Sărut în palmă - de Marius Crăciun

01:08:00
Cu mintea limpede, apus pe munte, 

Cu ochii strânşi, brazi dârzi


Suspină sufletul o mângâiere caldă


Îngână cugetul sărut în palmă. 





Am lângă, pe canapea, o inimă ce pâlpâie


În stânga sus, pe-o etajeră o lumânare se chinuie să moară


În palma dreaptă bucăţi din creier ce curg pe foaie 


În palma stângă strâng o floare ce pentru mine n-o să moară. 





Între alee şi castel e ceaţă, Regina privirea şi-o aruncă pe fereastră 


Păşesc să nu mă simtă nici pământul, nici tu, nici gândul, 


Scârţâie treptele, cutremur florile în glastră 


S-a întors acasă Regele, închide fereastră, bate vântul.



Am ochii înecaţi în ură şi dispreţ 


Cu roua strânsă din trandafiri înec amarul 


TU mă priveşti, eu te privesc şi amândoi plătim acelaşi preţ 


Sunt stele, Luna ce-mi mângâie genele şi pe tine te-nvelesc cu cerul. 



Am petrecut timp în calvar cu moartea lângă zâmbindu-mi amical, 


Am tot fugit, am tot ucis, am tot sperat să nu fiu un simplu animal 


Dar am ştiut mereu că dragostea e calea unde visele se nasc 


Am o câmpie unde doar eu şi gândurile mele pasc. 

Niciun comentariu:

Fara insulte, jigniri sau amenintari! Orice mesaj care nu se supune regulamentului va fi sters.

Un produs Blogger.