Studiu de caz asupra conflictelor dintre elevi - Prof. Răducea Mihaela

Articol realizat de prof. Răducea Mihaela

    

 Din ce în ce mai frecvente în societatea de astăzi dar şi în universul şcolii, conflictele de orice tip: de interese, de mentalităţi, de idei, de aspiraţii, reprezintă principala cauză a întreruperii comunicării.       Conflictele izbucnesc atunci când diferenţele dintre indivizi cu dorinţe, personalităţi, motivaţii diferite iau amploare, când oamenii nu acceptă valori, priorităţi sau opinii diferite.
       Cadrul familial, background-ul informaţional, climatul educativ pot favoriza, în anumite condiţii apariţia unor relaţii conflictuale între elevi. Determinaţi de sistemul propriu de aspiraţii şi nevoi, de familia care şi-a pus decisiv amprenta asupra personalităţii lor, elevii pot avea niveluri diferite de aşteptări care să degenereze în conflicte ample sau mai puţin profunde. Diferenţele de mentalitate, de nivel social, nepotrivirile între personalităţi sau caractere în formare ce caută să se afirme, pot constitui cauze ale conflictelor dintre elevi. Ne propunem în continuare să realizăm un studiu de caz centrat pe tipul de conflict elev-elev, prin urmărirea unei clase a IX-a de profesională de la Grupul Şcolar de Transporturi, Ploieşti. Studiul de caz este realizat din perspectiva unei persoane ce cunoaşte îndeaproape elevii, fiind preocupată de menţinerea unei comunicări constante cu familiile acestora: diriginta clasei şi profesoara de limba şi literatura română.
Un tip de conflict observat între elevi mai ales la începutul primului semestru este determinat de diferenţele de mentalitate şi de nivel social care există între aceştia. Aproximativ jumătate dintre cei 30 de elevi sunt navetişti şi provin din mediul rural, fapt ce a declanşat un sentiment de inferioritate faţă de elevii de condiţie socială mai bună sau care locuiesc în mediul urban. Aceste discrepanţe de nivel social au generat două tipuri de rezultate.Pe de-o parte, adâncirea conflictelor dintre cele două categorii de elevi, agresivitate verbală şi chiar fizică. De cealaltă parte, s-a observat încercarea unor elevi ambiţioşi dar de condiţie socială modestă, de a obţine rezultate şcolare foarte bune, motivaţi tocmai de diferenţele care există între ei şi ceilalţi.

     Dirigintele şi profesorii clasei au intervenit în ambele tipuri de reacţii, încercând o mediere a conflictelor, o implicare a tuturor elevilor în proiecte şcolare şi extraşcolare comune (colocvii, lecţii deschise, vizite la muzee, activităţi de voluntariat), dar şi o recompensare  şi o întărire a comportamentelor dezirabile, a rezultatelor bune obţinute de elevii din mediul rural.. Datorită întervenţiei cadrelor didactice ca mediatori şi arbitri, s-a observat o diminuare considerabilă a acestor tipuri de conflicte.

     O altă categorie de conflicte este generată de dorinţa unor elevi de a fi recunoscuţi ca lideri ai celorlalţi, manifestând o atitudine dominatoare, în încercarea de a-şi impune ideile cu orice preţ. Acest tip de elev ce aspiră către statutul de lider al clasei este ori un individ cu o personalitate extrem de puternică, ce simte nevoia de afirmare, ori un adolescent ale cărui nevoi afective nu sunt împlinite în familie. Dorinţa elevului de a deveni lider declanşează cel mai adesea o reacţie de reproş şi dezaprobare din partea colegilor, chiar agresivitate verbală ce poate degenera în izolarea elevului de restul clasei. Apare teama, nesiguranţa, neîncrederea în ceilalţi, nevoia de a-i defini drept ,,alţii, duşmanii".

      În astfel de cazuri, cadrele şcolare abilitate (dirigintele, psihologul şcolar) trebuie să intervină prin discuţii, consiliere psihologică individuală dar şi prin antrenarea întregii clase în activităţi şi jocuri pe echipe, în care fiecare elev să-şi asume, pe rând, statutul de lider.
      Urmărind constant comportamentul elevilor, cadrele didactice pot observa conflicte între elevi, ce nu îşi găsesc sursa imediată în activitatea şcolară. Originea acestor conflicte, care sunt deseori foarte profunde şi mai dificil de soluţionat, se regăseşte în mediul familiei, în atenţia, sprijinul pe care părinţii le acordă sau nu copiilor. Elevii implicaţi la şcoală în relaţii deficitare cu colegii sunt orfani, fac parte din familii dezorganizate, cu părinţi divorţaţi sau plecaţi la muncă în străinătate. De cele mai multe ori, conflictul elev-elev îşi are sursa îndepărtată în conflictul părinte-elev. Nevoia afectivă a acestor copii este extrem de puternică şi lipsa iubirii părinteşti trebuie suplinită în mediul şcolar. Prima tendinţă a elevilor este însă reprimarea sentimentelor dar şi o agresivitate faţă de ceilalţi. Furia determinată de sentimentul de a nu fi iubit se poate întoarce împotriva colegilor sau lucrurilor şi evenimentele pot degenera uşor către agresivitate fizică. Extrem de periculos, acest tip de conflict prezintă ca etape premergătoare creşterea numărului de absenţe (chiar risc de abandon şcolar), scăderea dramatică a rezultatelor şcolare, delincvenţă infantilă. Astfel de elevi par mai maturi decât cei de vârsta lor, pot alege să evite conflictele din familie, părăsind-o fie fizic, fie emoţional, prezintă mare risc de suicid. Elevul poate deveni izolat şi depresiv, se poate refugia în alcool, droguri, relaţii intime nepotrivite, poate lua decizii care să-i modifice viaţa sau se poate implica în activităţi neconforme vârstei sale, asumându-şi mai mult decât poate realiza.
        În astfel de cazuri, rolul cadrului didactic devine extrem de important şi delicat, dirigintele va trebui să încerce menţinerea unei relaţii consecvente de comunicare cu elevul pe care nu trebuie să-l privească ca pe un copil cu probleme.

      Conflictele dintre elevi vor putea fi rezolvate în acest caz doar prin mediere şi negociere, prin iniţierea unor relaţii apropiate, de prietenie. Profesorul va deveni un partener de comunicare al elevului, pentru ca acesta să se poată simţi în siguranţă.. Educatorul va ţine seama de particularităţile individuale ale elevului, de activismul, de interesele şi trebuinţele acestuia. Este necesară în acest sens realizarea unor lectorate cu părinţii, pentru a-i face conştienţi de rolul lor în educarea şi sprijinirea copilului.
       Un alt tip de conflict elev-elev îşi poate avea sursa în activitatea desfăşurată de profesor în sala de clasă, o activitate bazată exclusiv pe stimularea spiritului competitiv şi nu pe comunicare  reală şi eficientă. Fiind adolescenţi cu personalităţi în formare, elevii nu îşi pot rezolva deseori singuri diferendele, de aceea influenţa profesorului ca mediator neutru este esenţială. Comportamentul opresiv sau discriminatoriu din partea profesorului presupune accentuarea nevoilor specifice ale unor elevi în defavoarea nevoilor grupului. De aici atmosfera de intoleranţă ce se instaurează în sălile de clasă sau conflictele dintre elevi, ce se adâncesc din lipsa de tact pedagogic al unor profesori. Elevii încurajaţi pe nedrept de profesor devin egoişti, egocentrişti, agresivi în a-şi expune opiniile. Elevii neagreaţi de profesor au teamă de angajament, determinată de teama de eşec, trec prin stări de respingere, non-valorizare, pierdere a încrederii în sine sau în propriile acţiuni. De aceea, în cazul acestui tip de conflict, cea mai mare responsabilitate revine profesorului care va încerca implicarea tuturor elevilor în activităţi de învăţare, favorizând lucrul în echipă. Elevii vor fi priviţi ca individualităţi, cu un sistem de nevoi şi aşteptări proprii. Se va urmări un câştig din activităţile în comun, altfel echipa se va dezmembra înainte de a-şi finaliza sarcinile. favorizând lucrul în echipă. Elevii vor fi priviţi ca individualităţi, cu un sistem de nevoi şi aşteptări proprii. Se va urmări un câştig din activităţile în comun, altfel echipa se va dezmembra înainte de a-şi finaliza sarcinile.

       Sub îndrumarea directă a profesorului, ce posedă atributele maturităţii şi experienţei, conflictele dintre elevi pot deveni pozitive, creative, dacă cei implicaţi doresc să le rezolve sau să le valorifice în acest sens. Elevii vor reuşi singuri atenuarea şi chiar stingerea conflictelor prin negociere, prin discuţii cordiale, deschise, echilibrate. Medierea, negocierea devin în universul şcolii dar şi al societăţii de astăzi cele mai eficiente metode de a asigura o bună comunicare între indivizi cu mentalităţi antagonice, cu sisteme diferite de aspiraţii şi aşteptări.