Inimă la schimb

Inimă la schimb

 

Ai o inimă? Şi atunci de ce mai ai nevoie de a mea?

Pentru ce îţi trebuie, la ce îţi foloseşte?

Vrei să faci experimente pe ea?

Să vezi cât de repede arde dacă torni acid pe ea?

Cât de repede se transformă în cenuşă dacă o pui pe foc?

Sau poate vrei să vezi cât îi ia să înflorească de iubire.

Dar dacă ai inima ta, la ce îţi trebuie a mea?

Sau poate nici tu nu o mai ai...

Atunci, spune-mi, cui ai promis-o?

Cine experimentează pe ea?

De fapt, nu vreau să ştiu, nu-mi spune.

Uite cum facem.

Îţi propun un pact.

Eu îţi dau inima mea să faci ce vrei tu cu ea.

S-o arzi sau să ai grijă de ea.

Dar în schimb trebuie să îmi promiţi ceva.

Că măcar pentru o secundă...

doar una, nu cer mult, doar o secundă.

S-o laşi să bată cu a ta.

 

de Catalina Golumbeanu

Niciun comentariu:

Fara insulte, jigniri sau amenintari! Orice mesaj care nu se supune regulamentului va fi sters.

Un produs Blogger.