Făt Frumos şi sistemul

Făt Frumos şi
sistemul

Notă:
Deși n-am
fost în țară, am aflat de drama de la Club
Colectiv și
fierberile sociale de după, încă în desfășurare. N-am luat o poziție oficială de la început,
pentru că nu sunt genul care să-și dea cu părerea oricum, o las pe seama celor competenți și informați. Dar pentru că mă exprim totuși public, pe facebook, am
considerat potrivit ca, după câteva zile, să-mi explic tăcerea și poziția prin câteva rânduri. De când
le-am scris, în minte am tot la ele, iar după ce-am aterizat și-am preluat energia orașului, am simțit nevoia să le completez.

            Am aflat de drama de la Colectiv
vineri noaptea, când, într-o cameră de hotel fiind și neavând somn, îmi scriam un articol.
Schimbam pagina de word cu wall-ul de facebook și vedeam știri despre
incendiu. Pe moment nu am dat importanță, mi-am zis: "înc-o explozie!" O prietenă cu care am
vorbit astăzi, mi-a spus că și ea a
avut aceeași
gânduri la vederea primelor știri.
Culmea ironiei: suntem atât de afectați de viața pe care o ducem, că exploziile, incendiile au
ajuns să pară știri
familiare și nu
evenimente ieșite din
comun. Însă după ce detaliile de la fața locului au început să curgă, am realizat nenorocirea.

            Am fost fără de cuvinte, chiar și așa, la distanță
fiind, departe de toată energia întâmplării și implicată și în
atmosfera unor locuri noi, exotice. Fiind pe alt continent, conexiunea la
internet este scumpă, așa că nu
am fost conectatăt tot timpul, dar la fiecare popas de cafea ceream parola de
wifi. Am reușit să
fiu cât de cât la curent cu evoluția lucrurilor. Am devenit din ce în ce mai interesată, când am
văzut că durerea se metamorfozează în curaj, demnitate și nevoie de schimbare. Am citit articole,
postări pe facebook scrise din mai multe perspective, foarte pertinente, realiste
şi de bun simţ (despre cele de mahala chiar nu am ce să spun că nici nu le-am
citit până la final plus că s-a luat atitudine pe seama lor). Am subscris
printr-un "like" sau "share" celor care mi-au reprezentat
punctul de vedere. În fața
atâtor păreri competente, nu am simţit nevoia să mă exprim; mereu am fost de
părere că fiecare dintre noi este limitat în niște domenii sau aspecte ale vieții, așa că-n
privința lor
să-i lase să se exprime pe cei care știu mai bine s-o facă. Cu atât mai mult când este vorba despre
ceva atât de important, cum este un sistem social.

            Chiar dacă n-am aprofundat
sociologia sau politologia, despre sistemul românesc pot să exprim totuși o părere, măcar prin prisma experienței mele profesionale. Lucrând de 14 ani în
domeniul justiţiei, am putut să-l văd de aproape și am aflat cât de fragil şi cariat este, că-i cuprins de plaga
corupţiei. De cum am terminat facultatea, după ce-am schimbat vreo 5 angajatori
la rând, mi-am dat seama că singura soluție pentr a-mi găsi un loc și-a face lucrurile cum consider eu, este să
lucrez pe cont propriu. Nu aveam experiență profesională, dar chiar și-așa,
multe din situațiile
cărora trebuia să le dau o rezolvare practică, le-aș fi abordat altfel decât angajatorii mei.
Nu puteam înțelege
demersurile și
măsurile lor de multe ori absurde, lipsite de eficiență, nepractice, de ce era nevoie câteodată
să interpretăm mici scenete ca să ne iasă tot felul de jocuri. Asta ca și alte lucruri, aveam să le înțeleg, abia când am ajuns să lucrez pe cont
propriu: în 2001 am devenit persoană fizică autorizată, cu acte în regulă,
practicând meseria de lichidator. Am luat-o de la-nceputurile ei, am scris
actele constitutive inițiale,
apoi practicând, am făcut pionierat în domeniu. N-aveam pe cine să-ntreb, de la
cine să mă inspir, domeniul era ca un câmp nearat și ne-nsămânțat pe care noi, cei câțiva 4-5 începători, bâjbâiam. Firesc, ca orice copil care învață să meargă. Au trecut 14 ani în care am
făcut armata, profesională, am învățat grămezi de lucruri, de la cum să vorbesc în fața instanțelor, cum să descifrez starea unui om și până la cum să pun problema angajaților atunci când greșeau, astfel încât să nu-i rănesc și demotivez, dar să-și înțeleagă fapta. Am învățat un alfabet, cel al antreprenoriatului (care, recunosc m-a
ajutat să mă dezvolt și ca
individ) și care
nu echivalează nicicum cu experiența de-a fi salariat. Dar mi-a dat și ocazia de-a mă apropia de sistem și a-l cunoaște mai bine. M-am confruntat și cu toate provocările și problemele întreprinzătorului care vrea
să-şi facă meseria profesionist, onest, dar care are şi răspunderea a 3 angajați, cu tot ce decurge din asta: contracte de
muncă, impozite, taxe plătite la timp, preocuparea de-a face bani în fiecare
lună pentru acoperirea cel puțin a
salariilor, taxelor și
utilităților.
Iar peste ele a fost grija de-a obține clienți (n.a.
adică de societăți de
lichidat). Fără să intru în detalii prea multe, am să conturez imaginea
domeniului: majoritatea lucrărilor se obțineau prin alegerea și numirea de către un judecător-sindic a unui
lichidator dintr-o listă de câteva sute. Alegerea nu se făcea nici pe criterii
obiective și nici
pe bază de licitație.
Doar voința
judecătorului. Pentru considerentele pe baza cărora erau aleși lichidatorii și criteriile pe baza cărora erau
distribuite lucrările, au fost arestați anul acesta 4 judecători de la secția de falimente a Tribunalului Bucureşti.
Situația era
de notorietate de ani de zile, doar că nu se vorbea despre ea decât pe șoptite. În ani legea s-a mai modificat, dar
în realitate, tot judecătorul este cel care decide dacă
și ce primești de lucru. Pentru munca pe care o
prestezi ca lichidator, ești
îndreptățit la
un onorariu. Conform legii țise
acordă din patrimoniul societății pe
care o lichidezi, iar dacă ea nu are nimic, îți iei o sumă fixă, la sfârșitul procedurii, dintr-un fond constituit la Registrul Comerțului. Indiferent cât muncești, poate chiar și 3 ani, primești tot 2000 Lei. În situația fericită în care ai o societate cu bunuri
sau bani, onorariul îți este
aprobat de către creditori, cei care au de recuperat bani de la societatea pe
care o lichidezi; în marea majoritate a cazurilor, cel mai mult de recuperat
are statul prin administrațiile
financiare. Dacă legea insolvenței s-a
mai modificat în timp, atitudinea statului, prin reprezentanții săi, a rămas de
lemn, inflexibilă și ineficientă. Prin
poziția lui
creează niște
situații
anormale care contravin legilor elementare ale firii și-n fața cărora de multe ori judecătorii rămân interziși. Dar oricât ai încerca să explici sau să
găsești soluții practice, consilierii juridici care
reprezint statul în acele dosare au un răspuns standard: "Nu
noi decidem!"

În
pofida tuturor inadvertențelor
legii și ale
sistemului, pot spune că am reușit să
funcţionez profesionist. Zic eu şi mi-au spus-o şi alţii. Sigur, reușita o raportez doar la nivelul principiilor şi
aşteptărilor personale. Pentru că nu fac parte şi am refuzat să aparţin
categoriei celor din profesie care au conturile pline de milioane de euro. Deși potrivit legii veniturile pot fi foarte
mari, practic, compromisurile pe care trebuie să le faci sunt pe măsură. Acolo
unde am ajuns mi-e suficient, e rezultatul puterilor şi-al muncii mele, nu al
relaţiilor sau unor compromisuri ce m-ar pune, legal, în pericol.

            Funcţionând în acest sistem, am
văzut și cum e
el: viciat până-n rărunchi! Profund! Oamenii care apelează la sistemul
justiţiei, fie doar c-o simplă cerere sau trec uşa unei instituţii
judecătoreşti, sunt mâncaţi de vii dacă-s profani şi de unii singuri! Lucrurile
sunt atât de complicate, fie doar şi pentr-o simplă copie dintr-un dosar de la
arhivă, că dacă n-ai pe cineva să te îndrume, eşti pierdut! Treaba e că mulţi
dintre profesioniști, mă
refer la avocaţi, consilieri juridici, sunt lipsiţi de deontologie
profesională! Preferă să îndrume greşit sau să perceapă onorarii substanțiale, chiar dacă problema în cauză îi depășește! Odat-ajuns într-o astfel de situaţie sau nevoie, doar
norocul te mai salvează: să dai peste un profesionist cu bun simţ şi
conştiinţă. Asta se întâmplă pe felia mea profesională din domeniul justiţiei.
Sunt sigură însă că aşa e-n tot sistemul şi nu doar cel în cauză.

            Așa că, cu tot tragismul evenimentelor de la Colectiv, ce
s-a-ntâmplat acolo nu mă miră prea mult. Nu fac pe deșteapta să spun că mă așteptam să ia foc vreun club, ci că
sistemul, per ansamblu este atât de fragil, încât oricând se poate petrece ceva
tragic și
imprevizibil. Oamenii nu se simt în siguranță, dovadă c-au ieșit în stradă. Dacă ești un simplu cetățean și nu
aparții unei
găști sau
corporații în
care să ai o funcție de
conducere, ești un
acrobat care evoluează fără plasă de siguranță. Și asta
chiar dacă-ți faci
datoria de cetățean, ești un soldat disciplinat în rând. În
sistemul românesc ardem, de fapt, cu toții. Încet, dar sigur, pentru toate lucrurile mărunte de care ne
lovim, care ne complică viața
inutil și care,
într-un sistem coerent, ar funcționeze
de la sine. Orice-ai face profesional, cumva tot intri în contact cu sistemul și ești afectat într-o măsură oarecare, depinde de natura profesiei.
Ca întreprinzător ești pur și simplu copleșit de situații incontrolabile, norme noi ce vin peste tine și care-aduc schimbări bruște, ești într-un galop continuu pentr-a face față unor situații, ca voinicul din poveste ce trebuie să treacă peste 7 mări și 7 țări s-aducă apa viei împăratului. Nu ai răgazul necesar de-a
investi în dezvoltarea afacerii sau cea personală, ca individ. Ești prins într-o cursă care nu are decât
pauze, dar nu se termină niciodată; ai înlăturat o piedică, apare alta.

            Reacția românilor este dovada unei evoluții în maturizarea noastră ca națiune. Schimbarea a devenit imperativă și singura revoluție pozibilă! Dar cred că lucrul de care-ar
trebui să fim conștienți, este că nu exist-un Făt-Frumos care să
vină și să
lupte în numele nostru și pentru noi cu căpcăunul sistem. Oricât de buni și vertebrați ne-ar fi conducătorii, sistemul nu se schimbă undeva, înafara
sau deasupra noastră. Făt-Frumos stă în fiecare dintre noi: în conștiința muncii, în satisfacția lucrului de calitate și-a răspunderii asumate. Necondiționat.

de Mazilu Maria