hâtră și grasă, de grupină suino-energetică, stă acolo și te scuipă între ochi. Mulțumit?!

3. Marele scriitor Liviu Andrei a avut sau are modele, care l-au influenţat, în literatura românească?

Eee... Marele Liviu Andrei, da! Sunt mare ! Bat bine peste suta de kile de borhot literar. Nu am model, căci ceea ce scriu eu nu seamănă cu nimic. Pe măsură ce scriu, eu aduc cuvinte noi și nici limba română din cărțile mele nu mai seamănă cu româna comună, cea sărăcită. Orice scriitor român care mi-a plăcut, m-a dezamăgit. Am aflat fie că a fost securiștean, fie că a fost jidan. A trebuit să-mi creez singur modele. I-am băgat un pix Atlas în carici unui cățel maidanez, a mânjit ceva pe un bloc notes și el a devenit modelul meu. Ce a scris el, nu mai poate scrie nimeni. Câineasca. Canis pulis. Latina vulgară. Latium.

Eu nu citesc nimic de pe tarabe. Cumpăr manuscrise de la bețivi și tineret drogat și vamaiot care nu publică, și le citesc. Sunt o bancă literară pentru cei care au nevoie de două-trei sute de mii. Am multe manuscrise pline de pișat uscat și de floci. Stivă. Mă mândresc cu ele. Unele au o valoare literară foarte ridicată. Mă gândesc să le public eu. Cei care le-au scris, oricum, vor muri de băutură sau de supradoză. Dă-i în morți lor. Sunt un culegător de sloboz literar.

4. Cărţile tale au un public ţintă, un public format din oameni deschişi la minte şi foarte receptivi. Aş putea spune că s-a format un cerc de cititori, atât în România cât şi în Diaspora, care este în continuă creştere. Are succes literatura ultramodernă?

Nu cred că are succes, dar eu pot să confirm pe chielea și pe burdihanul meu că trăiesc exclusiv din scris. Diaspora care îmi cumpără cărțile nu este diaspora sclavagistă, zilieră, sezonieră, ci români stabiliți departe de Iliescu, români cu un anumit statut atunci când vine vorba de mediu pulifer extern.

Eu public, exclusiv, ediții de lux. Cărțile nu sunt foarte ieftine. Mulți din țară nu și le pot permite, deși, poate, ar doar. Și eu nu fac pomeni. Nu ai bani, nu pupi carte. Scurt. Nici mama n-are carte. Să cace lozu’! O carte primită gratis va avea o soartă cumplită. Va fi vai de paginile ei. Probabil că nici nu va fi citită. Dacă te oprește unul și îți dă o pâine gratis, nu o iei, ești reticent. Nu am un cerc de cititori, ci un pătrat. Cititorii mei devin membri ai familiei… Pe unii îi și fut și mă bucur de strâmtețea lor. Relația scriitor-cititor trebuie întreținută cu vene încâlcite. 

Oricum, odată ce ai citit Liviu Andrei, și el te-a citit pe tine. Ești blestemat imediat ce ai deschis cărțile, devii alt om, vezi diavoli pe sărite, vezi muște crețe, vezi muștarul din râuri, vezi ceea ce cacă oamenii verzi.

5. Am observat postări pe profilul tău de facebook care fac referire la USR (Uniunea Scriitorilor din România). Excluderea ta din USR şi experienţa cu membrii/conducerea acestei organizaţii ţi-au lăsat un gust amar? Povesteşte-ne puţin!

Nici nu știu dacă mai sunt membru. Eram un căcat de stagiar, că așa era procedura pentru a te înfige între distinșii coiari. Eram un membru între pule de carton. Am fost propus pentru excluderea din Uniunea Scriitorilor din România pentru că am postat coișpe rânduri pe Facebook. Deci, nu literatură, Facebook! Vai de mine și de mine, ce miros de pită și slană vineeee! Umblă vorba prin satul poetic că cică aș fi fost exclus. Au dat cu pixu’ mustăcioșii și credincioșii. Neinteresant, tovarăși!  Nu au dorit să o facă elegant, căci eram stagiar și îmi puteau respinge dosarul de titularizare, pe N motive (literare). Găseau ei ceva pe sub tricourile de partid șerpesc. Patrioții s-au sesizat imediat. E INADMISIBIL, TOVARĂȘI! ACEST OM... ACEST... NE-A FĂCUT DE RÂS... Nu, dragi colegi (prefer să le răspund ca la talk-show, la persoana jivină întâi).V-am făcut de linx!  Știți dragi tovarăși cât mai am până la pensie? Fix treij’cinci de ani, dac-o mai apuc. Bănuiam că se va ajunge la excludere pentru că la Craiova (acolo eram membru soios și coios) se plimbă sorcova tristă. Nu am primit niciun mail, telefon care să mă avertizeze că vor să-mi ia caii... Nimic. În scris sunt tandri, în acțiuni sunt bagabonți cu coaie etanj. A trebuit să aflu din tabloide cu jumări. Fix cu lună de silă înainte de așa zisa debarcare în debarcader, am încercat să mă mut la filiala Sibiu (culmea! Transilvania…) ca să scap din ciorba de potroace oltenească, dar efectiv nu am avut bani ca să mă întâlnesc cu Rita Chirian și să depun o amărâtă de cerere. Nu am apucat să vin, căci stabilisem cu Rita să ajung imediat după Bookfestul din 2014 și am fost executat în stil de paharnic de scriptură. Rog insistent să mi se înapoieze cotizația plătită și promit că voi cumpăra un scaun verde de plastic pentru a mă odihni cu coaiele la soare. Nu am fost premiat vreodată de USR și nici n-am fost luat în calcul pentru premii pe motiv că nu plătisem cotizația (am fost primit la sfârșitul decembrie 2012, am chitanța doveditoare pe 2013 și urma ca pe 2014 să o plătesc pentru filiala Sibiu), mi-a fost plătită o singură păginuță de proză (și aia cenzurată în Ramuri și terfelită săraca, de părea scrisă de un tătar cu sinuzită acută) și nici măcar nu am primit carnet (zică-se că ar fi roșu) de membru. Am fost un căcat cu ochi din cauza adevărului care-mi iese prin paginile cărților și prin gură (facebook, blog, etc.). Eu am vrut în USR, deși mi s-a reproșat de către cei care au propus excluderea mea mereu că înjurați instituția, domnu’ Andrei. Când? Unde? La băutură? Câți ați băut cu mine fiindcă eu nu beau, tovarăși? Cred că ați greșit Liviul. Liviu ăsta nu bea. El doar fute și scrie. A creat un stil literar. Câți dintre voi, revoltaților, ați citit vreo cartea de-a mea?!... Nu facebook, nu blog, nu însemnări pe prepuț... CARTE... Nu ați făcut decât să mă victimizați și să mă scoateți dintr-un semi-anonimat specific vârstei și a faptului că nu o ard cu voi și că nu vă hiperbolizez.  Cred cu tăria boașelor că dacă Iisus Chizdos ar veni mâine să se înscrie în Uniunea... Artiștilor Plastici, nu ar fi primit. Ar fi considerat nebun. De unde până unde trebuie ca scriitorul să mulțumească partidul, țara, mass-media?! De ce v-ați mai plâns de Marin Sorescu și l-ați dat afară? Ca acum să dați și voi afară pe alții? Aveți un fetiș gen Adrian Suciu cu asta?

Că mă tot întrebai de experiența cu membrii…. Paul Arețu, unul dintre penibilii poezioși care a propus excluderea mea (și care se laudă la el pe miriște că m-a BĂGAT în USR) îmi spunea acum trei ani de silă că blogul nu contează domnu’ Andrei și că un blog interesant este cel al lui L.I. Stoiciu. Cărțile, domnu’ Andrei! Cărțile! Oare? Acum contează, nu?! Păi nu merită să-l bag eu în pizda mă-sii de bisericos slinos și lingău futifle?! L-am și băgat. Vă folosiți și de puricii de pe nutrie, bă!... Acum contează și facebook-ul? Păi hai să punem și like-urile în dosarul de primire în USR, atunci și să nu mai conteze cronicile criticilor adorați de Uniune și nici cele publicate în revistele lor. Să pun orice chestie de pe pagina noastră de facebook! Domnilor! Dacă nici ăsta nu e comunism, atunci ce e? Fracturizm? Pizdizm? Ism, izm, ism? Fascizm? E cenzură, tată! Și e de cea mai joasă speță. Sigur că stați ca jderii cu geana pe blogul meu că doar doar va replica nebunu’ și se va lua de noi, și atunci chiar că a călcat în că.. statut. Am fost exclus de oameni care dorm cu scriptura la cap, de habotnici, de psalmijdi premiați. Știam că va băuni rahatul. Oare ce spune dumnezeul vostru de căcat despre asta, dragi poeți comuniști? Oare așa e creștinește, că scriitoricește observ că e? Ce vă faceți dacă mâine vă îndeamnă partidul nesătul să excludeți 99% dintre membri? E un scenariu posibil. O veți face. E normal, tovarăși! Accepați odată că generația mea (pe care o găsim și în această revistă) scrie cu pula, nu ca pula. Cunosc atât de bine sistemul literar și știu cum se pregătesc scriitori care trebuie să scrie despre NIMIC. A sosit clipa! Tic-tic... Șiretlic...

Eu nu înțeleg cu ce am stricat imaginea USR de vreme ce scriitorul Ioan Groșan urma să fie numit într-o funcție și era incompatibil fiindcă fusese colaborator al Securității. Mai e și cazul Ioan Es. Pop și alte câteva. Bate la ochi, băieți! Chiar bate... Deci avem scriitori care au colaborat cu Securitatea care sunt premiați de Academia Română și USR, dar eu sunt înfierat pentru o postare pe facebook cu care NU-MI E RUȘINE și de care NU MĂ DEZIC. Oare cu ce oca se cântărește, tovarăși? Cu paharul din bodega de sub Muzeul Literaturii de care nici nu v-ați sinchisit să vă alarmați că se duce pulit de suflet? Oare nu se acționează la comandă în cazul meu? Uniunea Scriitorilor ar fi trebui să mă apare nu să propună excluderea pe baza unor afirmații iresponsabile. Afirmații iresponsabile, cică... A fi colaborator al Securității unde se încadrează? Sau dacă nu te numești Ioan nu se pune, nu? Contează opera!

Repet! Sunt dezamăgit de confirmarea că trăim într-un regim totalitar, cu tente comunizde destul de zdravene. Literatura e singura artă în care perversul de rând se poate considera normal, atâta timp cât nu publică, nu? Stați liniștiți! Veți dispărea fizic și literar, căci va veni timpul meu și al altor grăitori de adevăr ca să vă tocăm și nu mică să vă fie mirarea de acolo, din astral, dacă nenorocitul de Liviu Andrei nu va ajunge președintele USR. Ați creat un precedent periculos. Disidenții de azi au duplexuri. Să nu uitați asta!

Concluzia e cu miere de albire… Fără literatură de cuțit, literatura română ar fi un căcat de zimbru... Toată literatura vestică o are iar ei brânzesc la Ceaușescu...

6. Să ne concentrăm puţin pe pasiunea de a scrie şi operele tale. Când ai simţit "chemarea" şi care a fost prima carte scrisă?

Chemarea nu am simțit-o niciodată. Eu nu am opere. Am laborator de leacuri balcanice și buline ultramoderne. Pentru mine literatura e un căcat. Câți dintre noi nu am vrea să nu ne căcăm. Toți, cred. Căcatul e urât și miroase, dar este ceva zilnic, vital. Trebuie să ne căcam căci, altfel, murim. Așa și cu mine. Trebuie să scriu, căci, altfel, o mierlesc. Dacă nu dau căcatul afară, sunt pa. Căcatul meu literar e ceva bio, ceva sănătos, pe care se poate construi o catedrală literară. Fără E-uri, fără împrumuturi din alte limbi, fără infecți, fără patogen extern.

Prima carte s-a numit DOAR FRAGMENTE DE VIAȚĂ ȘI DANS și este o carte de căcat. Nu e literatură de cuțit, este literatură de căcat. Mă piș pe ea și o blestem să se piardă în negura timpului.

7. Cu excepţia capacităţii tale intelectuale şi latura artistică scriitoricească, cine sau ce altceva au contribuit la scrierea romanelor "Gayzer" şi "Procto"?

La scriere, a contribuit doar Asmodeus, cel mai pizdos demon din câți există în basmele întortochiate. Și mâncarea bună, bineînțeles. Și, poate, drogurile ușoare. La Gayzer am colaborat cu graficianul Alice Barbu (din Timișoara) pentru copertă, iar la Procto, cu Sandra Coroian, o tânără artistă excepțională, pe care am tot stresat-o cu năzuințele mele și pe care vreau să o corup să mai colaborăm. Ambele ar merita mulți bani pentru munca lor, căci sunt coperți excepționale și vând bine cărțile, dar eu nu i-am deținut. Am plătit amenzi și am mâncat pizza cu blat subțire, d-ai pe mălai. Tone.

8. Numele ultimei apariţii mi-a atras atenţia. De ce "Procto?". M-am documentat puţin iar "Procto" înseamnă "Anus". Greşesc?

Da. Se știe că m-a pasionat subiectul gay. Eu nu sunt poponar, dar am văzut în poponarii activi, cei care fut niște zmei, zei. Umanitatea nu cunoaște alți zei decât homosexualii. Dumnezeu, Allah, Horus și alți parameci financiari, nu sunt atestați istoric, ci doar isteric. De fapt, poponarii ar trebui să fie cei preaslăviți ca zei. Sunt cap de listă în orice artă și virtute unde se poate bea, mânca și, bineînles, fute. Oare de ce îi atacă bisericile așa de mult?! De frică, normal... În proctocultură se află adevărul vieții. În curissim. Gândiți-vă că Adam și Eva nu au avut copilărie... Greșesc?! Judecați asta.

PROCTO a început pe patul unei clinici private din Craiova în care eu mă tratam de hemoroizi... A costat mult, iar durerea tratamentului de trei luni (adică îți prinde homoroizii, pe viu, și se mestecă cu obiect metalic în tine, în găoz) este cumplită. Te simț violat de oțel Ești alt om. Mi-am fracturat mâna în trei locuri în școala generală și nu m-a durut așa de tare. E ca și cum te-ar durea o sută de măsele. E o durere constantă și stai cu genunchii în bărbie și muști de ei până la os. O asistentă îți potrivește coaiele, te caci de durere... Te caci o spumă de lubrifiere, secretată de corp, pentru alunecușul fierului ăluia, dacă nu ai ce căca... E cumplit. Tortură. Gheorghe Doja, taicule...

La final, cu lacrimile șiroaie, i-am spus medicului că voi scrie o carte despre asta, căci nu se poate ca așa durere într-o operațiune de un minut să-mi pară de trei zile. A spus că mă va da în judecată și că va fi vai de curul meu. Nu m-a dat! Încă...

9. Suntem aproape de finalul acestui interviu, de aceea am să te rog să ne spui ce trebuie să facem pentru a intra în posesia cărţilor tale.

Cărțile se pot comanda ușor, numai cine nu vrea nu mă găsește. Eu decid dacă omul merită cărțile mele. Banii nu sunt suficienți.

Totuși, eu nu vă recomand cărțile mele. Nu sunt pentru oricine. Eu nu le-aș cumpăra. Sunt cărțile demente, greoie, care provoacă dependență. Sunt droguri. Par scrise de un om mort care scrie despre vii. De un extraterestru cumplit și complet. Cine mă citește, ajunge la balamuc. Citiți Sadoveanu, Blaga, Rambo III, d-astea. Eu joc în altă ligă. Ca să mă înțelegi pe mine, trebuie să-ți cunoști pula și să știi bine drumul pizdei din care ai ieșit. Restul e rest. Deci fără cezariană, doar pizdariană.

10. Am decis să schimb finalul interviului fiindcă sunt dornic să-ţi aud părerea personală în legătură cu scriitorii ăştia apăruţi precum ciupercile după ploaie care încearcă să scrie ceva de calitate.

În România se scrie mult. Oricine scrie, problema e că se scriu pe ei și că se scrie în gașcă, în turmă. Scriitorii români au lână. Eu mi-am dorit dintotdeauna să am păr, floci, mohair rebel, nu lână. Dacă ai lână, scrii degeaba. Scriitorii români sunt proveniți din cititori, în marea lor majoritate, nu sunt scriitori de rasă. Cine citește mai multe de trei cărți într-un an, dorește să se exprime, să baloteze căcatul. Emite și el o idee, devine scriitor și începe să viseze bășind. D-aia e atât de împuțită literatura noastă. De la atâtea bășini. Un tânăr scriitor nu are nicio șansă de afirmare, decât dacă e împins sau tras de locomotiva Secu sau are prepuțul scăpat de fimoză.

Cu tinerele scriitoare e altceva. Felația cu ojă e la mare căutare. La fel și pofta de păsăret bine plasat. Toate aruncă cu feromoni în moși. Cariera pizdoasă a majorității scriitoarele de la noi începe din scrotul moșilor doritori de răsad de pizdă. Că mai apar și două-trei metafore pe acolo, e de înțeles. Metafore nevinovate.

11. Un mesaj pentru care citesc acest interviu. 

Mesajul meu pentru cei care au ghinionul să citească acest banal și anost interviu e să ia aminte, și, dacă nu sunt pregătiți pentru libertatea oferită de cărțile mele, să nu se pișe pe ea și să nu judece. Să-și boteze Rodica cuțitul cu care își vor omorî mama, dar să nu judece... Să ia seama că intelectualul de mâine are cam doi anișori acum. Stă pe oliță și cacă. El face parte din prima generație cu adevărat liberă care va vedea filme porno cu Ieremia Movilă sau cu Majă, la cinema. Să țină seama de asta, blestemații!