Seimeni - de Camelia Lungu

Seimeni, un sat dintr-o comună,
E satul unde m-am născut
Un sat la margine de apă
Cu oameni simpli şi tăcuţi.

Aşezat pe o colină-naltă
De unde apele se scurg
A strâns oamenii laolaltă
Şi astfel s-a format sătuc.

Oameni veniţi chiar de departe
Cu turme de miori pe jos,
S-au aşezat, şi-au făcut case
Şi-au rămas aici, cu rost.

Tot de prin alte locuri, tata
A venit şi n-a mai plecat
Căci a găsit-o aici pe mama
Cu care-apoi s-a cununat.

Copii au facut ca toţi cei
Ce din Seimeni n-au mai plecat
S-au îngrijit de noi şi ei
Un obicei bun ne-au lăsat:
Să ne cinstim neamul şi glia
Cu-o pâine şi-un pahar cu vin,
Căci oamenii sunt avuţia
A orişicărui sat român!