Făt Frumos şi sistemul

Făt Frumos şi sistemul

Notă: Deși n-am fost în țară, am aflat de drama de la Club Colectiv și fierberile sociale de după, încă în desfășurare. N-am luat o poziție oficială de la început, pentru că nu sunt genul care să-și dea cu părerea oricum, o las pe seama celor competenți și informați. Dar pentru că mă exprim totuși public, pe facebook, am considerat potrivit ca, după câteva zile, să-mi explic tăcerea și poziția prin câteva rânduri. De când le-am scris, în minte am tot la ele, iar după ce-am aterizat și-am preluat energia orașului, am simțit nevoia să le completez.

            Am aflat de drama de la Colectiv vineri noaptea, când, într-o cameră de hotel fiind și neavând somn, îmi scriam un articol. Schimbam pagina de word cu wall-ul de facebook și vedeam știri despre incendiu. Pe moment nu am dat importanță, mi-am zis: "înc-o explozie!" O prietenă cu care am vorbit astăzi, mi-a spus că și ea a avut aceeași gânduri la vederea primelor știri. Culmea ironiei: suntem atât de afectați de viața pe care o ducem, că exploziile, incendiile au ajuns să pară știri familiare și nu evenimente ieșite din comun. Însă după ce detaliile de la fața locului au început să curgă, am realizat nenorocirea.

            Am fost fără de cuvinte, chiar și așa, la distanță fiind, departe de toată energia întâmplării și implicată și în atmosfera unor locuri noi, exotice. Fiind pe alt continent, conexiunea la internet este scumpă, așa că nu am fost conectatăt tot timpul, dar la fiecare popas de cafea ceream parola de wifi. Am reușit să fiu cât de cât la curent cu evoluția lucrurilor. Am devenit din ce în ce mai interesată, când am văzut că durerea se metamorfozează în curaj, demnitate și nevoie de schimbare. Am citit articole, postări pe facebook scrise din mai multe perspective, foarte pertinente, realiste şi de bun simţ (despre cele de mahala chiar nu am ce să spun că nici nu le-am citit până la final plus că s-a luat atitudine pe seama lor). Am subscris printr-un "like" sau "share" celor care mi-au reprezentat punctul de vedere. În fața atâtor păreri competente, nu am simţit nevoia să mă exprim; mereu am fost de părere că fiecare dintre noi este limitat în niște domenii sau aspecte ale vieții, așa că-n privința lor să-i lase să se exprime pe cei care știu mai bine s-o facă. Cu atât mai mult când este vorba despre ceva atât de important, cum este un sistem social.

            Chiar dacă n-am aprofundat sociologia sau politologia, despre sistemul românesc pot să exprim totuși o părere, măcar prin prisma experienței mele profesionale. Lucrând de 14 ani în domeniul justiţiei, am putut să-l văd de aproape și am aflat cât de fragil şi cariat este, că-i cuprins de plaga corupţiei. De cum am terminat facultatea, după ce-am schimbat vreo 5 angajatori la rând, mi-am dat seama că singura soluție pentr a-mi găsi un loc și-a face lucrurile cum consider eu, este să lucrez pe cont propriu. Nu aveam experiență profesională, dar chiar și-așa, multe din situațiile cărora trebuia să le dau o rezolvare practică, le-aș fi abordat altfel decât angajatorii mei. Nu puteam înțelege demersurile și măsurile lor de multe ori absurde, lipsite de eficiență, nepractice, de ce era nevoie câteodată să interpretăm mici scenete ca să ne iasă tot felul de jocuri. Asta ca și alte lucruri, aveam să le înțeleg, abia când am ajuns să lucrez pe cont propriu: în 2001 am devenit persoană fizică autorizată, cu acte în regulă, practicând meseria de lichidator. Am luat-o de la-nceputurile ei, am scris actele constitutive inițiale, apoi practicând, am făcut pionierat în domeniu. N-aveam pe cine să-ntreb, de la cine să mă inspir, domeniul era ca un câmp nearat și ne-nsămânțat pe care noi, cei câțiva 4-5 începători, bâjbâiam. Firesc, ca orice copil care învață să meargă. Au trecut 14 ani în care am făcut armata, profesională, am învățat grămezi de lucruri, de la cum să vorbesc în fața instanțelor, cum să descifrez starea unui om și până la cum să pun problema angajaților atunci când greșeau, astfel încât să nu-i rănesc și demotivez, dar să-și înțeleagă fapta. Am învățat un alfabet, cel al antreprenoriatului (care, recunosc m-a ajutat să mă dezvolt și ca individ) și care nu echivalează nicicum cu experiența de-a fi salariat. Dar mi-a dat și ocazia de-a mă apropia de sistem și a-l cunoaște mai bine. M-am confruntat și cu toate provocările și problemele întreprinzătorului care vrea să-şi facă meseria profesionist, onest, dar care are şi răspunderea a 3 angajați, cu tot ce decurge din asta: contracte de muncă, impozite, taxe plătite la timp, preocuparea de-a face bani în fiecare lună pentru acoperirea cel puțin a salariilor, taxelor și utilităților. Iar peste ele a fost grija de-a obține clienți (n.a. adică de societăți de lichidat). Fără să intru în detalii prea multe, am să conturez imaginea domeniului: majoritatea lucrărilor se obțineau prin alegerea și numirea de către un judecător-sindic a unui lichidator dintr-o listă de câteva sute. Alegerea nu se făcea nici pe criterii obiective și nici pe bază de licitație. Doar voința judecătorului. Pentru considerentele pe baza cărora erau aleși lichidatorii și criteriile pe baza cărora erau distribuite lucrările, au fost arestați anul acesta 4 judecători de la secția de falimente a Tribunalului Bucureşti. Situația era de notorietate de ani de zile, doar că nu se vorbea despre ea decât pe șoptite. În ani legea s-a mai modificat, dar în realitate, tot judecătorul este cel care decide dacă și ce primești de lucru. Pentru munca pe care o prestezi ca lichidator, ești îndreptățit la un onorariu. Conform legii țise acordă din patrimoniul societății pe care o lichidezi, iar dacă ea nu are nimic, îți iei o sumă fixă, la sfârșitul procedurii, dintr-un fond constituit la Registrul Comerțului. Indiferent cât muncești, poate chiar și 3 ani, primești tot 2000 Lei. În situația fericită în care ai o societate cu bunuri sau bani, onorariul îți este aprobat de către creditori, cei care au de recuperat bani de la societatea pe care o lichidezi; în marea majoritate a cazurilor, cel mai mult de recuperat are statul prin administrațiile financiare. Dacă legea insolvenței s-a mai modificat în timp, atitudinea statului, prin reprezentanții săi, a rămas de lemn, inflexibilă și ineficientă. Prin poziția lui creează niște situații anormale care contravin legilor elementare ale firii și-n fața cărora de multe ori judecătorii rămân interziși. Dar oricât ai încerca să explici sau să găsești soluții practice, consilierii juridici care reprezint statul în acele dosare au un răspuns standard: "Nu noi decidem!"

În pofida tuturor inadvertențelor legii și ale sistemului, pot spune că am reușit să funcţionez profesionist. Zic eu şi mi-au spus-o şi alţii. Sigur, reușita o raportez doar la nivelul principiilor şi aşteptărilor personale. Pentru că nu fac parte şi am refuzat să aparţin categoriei celor din profesie care au conturile pline de milioane de euro. Deși potrivit legii veniturile pot fi foarte mari, practic, compromisurile pe care trebuie să le faci sunt pe măsură. Acolo unde am ajuns mi-e suficient, e rezultatul puterilor şi-al muncii mele, nu al relaţiilor sau unor compromisuri ce m-ar pune, legal, în pericol.

            Funcţionând în acest sistem, am văzut și cum e el: viciat până-n rărunchi! Profund! Oamenii care apelează la sistemul justiţiei, fie doar c-o simplă cerere sau trec uşa unei instituţii judecătoreşti, sunt mâncaţi de vii dacă-s profani şi de unii singuri! Lucrurile sunt atât de complicate, fie doar şi pentr-o simplă copie dintr-un dosar de la arhivă, că dacă n-ai pe cineva să te îndrume, eşti pierdut! Treaba e că mulţi dintre profesioniști, mă refer la avocaţi, consilieri juridici, sunt lipsiţi de deontologie profesională! Preferă să îndrume greşit sau să perceapă onorarii substanțiale, chiar dacă problema în cauză îi depășește! Odat-ajuns într-o astfel de situaţie sau nevoie, doar norocul te mai salvează: să dai peste un profesionist cu bun simţ şi conştiinţă. Asta se întâmplă pe felia mea profesională din domeniul justiţiei. Sunt sigură însă că aşa e-n tot sistemul şi nu doar cel în cauză.

            Așa că, cu tot tragismul evenimentelor de la Colectiv, ce s-a-ntâmplat acolo nu mă miră prea mult. Nu fac pe deșteapta să spun că mă așteptam să ia foc vreun club, ci că sistemul, per ansamblu este atât de fragil, încât oricând se poate petrece ceva tragic și imprevizibil. Oamenii nu se simt în siguranță, dovadă c-au ieșit în stradă. Dacă ești un simplu cetățean și nu aparții unei găști sau corporații în care să ai o funcție de conducere, ești un acrobat care evoluează fără plasă de siguranță. Și asta chiar dacă-ți faci datoria de cetățean, ești un soldat disciplinat în rând. În sistemul românesc ardem, de fapt, cu toții. Încet, dar sigur, pentru toate lucrurile mărunte de care ne lovim, care ne complică viața inutil și care, într-un sistem coerent, ar funcționeze de la sine. Orice-ai face profesional, cumva tot intri în contact cu sistemul și ești afectat într-o măsură oarecare, depinde de natura profesiei. Ca întreprinzător ești pur și simplu copleșit de situații incontrolabile, norme noi ce vin peste tine și care-aduc schimbări bruște, ești într-un galop continuu pentr-a face față unor situații, ca voinicul din poveste ce trebuie să treacă peste 7 mări și 7 țări s-aducă apa viei împăratului. Nu ai răgazul necesar de-a investi în dezvoltarea afacerii sau cea personală, ca individ. Ești prins într-o cursă care nu are decât pauze, dar nu se termină niciodată; ai înlăturat o piedică, apare alta.

            Reacția românilor este dovada unei evoluții în maturizarea noastră ca națiune. Schimbarea a devenit imperativă și singura revoluție pozibilă! Dar cred că lucrul de care-ar trebui să fim conștienți, este că nu exist-un Făt-Frumos care să vină și să lupte în numele nostru și pentru noi cu căpcăunul sistem. Oricât de buni și vertebrați ne-ar fi conducătorii, sistemul nu se schimbă undeva, înafara sau deasupra noastră. Făt-Frumos stă în fiecare dintre noi: în conștiința muncii, în satisfacția lucrului de calitate și-a răspunderii asumate. Necondiționat.

de Mazilu Maria