Priviri de catifea

Eu am iubit privirea dulce, care topea fulgii de nea-
Azi am găsit-o într-un colţ, suspendată între viitorul meu şi trecutul tău.
Nisipul din clepsidră s-a risipit în vânt,
Mă oglindesc în lacrima ce-mi curge ca un râu, din ochiii stinşi de timp.
Eşti călător, sunt o fantasmă- mă ţii în braţe, nu mă vezi-
Tăcerea mea este de gheaţă, cerul înghite câte-o stea,
Nemuritor fără speranţă, mi-arunci priviri de catifea.
Mă sparg în mii de bucăţele, mă pierd în lumea de cuvinte,
Plutesc pe-un nor, simt cum respir un aer de ieri, cu-aromă de mâine.
Nu ştiu ce făpturi au croit păcatul din sufletul tău.
Te simt, eşti captiv în lumea de vise şi glasuri te cheamă acasă.
Un spaţiu se-nchide şi timpul se scurge, se stinge o stea,
Porneşti iar la drum, etern călător, îmi laşi doar...priviri de catifea...

 

De Anca Marinela Chisăr