Femeia, eterna primăvară

Când primăvara semnează cu eternitate, atunci ea defineşte femeia. Este cea mai frumoasă definiţie scrisă cu lumină cerească fiindcă strălucirea ei străbate toate adâncurile omeneşti. Un cer de frumuseţi coboară pe pământ să se aşeze în taine, doruri şi sfinte mărturii şi să capete noi sensuri. Dar, mai presus de toate, să lase veşnicia să ne mângâie fiinţa. Taină supremă şi simbol plin de farmec, femeia este eterna primăvară. Cuvintele mamă, bunică, fiică, soră, nepoată, iubită şi soţie sunt simboluri ale unui anotimp care traversează sufletul, îl vindecă de vremelnicie şi îl înalţă spre absolut.

Femeia e o floare de credinţă,
Petale de lumină în mister,
O rază îmbrăcată în dorinţă
Şi doruri care freamătă sub cer.

În ochii unei femei poţi citi cele mai frumoase poveşti ale universului şi poţi descifra tainele iubirii şi naturii umane. Femeia este şi primăvara artei: o poezie de lumini rescrise, un tablou al eleganţei pe pânza nemuririi, muzica cerului şi dansul florilor. Ea este anotimpul cuvintelor şi culoarea rafinamentului.

Întrebat cum arată fericirea, un copil a desenat chipul şi braţele mamei sale. Un simplu desen, dar o mărturie complexă: mama este cel mai adânc simbol. Şi acest simbol cred că este singurul care poate îngenunchia timpul. Mama nu are vârstă fiindcă nici cerul nu are. Ea însăşi este un cer de frumuseţi care măsoară distanţa şi spaţiul prin iubire. Această iubire necondiţionată a mamei este cea care depăşeşte orice graniţe şi doar ei i se inchină legile universale. Leagăn şi alinare, sacrificiu, grijă şi protecţie: acestea sunt coordonatele iubirii supreme care s-a întrupat în mamă. Ea este primăvara supremă din noi.

Din toate tainele din soare
Pe una ne-ncetat o cânt,
Doar mama este vindecare
Şi veşnicia din cuvânt.

                                                           Dintre toate religiile cea mai frumoasă este mama.

Grigore Vieru

Întrebat cum arată copilăria, un tânăr şi-a amintit emoţionat de poveţele, cântecele şi zâmbetul bunicii. A mărturisit că bunica nu este doar o amintire, ci ea a devenit o terapie. Lumină a copilăriei, bunica este un alt simbol: chipul ei te retrimite în lumea inocenţei şi libertăţii, acea lume senină de care îţi este întotdeauna dor. Iar aceasta este adresa bunicii: casa Copilăriei de pe strada Dorului din satul Veşniciei. Mereu te vei  reîntoarce la această adresă să retrăieşti libertatea. Mereu îţi va fi dor de această casă unică prin poveste şi emoţie. Mereu va apărea în prag bunica şi cu un singur zâmbet va reuşi să îţi vindece tristeţile. Poate ai strâns atâtea scrisori să le trimiţi acolo, le-ai semnat cu dor şi ai împachetat multe amintiri şi vise. De aceea te reîntorci la casa copilăriei: să laşi un surâs, o lacrimă sau o floare. Acolo a fost şi este doar un singur anotimp: primăvara. Şi acesta are privirea bunicii: ea este de fapt anotimpul copilăriei.

Întrebat cum arată sensul vieţii, un tată vârstnic a mărturisit că fericirea de pe chipul fiicelor sale îi transmite că aceasta este împlinirea. Că atunci când le priveşte şi vede strălucirea din ochii lor află că sunt anumite clipe care poartă cu ele o emoţie de nedescris. A mai înţeles că trăieşte şi el în zâmbetul lor şi nu ar vrea să plece niciodată de acolo.  Ştie că prin ele a cunoscut o altfel de primăvară, cea a sufletului, prin care renaşte. El nu va simţi presiunea timpului fiindcă primăverile sale îi conferă suficientă putere să lupte cu clipele, dar şi să le dea un sens deosebit. Le ia în braţe şi atunci întreaga sa natură umană rescrie primăvara în cea mai curată manieră.

Întrebat cum arată dragostea, un bărbat a încercat să o definească. Căutând cuvintele potrivite să le aşeze pentru a da o formă, a mărturisit că dragostea nu poate fi definită. O poate doar asocia cu un chip care îi luminează viaţa. Şi atunci a încercat să definească lumina. Dintre toate frumuseţile care o exprimă, a înţeles că femeia este ea însăşi o definiţie a luminii şi astfel femeia exprimă dragoste. Fără ea nu-i nici soare, nici cer, nici primăvară. Fără ea nu e poezie, cuvânt, muzică sau sens.

Cel mai frumos machiaj pe care îl poate purta o femeie este dragostea. Aceasta îi conferă frumuseţe, putere, pasiune şi eleganţă. Femeia care este iubită şi apreciată de cei din jurul său reuşeşte să se evidenţieze printr-un farmec aparte. Ea lasă parfumul său unic de primăvară să-ţi învăluie simţurile şi să te copleşească. Ea poate muta şi munţii din loc pentru cei dragi şi îţi poate readuce oricând primăvara în suflet.

În artă femeia a fost şi va rămâne unul dintre cele mai puternice simboluri. S-au scris despre ea poezii şi romane de o rară profunzime şi frumuseţe, i s-au dedicat melodii memorabile, a fost pictată de cei mai talentaţi  pictori şi a strălucit în numeroase filme. Ea emană parfumul dragostei şi de aceea lasă o amprentă inconfundabilă pe unde trece. Ea este expresia rafinamentului şi o metaforă inegalabilă. Toţi artiştii au surprins-o în operele lor în toate formele pe care le poate avea: mamă, bunică, fiică, iubită şi soţie. Ea este dragostea din poezie, pictură, muzică, dans şi film. Ea este un ecou de primăvară care răzbate în pânzele efemerului şi ajunge la stele de unde se încarcă cu strălucire. Ea revine din sferele înalte să vindece neajunsurile noastre şi să te înveţe ce înseamnă dragostea şi câtă putere vibrează în ea.

Femeia este singura floare care înfloreşte înlăuntrul fiinţei omeneşti şi de aceea ea merită toate florile din lume. Precum dragostea, ea trebuie sărbătorită în fiecare zi. Dacă pătrunzi în simbolurile sale, afli că ea este şi începutul şi sfârşitul. Dacă priveşti în ochii ei, afli că timpul poate sta în loc. Dacă citeşti pe buzele ei, înţelegi că anumite poveşti se rescriu mereu. Dacă asculţi glasul ei, descoperi că uneori sunetele au un ecou unic. Dacă o iei în braţe, constaţi că e primăvară din nou. Dacă o iubeşti, ea este anotimpul cel mai frumos al sufletului tău.

 

Articol redactat de Alexandra Mihalache. Pentru mai multe articole, poezii si aforisme, acceseaza urmatorul link: https://alexandram.ro/femeia-eterna-primavara/