Amintiri din leagan

In ultimele zile ma tot gandesc la perioada copilariei, la ce-am avut de castigat atunci si ce am pierdut acum. Uneori, ma-ntreb cand mi s-a terminat copilaria fiindca nu-mi dau seama. La 12, 14 sau 18 ani? Ma asteptam sa ma loveasca, peste noapte, adultul din mine si sa ma simt altfel, doar ca ma simt la fel de bine si de...tanar. Ce-i drept, nu mai incap in scutece sau in leaganele pentru copii, dar hai sa nu vorbim despre asta.
De mic mi-a placut sa ma dau in leagane pentru copii. Am avut unul asemanator ca cel din imagine. Mi-a povestit mama de el si am cateva poze lasate pe la bunica cu acesta. Toata ziua stateam in el si ganguram ca mami sau tati sa fie langa mine pentru a-l pune in miscare. De multe ori stateam leaganul meu si priveam la Tom&Jerry, fiind desenul animat preferat.
Nu ma mai desparteam de el. M-am impotrivit pana i-am convins pe parinti ca in acel leagan eu trebuie sa mananc. N-au avut incotro si m-au hranit in leagan. Mai mult ca sigur am intuit, atunci, ca voi creste si ca, in curand, nu o sa mai pot sta in leagan asa ca am dorit sa ma bucur cat mai mult de acesta. Dupa ce-am crescut, am mai incercat, din cand in cand, sa ma pun in leagan, insa fara succes. Am renuntat, cu ideea ca daca voi mai incerca, l-as putea rupe si nu mi-ar place asta. Acum este o amintire frumoasa iar zambetul larg de pe chipul meu exprima bucuria fata de alti copii care se pot bucura de aceste lucruri frumoase ale copilariei.

In prezent, inca mai exista dorinta aceea de a ma da intr-un leagan, doar ca nu mai e la fel ca...atunci. Vreau sa redevin copil, se mai poate?