AMNESIA

AMNESIA

Era ora 2.00 p.m
la observatorul din Orkhamsfire iar profesorul Drake Tunning,stătea și făcea
ultimele calculeîn carnețelul său.

-Nu se poate, nu se
poate!! Exclamă plin de amărăciune profesorul privind plin de amărăciune în
notițele sale,răsfirate de-a lungul întregului său birou.

-Ce se
întâmplă,domnule profesor? Se auzi deodată o voce de bărbat tânăr,să fi avut în
jur de

23 de ani,care încercă să deslușească taina
profesorului.

-Nimic,Jerome..Răspunse sacadat profesorul
Tunning,dându-și de pe nas perechea sa de ochelari care în acest moment erau
doar o povara,care îi îngreunau pleopele și judecata,oferindu-și totodată o
scurtă perioadă de reculegere.

-Cum,nimic,domnule profesor?Întrebă mirat Jerome, nepricepând această tăiere
anticipată făcută de profesor pentru a putea opri orice încercare de dialog cu
acesta. Însă foile deșirate și împrăștiate haotic pe toata lungimea biroului de
lucru a profesorului,schițate și mâzgălite continuu mereu și mereu,calculele de
pe tablă care au ajuns să se întindă până și pe pereții albi imaculat asemeni
celui mai îngrijit laborator de analize medicale nicidecum al unui laborator al
unui astrofizician iau dat de gândit lui Jerome,care știuse imediat care putea
să fie sursa amărăciunii profesorului.

-Tot cometa Amnesia,profesore?întrebă dojenitor Jerome.

Profesorul preț de o clipă își ridică ochi spre Jerome chipul unui
bărbat tânăr,înalt,zvelt,cu părul negru cârlionțat,ochii de un verde aprig
deschis pătrunzător în orice fel de taină și totodată blajini îi confereau profesorului
un sentiment straniu și inexplicabil.Jerome era asistentul profesorului de doi
ani,însă acesta ajunse să fie mai mult decât un banal asistent ajunsese să fie
protejatul acestuia datorită talentului său neșlefuit și totodată să fie fiul
pe care profesorul nu l-a avut niciodată și din acest motiv vorbele acestuia
indiferent dacă erau bune pentru urechile profesorului sau nu cântăreau foarte
mult pentru acesta și de asta acesta își abandonă caietul cu notițe și își
îndreptă privirea spre Jerome.

-Jerome,privește aici.Îl îndemnă pe Jerome să vină lângă acesta pentru
a-i arăta notițele și diagramele astronomice făcute cu o precizie milimetrică.

-V-ați întecut pe dumneavoastră profesore,ați reușit cu doar un creion
să realizați și să anticipați trasele parcurse se cometa Solaris și alinierea
planetelor Amnesia,Hyfion cu pământul...

-Și nu doar atât..Profesorul pe urmă își deschise halatul de laborator
și scoase de la un buzunar de la piept o hârtie veche împăturită în patru,de
două ori consecutiv obținându-se  astfel
dintro foaie ce ar fi putut cu ușurință să acopere suprafața unui birou de
cercetări mediu în o hârtiuță de mărimea unei cărți de joc.Acesta o despări
proces minuțios dat fiind cum că din cauza bătrâneții profesorului ,vederea sa
nu se mai bucura de aceeași agerime de odinioară și mai ales mâinie sale își
pierduse-ră din minuțiositate,însă perseverența pofesorului a rămas precum
aceea din odinioară și izbuti șă despăturească hârtia.Ceea ce avea să dezvăluie
profesorul erau niște observații,calcule,note personale care însă din cauza
treceri timpului își pierdură din lizibiliate să astfel cele scrise își
pierduseră din însemnătatea lor,tot ceea ce rămânând de observat și de studiat
nefiind decât niște trasee,linii fără sens,care sfidau orice lege sau
reprezentare grafică a unui corp ceresc sau astru.

-Ce e asta?Întrebă Jerome.

-Aceasta..Jerome..sunt niște schițe,reprezentări făcute de mine când
eram de vârsta ta acum patruzeci de ani și am observat pentru prima oară steaua
Amnesia.

-Pot să arunc o privire mai îndeaproape?

-Desigur.

-Interesant...cum a fost posibil..aceste desene sunt de o acuratețe
ieșită din comun,însă acestea...

-Ce-i cu ele?Întrebă mirat profesorul.

-Cu tot respectul domnule profesor aceste desene....nu le veți găsi în
nicio reprezentare astronomică din nicio hartă...

-Asta pentru că nu au fost încă clasificate ca fiind reale,dar uite
aici.Și profesorul ridicându-se din scaunul 
său de la birou se îndreptă glonț spre telescop.

-Jerome deschide porțile te rog și pe urmă treci lângă mine.

-Desigur,domnule profesor Tunning!răspunse Jerome la doleanța
profesorului.

Jerome se aproprie treptat calm spre panoul de comandă plin de butoane
de diverse mărimi,culori și întrebuințări diferite însă o singură
manetă,roșie,al cărui cupru strălucea în razele emanate de filamentul
incandescent al becurilor cu neon aflate atât pe tavan cât și pe fațetele
pereților laboratorului astronomic,îi atrăse-se atenția asistentului,care apucă
maneta și cu o mișcare lină o coborâse în jos.În doar câteva clipe uriașele
porți ce blocau vederea telescopului uriaș spre cerul înstelat plin de taine
încă nedescoperite de om.Cerul se dovedise a fi de partea celor doi cercetători
ai vastității spațiului și seninătatea acestuia le oferiseră prilejul celor doi
pentru a-și reactualiza cunoștințele.

-Jerome,vino aici!

-Desigur,profesore.

-Îmi poți spune spre ce aș putea să privesc aici?Întrebă profesorul pe
asistent deși avea ochii ațintiți asupra 
lentilei telescopului mâinile sale erau libere și puteau face ușor
corespondența între ceea ce privea profesorul iar mâinile sale arătau cu
acuratețe locul unde se focaliza întreaga putere de observație.

-Ursa Mare..evident.

-Bravissimo..dar acum?

-Ursa Mică.

-Acum?

-Hmm..Orion...cred

-Impresionant..se pare că după tot acest timp cunoștințele nu te-au
abandonat,Jerome.Remarcă plin de încântare profesor,zâmbind,după ce preț de o
clipă își părăsise locul în vizor pentru a putea arunca o privire asupra
chipului asistentului,pentru a verifica ceva la,Și ceea ce văzuse la acesta îl
surprinse plăcut,aceeași pasiune a asistentului pe care a observat-o la băiat
în urmă cu doi ani,aceeași dedicare neobosită pentru a desluși ceea puțini ar
avea curaj să încerce măcar a o face,acest lucru îi fusese de ajuns
profesorului pentru a se ridica de pe scaun și de-a vorbi cu Jerome.

-Jerome,cât e ceasl,băiete?

-Păi e ora 21.02.De ce?

-Vei afla de ce...Ai răbdare,te rog,mă întorc imediat.

Profesorul îl părăsise pentru scurte momente pe Jerome și merse spre depozitul
unde se țineau de regulă diverse materiale consumabile,însă nu era frecventat
decât rareori de Jerome însă mereu și mereu de către profesor.Profesorul
Tunning deschise ușa aflată pe holul ce ducea spre ieșirea din laborator,și
ajungând aproape de ușa,o deschise,înăuntrul camerei era ticisit de coli albe
pentru scris,hârtii minimetrice,raportoare vechi creioane,rigle și diverse
ustensile care însă își pierdură majoriatea din actualitatea tehnologică,multe
dintre ele aflate încă de pe vremea când profesrul era doar un simplu
student,pasionat,visător care își dorea doar să poată lucra în laboratorul
astronomic,în care studiase.Visul acestuia se îndeplinise însă tot  in perioada când acesta era doar un simplu
student acesta remarcase într-o noapte pe cerul nopții cometa Amnesia,iar de la
acel moment, prioritar pentru profesor a fost să cerceteze în aprofunzime  tot ceea ce cometa avea de ascuns.Aceste
cercetări s-au acumulat de-a lungul anilor ce treceau neaducând decât niște
simple constatări care până de curând nu-și mai aveau rostul,dar ceva se întâmplase
și îl determină pe profesor să-și continue studiile.Camera era învăluită de-a
lungul și de-a latul acestuia în scânteietoare veșminte din giulgiul de mătase
strălucitoare asemeni argintului ai păianjenilor,însă asta nu-l împiedică pe
profesor  să înainteze ‘Ce mizerie..să-I spun lui Jerome să facă curat
aici’gândi-se profesorul involuntar și zic involuntar deoarece în acel moment
tot cugetul profesorului Drake stătea în a lua ceva ce se găsea la capătul
camerei și anume o cutie de carton uzată,care își pierdură din elasticitate și
duritate,dar nu aspectul cutiei conta pentru profesor ci conținutul
acesteia.Acesta ajunse la cutie,îndepărtă păturile ce acopereau cutia,își
suflecă mânecile de la cămașă,pentru a se feri de mizerie și scoțând o cârpă din
buzunarul halatului său curăță puțin prima față a cutiei și pe măsură ce curăță
un sentiment de nostalgie îl cuprinsese.

-Iată…veche prietenă de demult…Amnesia…poate e
timpul ca în sfârșit să ne vedem încă o dată..

Profesorul după ce sfârși aceste cuvinte apucă
cu ambele brațe cutia și se îndreptă imdeiat spre biroul său și spre telescopul
unde îl lăsase singur pe Jerome,care între timp 
începu-se să-și piardă răbdare.

-E aproape 21.17..Off.Ciudat..Profesorul
niciodată nu întârzie așa de mult.Începu să-și pună diverse înntrebări
Jerome,care pe bună dreptate avea să și le pună,profesorul era o fire foarte
punctual,chiar dacă deseori nu preciza durata întârzierilor sale niciodată nu
durau mult,dar de această dată profesorul întârziase

-Profesore ,pe unde umbli..?

-E prea de tot..au trecut cel puțin 15 minute...Jerome stătea pe
scaunul de la telescop așteptând însă așteptarea nu-i era un atuu pentru
acesta,lipsa oricărui tip de activitate îi creă în general o stare de
neliniște,însă profitând de lipsa profesorului ochii acestuia fură ațintiși
asupra biroului unde profesorul uitase carnețelul său de notițe.

-Hmm..Ia te uită profesorul și-a uitat noțițele.Jerome se ridică de pe
scaunul telescopului și se îndreptă spre birou,cu gândul de-a lua carnețelul
pentru ca mai apoi șă-l poată da înapoi profesorului,însă când mâna acestuia a
fost pusă e acesta un sentiment straniu îl încercă pe asistent,acea îndoială
șțiinfică care caută rațiune în aceste două cuvinte,căutare și cercetare,iar
halatul alb era ca o înobilare care-i conferea putere minții sale științifice
care în acel moment îl îndemnă să treacă peste respectul purtat pentru profesor
și pentru intimitatea sa totdată și să arunce o privire în notițele care ar fi
putut în acel moment șă conțină ceva care ar fi putut să elucideze poate multe
mistere cosmice care până atunci nu fuseseră dezlegate de nimeni,iar profesorul
fiind o fire tăcută,retrasă,taciturnă nu ar fi dezvăluit niciodată,cel puțin nu
oricui descoperirile sale.Această șansă unică poate de-a afla tainele
profesorului învinseseră devotamentul pentru profesor și moralitatea acestuia
care îi amintea mereu de fărădelegea comisă și luând carnețelul la el și
asigurându-se cum că profesorul nu avea să se întoarcă prea devreme se pregăti
șă deslușească tainele carnețelului.

-Bun...ia să vedem,ce ascunzi profesore.

-Hmm...Ciudat..cum de nu am mai remarcat asta până acum..Remarcă subit
Jerome,ațintindu-și privirea spre telescop și îndeosebi la Ursa Mare,care avea
în mijloc un mic punct mov strălucitor,care-i dădea de gândit asistentului.

-Probabil că nu am văzut bine..Ia să încerc să arunc încă o
privire.Jerome după ce se asigură cum că ochii săi nu sunt îngreunați de
oboseală sau alt fact perturbator,își aținti-se ochii încă odată asupra
lentilei telescopului însă deodată Jerome se sperie când realizează ceva
dubios.

-Ce se....puteam șă jur...că văzusem ceva aici...să mă fi înșelar
oare.Zicând asta asistentul consultă încă o dată carnețelul profesorului și
care nu spunea decât ceea ce văzuse asistentul,cum că în mijlocul Ursei Mari se
afla o galaxie încă nedescoperită aflată la sute de milioane de ani lumină,care
avea culoarea mov.

-Hmm..profesore nu știu ce ai văzut sau remarcat doar că ceva profund
bizar sigur se întâmplă doar că nu știm ce....Cugetă în minte asistentul,însă
privind cerul preț de câteva clipe și constatând că privea degeaba,își zise în
gând ’În fine…fie ce o fi..poate
că nu vom știi niciodată‘ și lăsă acea pagină ciudată cu galaxia mov și trecu
rând pe rând prin toate textile și desenele făcute toate fiind niște
determinări exacte care pentru Jerome nu reprezentau decât ceva ușor de făcut
la rândul său însă un anumit capitol îi dădea târcoale în subconștient o cometă
ciudată la rândul ei tot de culoare mov și numele straniu dat de professor
alături de reprezentare AMNESIA.Dar și mai mult îl îngrijoră cum că nu era
niciun text lângă reprezentare,doar spații goale.

-Hmm..ciudat..toate capitolele sunt
scrise..toate înafară de acesta.Jerome începu de îndată să răsfoiască de la
început până la sfârșit fiecare pagină cu putință și să analizeze apoi orice
indiciu sau lămurire referitor la acea cometă stranie.Căutările însă fuseseră
în zadar.

-Drace…să fi fost oare posibil ca profesorul
Tunning să fi abandonat cercetarea asupra cometei AMNESIA.Cugetă în acel moment
asistentul punțndu-și această întrebare,

-Nu..nu,nu,nu…Nu e cu putință îl cunosc bine pe
professor el nici măcar un singur calcul nu-l omite în al răstălmăci pentru
găsirea și a celei mai mici greșeli.Încercă șă găsească o explicație Jerome,dar
nu o găsea oricât de mult s-ar fi străduit deoarece aceasta nu exista.

-Trebuie să mai fie ceva,poate nu am căutat
bine.Se îmbărbăta Jerome,care după ce termină de spus aceste cuvinte observă la
coperta de carton uzată a carnețelului ,o tăietură și ceva gros la pipăire care
îi dădea de gândit și luând un bisturiu din seratul profesorului tăiase de-a
lungul coperții făcând un buzunar pe unde Jerome putea cu ușurință să strecoare
mâna.

-Iartă-mă profesore..Și terminând de zis aceste
cuvinte Jerome scoase mâna din copertă având în mână o hârtie galbenă învechită
care-I atrăse-se imediat atenția lui Jerome.

-Ce e asta?Și imediat Jerome despături foaia și
începu să citească:

‘’                                                                                                                                                          
17 iulie 1963

AMNESIA

Dimineața zilei de 17 iulie 1963,se dovedi ca fiind una de-a dreptul banală și
comună,iar eu Drake tunning trebuia să merg să dau examenul la astronomie,ce
plictiseală acelașă subiect dar de bătrânul decan Murphy Willes dat in toți cei
45 de ani de când predă la institut dar mâine e ziua cea mare odată cu acest
examen voi putea să devin în sfârșit un cercetător în domeniul astronomiei.

-Drake Curtis Elaih Tunning,nu ți-am zis să
te duci până in pădurea Werowoods să-mi aduci niște ciuperci?Strigase mama după
mine,ea nu știa că mâine dădeam examenul și făceam ultimele pregătiri,însă
trebuia să mă conformez ordinelor ei și să mă duc ăn căutare de ciuperci.

Coborâsem scările de la camera mea situată
în capătul holului etajului casei,locul perfect de unde puteam să admir toată
seara stelele însă în această seară trebuia să las la o parte plăcerea și să
pun munca mai întâi de toate după cum spune tata.Începusem să mă pregătesc de
plecare însă soarele începu să apună și câteva ore întunericul nopții urma să
se așterne peste tot dând prilejul, stelelor și galaxiilor să se arate.Așa că
îmi pregătisem toate cele trebuincioase îmi luasem rucsacul pe care l-am golit
de manualele de la facultate din ziua precedentă și mi-l umplesem cu diverse
hărți cosmice planșe și hârtii pentru schițarea diverselor anomalii sau
observații personale întâlnite și nu în ultimul rând telescopul pe care mi-l
dăruise tata de la institutul din New York unde lucrase acum câțiva ani

Coboram scările și dintr-o dată auzisem un
suspin când mă îndreptam spre bucătărie pentru a vorbi cu mama,mă oprisem și mă
ascunsesem după peretele bucătăriei pentru a afla ceea ce se petrecea.

-Cum..vreți să spuneți că soțul
meu...Walter..?Îngăima plină de durere mama care plângea cu lacrimi amare,iar
asta mi-a dat o frică de-a încerca să o întreb ceea ce întâmplase cu tata,așa
că mă prefăceam cum că coborâsem din senin de pe scări  și cu același elan cu care coborâsem,prefăcut
ce-i drept și vorbisem cu mama.

-Mamă,am venit.

-Da...bine....poftim coșul ..și să ai grijă
și nu uita cum că în pădure se află lupi..nu te aventura prea mult în mijlocul
pădurii,ai auzit?Mă atenționă mama care cu toate că ochii ei își uscară
lacrimile dureroase pe obrazul ei îmbătrânit,dar care cugetul ei se afla doar
într-o singură parte,unde anume nu am putut să înțeleg în acel moment.

-Da mamă!!Și luând coșul mă îndreptam spre
ușa casei pentru a ieși și de-a lua bicicleta.

-Ai grijă..la ora 21.30 să vii
acasă...!!Alergă agale mama pentru a mă putea opri înainte să pot pleca la
drum.

-Și tata?Profitam eu de ocazie și o întrebam
pe mama despre tata.Întrebarea care o tulburase pe mama căruia din nou începură
să se strecoare șiroase de lacrimi,dar fie că nu era în firea mamei să plângă
sau fie ca să mă facă fericit începu să zâmbească și să fie cum e întotdeauna
mereu jovială.

-Normal că va fi și el acasă prostuțule!!Mă
apucă mama de ambii obraji și îmi surâdea cald dar și straniu totdată detaliu
care o dejuca din jocul ei iar totul devenise pur și simplu limpede pentru
mine,ceva era absolut în neregulă doar că mama nu-mi spunea.

Iar eu după ce mă uitam în ochii mamei preț
de câteva clipe începusem să pedalez lent până spre șosea și pe urmă când
drumul dădea cotitură la micul podeț de peste râulețul Baltimot începusem să
dau bice la pedalat căci totul începuse să fie cufundat în beznă deși nu era
decât ora 20.17,iar pădurea se afla încă un sfert de ceas depărtare însă nu-mi
puteam permite să pierd timp totul era deja cronometrat trbuia ca în
aproximativ două ore să culeg ciupercile mamei care se găseau foarte rar în
pădure,cerul era perfect senin și nu puteam pierde ocazia de-a scruta cerul și
de-al analiza și de-ai cerceta fiecare secret pe care l-ar avea iar cel mai
important era să ajung acasă după cum i-am promis mamei la ora 21.30,deci nicio
clipită nu putea fi irosită și mai ales trebuia să fac loc în programul meu
de-aș putea spune și invățatului pentru examenul final de mâine care îmi va
clarifica viitorul în lumea astronomiei.Odată ce ajunsesem  în pădurea Werowoods,am început imediat să
îmi încep vânătoarea de ciuperci pentru mama,o muncă nici când mai
plictisitoare și neatractivă însă chair nu-mi 
doream să îi provoc vreo supărare mamei care și așa din varii motive pe
care mintea mea nu le putea cuprinde ,precum misterele cosmosului imens și
imposibil de cuprins în fiecare amănunt însă cât se putea de ușor de înteles.

-Of...cât o fi ceasul mă gândeam în sinea
mea și observând ceasul care îmi arăta ora exactă și anume  ora 21.02,și atunci  priveam în coșul pe care mi l-a dat mama și
cunoscând cantitățile utilizate de mama pentru a găti,am putut să apreciez cum
că tot ceea ce am adunat ajungea pentru cină și eventual pentru prânzul de
mâine,atunci lăsasem coșul pe bicicletă luasem telescopul și atlasul cu hărți
interstelare  de la institutul unde
învățam cosmologie și astronomie avansată pentru mine și locul unde speram că
îl voi vizta mereu dar nu numai ca student ci și ca un adevărat
astronom.Poziționasem telescopul și înainte de-ami bucura ochii cu ceea ce voi
avea de văzut prin lentilele acestuia aruncasem încă o privire asupra cerului
care era mai tentant ca niciodată pentru mine însă aruncând o privire asupra
ceasului  observam cu stupoare cum că se
făcuse deja 21.18 și atunci am profitat de ocazie și mi-am fixat ochii în
lentilele telescopului  și scrutam cerul
de la un capăt la altul deși știam că vorbeam numai aberații,universul în masa
sa în formațiunile sale nu poate fi definit ca mărime acesta mărindu-se mereu
și mereu find practic infinit însă dincolo de astronomul ce vroiam să devin
eram un om iar oamenii de regulă fac greșeli diverse  iar rezultatele lor niciodată nu sunt luate
în calcul decât atunci când acesta fie devin favorabile sau nefavorabile dacă
devin favorabile se va încerca mereu aplicarea acelorași principii care au fost
folosite pentru obținerea rezultatelor și dacă rezultatele devin nefavorabile
atunci se va încerca pe cât posibil evitarea utilizării principiilor care au
determinat apariția acestora.Pe când scrutam cu ochiul Ursa Mare îmi apăruse
deodată o străfulgerare de culoare mov care mă făcuse să sar ca să cum aș fi
fost înțepat de teamă și preț de câteva clipe mi-a fost teamă să mă ridic din
tufișul în care ajunsesem  în urma
săriturii cu spatele involuntare cauzate de frică.însă spiritul și înflăcărarea
de zi cu zi care mă îndemna mereu și mereu orice ar fi să privesc măreția
ceului mă îmbărbătă destul ca să pot avea curajul ca mai întâi să încerc să
scutez cerul mai cu atenție și să văd ceea ce omisem poate și așa și era în
mijlocul Ursei Mari stătea un punct mov persistent care părea că se aprope asemeni
unei comete de trecerea cerului,iar când privisem în telescop asta se
întâmplase punctul acela mov avea o traiectorie a sa.

-Doamne sfinte ce ciudat..să fie
oare..Cometa AMNESIA de care îmi vorbea tata..dar credeam că era doar o
scorneală..

Atunci șocul mă doborâ și privind din nou
la ceas observam că era 21.20 si mai erau 10 minute până când se făcea 21.30 și
pur și simplu mă trecuse un fior și simțeam numai că trebuia să mă grăbesc spre
casă cât mai curând posibil zis și făcut am strâs repede  telescopul și hărțile de astronomie și coșul
cu ciuperci pentru mama  și am pornito
drept spre casă.

-Am ajuns acasă!Strigasem imediat ce
intrasem pe ușa casei,însă nimeni nu răspunsese

-Mamă....Tată...unde sunteți?

Eran confuz de regulă la ora asta părinții
mei trebuiau să fie acasă,un sentiment ciudat mă înconjurase atunci și simțeam
nevoia ciudată de-a urca până sus la dormitorul părinților mei.Urcasem scările
încetișor totul era normal,pereții verzi asemni frunzelor de măr și tablourile
făcute de bunica erau la locul lor,fără vreo urmă de praf sau deranj ca
întotdeauna ,nimic nefiind ciudat.Ajunsesem la capătul scărilor pe culoar era
întuneric beznă doar ușa de la dormitorul părinților mei era întredeschisă în
timp ce celelalte erau încuiate toate.Mă îndreptam spre ușă de unde se putea
vedea pâlpâielile unui bec care aproape ars,însă totul era lăsat în
ordine,îngrijit doar pe locul de pe patul unde dormea tata era lăsată geanta sa
de la laboratorul astronomic de unde se întorsese de la muncă.Mă așezasem pe un
colț al patului și îmi ațintisem privirea spre geantă și curiozitatea mă doborâ
și imediat am pus mâna pe geanta tatei și am început să o deschid și să o
scotocesc .Nu era nimic ciudat,cărți de astronomie,diverse note și constatări
făcute pe parcurul zilei în urma studierii fenomenelor astronomice însă era
ceva  ciudat.

-Ce-i asta..un plic.Stăteam și îl
priveam,era neîngrijit,puțin pătat de cerneală pe unele locuri de pe
plic,trădau faptul cum că această scrisoarea nu era una oficială ci doar una
simplă personală,iar destinatarul ei nu era scris pe nicăieri,deși am căutat
bine.

-Hmm....Păi..deja am comis o greșeală când
am intrat în camera părinților și mai ales am scotocit fără știrea tatei în
geanta sa,acum orice aș mai face,nu mai poate fi șters,trebuie să deschid odată
plicul ăsta.Și luând un cuțit de scrisori de pe noptiera de alături desfăcu
plicul și scoase o scrisoare și un desen al cometei văzute de mine.

‘’Starea
mea de sănătate nu s-a îmbunătățit deloc din câte se vede…Domnule Willes însă
tot ce vă pot spune este că cei de la Geneva refuză să ateste existența cometei
Geneva,deși le-am arătat dovezile concludente strânse de mine și dumneavoastră
din perioada în care îmi erați încă profesor iar eu elevul dumneavoastră.Am
încercat să vorbesc cu colegul dumneavoastră din perioada facultății domnul
Graham Birch,actualul director al institutului de la Geneva însă nu poate face
nimic din mai multe motive cele mai importante reușind să le deduc ca fiind
următoarele și anume existența unei comete mov,e atestată numai în basmele
regiunii noastre,neexistând decât numeroase atestări ale martorilor care aveau
halucinații,și prezentau stări de sevraje,deci variant m,artorului ocular nu
poate fi acceptată și să atragă atenția oamenilor de știință deoarece nu exista
niciun martor perfect credibil cae să poată spune și să descrie exact cele
văzut iar mai important numărul martorilor,doar pentru că doi oameni de știință
ca mine și ca dumneavoastră suntem ferm convinși de existența cometei nu
cântărește nimic atâta timp cât suntem singurii care o recunoaștem.Al doilea
motiv invocate ar fi faptul cum că știinșa sși mai ales astronomia și
astrologia secolului XXI nu este pregătită pentru o descoperire așa de
revoluționară precum o cometă mov,și mai ales o descoperire așa de important ar
trebui să fie subiectul unei cercetări de amploare și mi-a zis după ce mi-a
analizat cercetările a observat cum că această cometă apare odată la 40 de ani
iar momentul când va apărea va mai abia la tot acest timp și știința nu poate
să aștepte atâta timp,ea trebuie să progreseze într-un fel sau altul iar asta
înseamnă că știința nu-și poate permite să întârzie la dorința oricăruia dintre
noi.Altfel spus nu există niciun dubiu 
nimeni nu va lua în considerare comena Amnesia..Îmi cer iertare domnule
Willes dacă nu am putut să fac ca efortuirle noastre depuse de atâta timp să
aibă un rezultat clar,dar cel puțin astăzi la ora 21.30 am calculate cu calculi
foarte precise de-ar fi să subliniez ,cum că Amnesia iși va face vizibila
prezența pe cerul nopții de pe orice punct de pe pământ iar la 21.55
aceasta  asemeni unei stele călătoare va
scruta razant cerul urmând astfel să-și poată lua adio și să așteptăm revederea
cu aceasta peste încă 40 de ani.

Totuși drept să vă spun această cometă mi-a atras
atenția încă din perioada studenției când Samuel Lowcroft prietenul și colegul
meu a dispărut subit pe creasta muntelui Elbow,din Elveția în prima noapte când
remarcasem straniul punct mov care nu-și găsea absolute nicio explicație
logică.Dispariția lui Samuel a rămas un mister până azi,munca începutp de el și
cu mine nu o voi lăsa să fie neterminată.’’

-Domnul Willes,a …fost profesorul tatălui meu..cum se
poate..Cine-I Samuel Lowcroft..și care-i treaba cu cometa Amnesia…Multe
întrebări nu-și aveau răspuns în acel moment și privind în studiile și
observațiile tatălui meu am constata următoarea imposibilitate,Amnesia de fapt
era o stea care călătorea prin galaxie asemeni unei comete.Acest adevăr
năucitor m-a șocat de-a dreptul,nu puteam să cred asta.

-Nu..nu..nu se poate ..asta e de-a dreptul
imposibil….și imediat picioarele își pierduseră din tărie și mă prăbușisem pe
un fotoliu aflat în preajma patului și scăpând scrisoarea tatălui meu începeam
să cuget în gândul meu și revenindu-mi în simțiri luasem din nou scrisoarea
tatei o recitisem din nou,nevrând a crede cele citite cu proprii mei ochi și
urmând fiecare cuvânt indiciu cu indiciu am reușit să înțeleg observațiile
tatei și să ajung la o concluzie uimitoare Amnesia era o stea de zece ori mai
mare decât steaua noastră și se deplasa prin cosmos asemeni unei comete însă
având o traiectorie precisă întorcându-se automat asemeni unei mașini
teleghidate spre central Ursei Mari.Începusem să fiu curpins de un soi ciudat de
sentiment de ceva total neașteptat și când începusem să fiu copleșit de oserie
de gânduri și întrebări se auzi deodată telefonul de pe noptiera din camera
părinților mă trezise preț de o clipă din aparenta mea reverie și eu mă
îndreptam spre telefon.

-Alo,familia Tunning.

-Drake?Se auzi o voce cunoscută care nicicând nu mi se
părea până atunci mai plăcută.

-Domnule Willes,dumneavoastră sunteți?

-Da…Drake eu sunt..am sunat în legătură cu tatăl tău..

-Ce-I cu tatăl meu?

-Hmm…se află la spitalul McIntire.

-Cum..

-Drake..lângă mine se află mama ta,vrea să vorbească
cu tine.

-Drake..sunt eu..mama ta..

-Mamă..ce s-a întâmplat de ce nu v-am găsit aici când
m-am întors..și tat ace e cu el,de ce e la spital?Șirul de întrebări pe care le
aveam în acel moment părea să fie nesfârșit însă vocea mamei mă făcu să-mi
astâmpăr întrebările pentru alte moment.

-Drake,ascultă-mă știu că acum ai destul de multe de
întrebat și te asigur că atunci când vei mai dori să afli răspunsul la
întrebări ți le void a,dar acum cei mai important e că în acest moment tatăl
tău se află într-o stare gravă la spital și dorește să te vadă neapărat în
acest moment.

-În acest ,moment,chiar acum?

-Da,fiule și…era să uit tatăl tău a pomenit ceva de o
geantă din dormitorul nostru,a zis că e important să o aduci la el.

-De ce?

-Nu știu fiule..nu a vrut să îmi spună a zis că numai
tu vei înțelege..În fine grăbeștete fiule numai zăbovi tătăl tău trebuie să
intre la secția de operație peste o oră da înainte de asta ține morțiș să te
vadă.

-Mă voi grăbi cât de mult voi putea.Odată ce terminam
de sfârșit aceste cuvinte mă îndreptam spre bicicleta pe care o lăsasem lângă
peretele exterior al casei parcă presimțind că voi avea nevoie de ea nu am
dus-o în garaj.Am urcat pe ea și mi-am început drumul în ritm alert spre
spitalul McIntire,drumul nu era aglomerat chiar deloc doar câteva mașini
care-și parcurgeau traseul regulat fără a avea viteză prea mare sau prea mică
permițând astfel deplasarea ordonată a șoferilor,pietonilor și în cazul meu
bicicliștilor iar în scurt timp ajunsesem la spital,unde  îl găsisem în fată pe domnul professor
Willes.

-Bună seara domnule professor!

-Bună seara domnule Drake..se pare că ai noroc..mâine
nu vei mai da examenul.Încercă să învioreze atmosfera domnul professor
încercând să spună ceva amuzant,ba chiar acesta încercă să schițeze un
zâmbet,dare u eram mult prea îngrijorat pentru tata însă deodata îmi apăruse în
minte acele observații și studii ale tatei referitoare la Amnesia și profitam
de ocazie pentru al întreba pe professor.

-A…Domnule Willes am găsit ceva printer lucrurile
tatei..Încercam să deschid subiectul ușor rușinat că eram pus în situația de-a
vorbi ca la egal la egal cu profesorul meu.

-Să văd..Atunci pe loc profesorul mi-a luat din mâna
observațiile și studiile tatălui meu și analizâmdu-le cu atenția folosind
stilul său științific profund când era vorba despre cosmos sau
astronomie,astrologie în general,începuse să zmbească ușor tardiv.

-Hmm..Ăsta e studiul pe care eu și tatăl tău îl
făcusem când încă îmi era elev,despre o anomalie Amnesia.. ăsta era numele..de
unde ai făcut rost de el.

-Din geanta tatei..

-Am înțeles spiritual cercetării te-a îndrumat și până
la geanta bietului tău  tată. Îmi grăise
profesorul zâmbind.

Și cred că spiritual de cercetare te-a împins până
aici ca să afli mai multe nu…De unde să încep..acum mulți ani când eu tatăl tău
și regretatul Samuel Lowcroft eram pe muntele Elbow din Elveția am observant
toți 3 pe cer ceva straniu…Pe cer în mijlocul Ursei Mari se afla un ciudat
punct mov care era la perfecție o stea aflată la milioane de ani lumină dar
care în următoarele momente se deplasă asemeni unei comete teleghidate,ultima
ei reprezentație constând în traversarea cerului nopții razant asemeni unei
stele căzătoare,după care aceasta redevenea steaua din mijlocul Ursei Mari,în
mod bizar.Mulți oameni au presupus de asemena că au văzut Amnesia dar în mod
ciudat toți au fost descoperiți ca având stări de sevraje și pierderi de memorie..

-Dar Samuel Lowcroft.ce s-a întâmplat cu el?

-Hmm..Sam..era cel mai bun student al meu,el a fost
cel care de drept a descoperit Amnesia și care ulterior ia pus numele
ăsta..Bietul de el,a dispărut în acea seară de pe muntele Elbow,fără urmă.

-Am citit cum că a fost prietenul tatălui meu..e
adevărat.

-Da.. cei doi erau parcă de nedespărțit..se înțelegeau
de minune doar că aveau neânțelegeri câteodată

-Din ce cauză?

-Samuel..credea deseori în legendele indienilor hoppi
privind o stea mov,leagănul creatorilșor lumii sau așa ceva care se deplasează
pe pământ pentru a-I împiedica pe oameni să se apropie de casa zeilor sau așa
ceva..Indieni ăștia aveau un nume pentru acel car al zeilor și anume Amnesia de
aici,a venit acest nume,Sam,era convins că mitul era real.

Aceste lucruri mă puseseră pe gânduri,însă nimic nu
era mai important în acest moment decât să mă grăbesc să ajung în salonul unde
era internat tata,mai ales că mama îmi spusese cum că tata dorea foarte mult să
mă vadă,iar profesorul citi nerăbdarea din ochii mei și apropiindu-se de mine,a
pus mâna ușor pe umărul me și cun zîmbet părintesc îmi spuse doar atât.

-Eh..domnul Tunning,oricât mi-ar face plăcere să depăn
amintiri cu studenții mei,se pare că nu ai timp să mă asculți,cineva mai
important decât mine te așteaptă la etaj..du-te…și dacă vei avea nevoie de ceva
eu voi fi aici jos,așteptând un telefon de la un prieten de la Geneva poate îl
voi convinge eu să acorde o șansă Amnesiei..Bine?

-Da domnule professor.

După ce terminasem de spus această convorbire urcasem
scările până la salonul unde tata internat și ajuns în sfârșit acolo o văzusem
pe mama discutând cu doctoral de gardă.

-Mamă…

-Drake..

Amândoi ne îmbrățișam drăgăstos ea cu mai multă
afecțiune decât mine și după ce amândoi ne liniștiserăm,mama îmi vorbise.

-Puiule,uite-l pe tatăl tău,încă e treaz dar peste
puțin timp am vorbit cu doctoral îl va anestezia și va intra într-o fază de
tratament,experimental care are mari șanse de reușită,deci grăbește-te căci
până ai venit tu tatăl tău a fost neliniștit și mă întreba mereu dacă ți-am zis
să iei geanta sa.

Auzind astea nu am mai încercat să continui
conversația cu mama,și mă îndreptam direct spre salonul unde era tata
internat,un salon de un alb imaculat precum al celor mai strălucitoare stele de
pe cerul nopții,de jur împrejur nu se vedeau decât paturi goale  și câteva asistente care își făceau treaba
prin jur la capăt găsisem pe tatăl meu care zăcea în pat,îngenunchiat de corpul
său slab,dar i se citea încă în ochi acea licărire magică și perseverentă.Mă
apropiam și mai mult de tata dar parcă ceva mă oprise în a deschide  vreun dialog cu el,starea în care îl văzusem
nu-mi dovedea dacă mai era în stare să-mi răspundă la întrebările pe care urma
să I le pun.

-Drake…tu ești fiule…Se auzise deodată vocea sa
slăbită care mă chema.

-Da tată..am venit…Cum te mai simți?Această întrebare
crease un zîmbet straniu compătimitor care trăda starea proastă în care se afla
acesta.

-Drake..sincer să-ți spun corpul ăsta bătrân se pare că
nu mă mai ajută deloc ..Zâmbi tata luându-mi mâna pe care mi-o strângea cu
căldură.

-Drake,ai adus geanta?Mă întrebă deodată tata.

-Da,tată…am adus-o….

-Ai aruncat o privire asupra a ce conține déjà nu..?Mă
întrbase tata care parcă bănuise ceva și într-adevăr așa era,oricât aș fi
încercat pe urmă să par afectat de acuzație,nu eram căci faptul era consumat.

-Da tată…..

-Și…ceva îmi spune că ai o mulțime de întrebări…orice
ai avea pe suflet..acum ai șansa..doar întreabă

-Amnesia….care e treaba cu această ciudățenie….Și
acest Samuel Lowcrosft și dispariția sa misterioasă….Când începeam să înșir o
sumedenie de întrebări,tata ridică mâna semn cum că trebuia să mă opresc și pe
urmă coborând mâna îmi grăise:

-Fiule..ai
multe întrebări acum,știu..multe lucruri pe care le-ai aflat probabil te-au
șocat și oricât aș dori să ți le pot explica sincer nu am cum,însă trebuia ca
de aștă dată să aplici ceea ce noi oamenii de știință ne e imposibil de făcut
și anume crede și nu cerceta..asta e singura cale prin care vei putea
înțelege..Acum ia geanta asta cu tine..și cât e ceasul..?

-E
21.48..

-21.55..A
zis ca  la 21.55 să fiu acolo....

-Cine
tată?Întrebam speriat nepricepând situația stranie în care mă aflam.

-Fiule
ascultă-mă doar atât îți mai cer ia geanta asta cu tine și acest inel...iale și
dute pâna la ora 21.55 pe dealul Ghostcreek,te va aștepta cineva acolo..

-Cine
tată?

-S..s..Înainte
ca tata să poată termina fraza începută intrase imediat în comă iar asistentele
din alon s-au alarmat de îndată iar tata fusese dus la sala de urgențe iar pe
hol ăi vedeam pe profesorul Willes și pe mama vădit disperați de situația în
care se afla tata,iar eu mă simțeam obligat să asist la împărtășirea durerii lor
și să fiu aproape de tata,dar trebuia să îndeplinesc ceea ce îmi ceruse tata.

Începeam
să cobor vertiginos scările până spre parter de unde  îmi luam rapid bicicleta și repede începeam
să pedalez,însă deodată dădusem din senin peste profesorul Willes care mă
prinsese înainte să pot pune piciorul pe pedalele de la bicicletă.

-Drake..ce
naiba faci?Mă întrebă șocat profesorul,care avea dreptate să mă întrebe dacă pe
lume există o vorbă totul e permis în dragoste și război,se pare că există
unele lucruri cărora nu le putem găsi o scuză sau explicație oricât de mult am
încerca iar plecarea de la spital atunci când tatăl tău se afla în stare gravă
se numără printre acele lucruri,însă oricât de mult mi-ar fi plăcut să îi pot
da o explicație profesorului Willes nu aveam cum și nici timpul nu era de
partea mea,mai erau exact 8 minute până când trebuia să fiu pe deal,așa cum îmi
spusese tata să fac.Astfel cu o oarecare remușcare mi-am smucit mâna din brațul
profesorului și începusem să pedalez cu toată puterea care apăruse parcă din
senin.

-Iartă-mă,profesore!!

-Drake,Drake!!Se
auzea glasul profesorului Willes care striga după mine,însă eu pedalam cu prea
mare viteză ca ăs îl pot băga în seamă.

Ieșisem
din parcarea spitalului și mă îndreptam spre autostradă și pe la jumătatea
drumului am urmărit o cotitură ce ducea spre deal,însă bezna din jur mă
învinsese și inevitabilul se adeveri pierdusem controlul bicicletei și căzusem.

-Ah..brațul
meu...!!Strigam de durere deoarece îmi fracturasem brațul drept,și totul
combinat cu mizeria de pe mine și efortul depus pentru a ajunge la vârf
începuse să-și spună cuvântul.

-E
21.53..Bine...mai am 2 minute.

Și
terminând de zis aceste cuvinte în gândul meu,luasem geanta în spatele meu,și
cu mâna stângă îmi țineam brațul drept strâns cu speranța că poate așa durerea
dispărea,total neadevărat dar așa cel puțin credeam în subconștient că durerea
ar fi dispărut sau s-ar fi diminuat și astfel îmi strânsesem curaj să continui
drumul de doar 100 de metri până la vârful dealului.Odată ajuns acolo peisajul
era de-a dreptul divin,luminile orașului de la acea distanțăpăreau niște
sclipiri ale prafului de aur presărat pe un pământ negru fără viațăiar cerul
negru plin de milioane și milioane de puncte albe înșirate asemeni unor puncte
pe o eșarfă de mătase reprezentată de variațiile culorilor norilor cosmici,ale
nebuloaselor,ale galaxiilor și ale diverselor efecte produse de pământ creau
senzația cum că dincolo de ștință pură,viața și tot ceea ce ne înconjoară nu e
altceva decât un minunat spectacol cosmic,magie aveam îndrăzneala să-i pot da o
denumire.

-E
ora 21.55..acum tată să văd ce se întâmplă.

Mă
uitam în jur nu se vedea nimic,începeam treptat să-mi pierd răbdarea iar
durerea pricinuită de căzătură nu mă ajuta prea mult încât să-mi pot permite să
aștept.Priveam în jurul dealului cu speranța cum că voi vedea pe cineva dar nu
era așa și atunci mă întrebam dacă nu cumva mă uitam în direcția greșită și
începeam să-mi cobor ochii spre autostradă ce se afla dededubt probabil trebuia
să fi fost o mașină parcată sau o bicicletă,motocicletă dar nu era absolut
nimic,atunci mă așezam pe o buturugă și îmi ridicam ochii spre cer.Deodată
observam acel punct negru care se apropia vertiginos,spre pământ,acel punctuleț
creștea treptat  până când ajunse în
atmosfera noastră era de mărimea unei luni care acoperea cerul,totul fiind
cuprin de măreția acesteia,uriașa lună formată din parcă acelaș material
asemeni soarelui avea culoarea movși preț de câteva clipe aceasta stătea
deasupra orașului și pe urmă aceasta se micșoră atât de mult încât devenise
asemeni unei mingi de fotbal care se ridică până la nivelul ochilor mei și urcă
până la cer.O pierdusem din vedere și speriat de-a dreptul mă întorsesem spre
poteca unde se întâmplase accidentul de mașină,însă deodată se auzi ceva
asemănător precum pașii cuiva și începusem să mă panichez,ochii mei căutau
peste tot în jur orice semn care să-mi trezească adrenalina din mine și să pot
avea putere să alerg.

-Bună
seara copile,știi cumva un anume Connor Tunning?

Auzul
acestor cuvinte mă făcură să mă prăbușesc de spaimă mai ales că le auzisem din
spate dar în mod ciudat nu simțisem căzătura,aveam ochii închiși mâinile
ridicate dar era în picioare.

-Cred
că te-am speriat,nu..nu-ți face griji..nu o să-ți fac niciun rău..tot ce vreau
este să-mi spui unde este domnul Connor Tunning?

Eram
încremenit de-a dreptul, misteriosul bărbat nu părea a fi amenințător dar întreaga
situație mă bulversă iar eu nu eram în stare să pot reacționa însă bărbatul
misterios nu mă lăsa și mă întrebă în continuare.

-Hei....domnul
Connor Narcis Tunning,directorul institului de astronomie și astrologie al
orașului Fallingstar,unde este?

Iar
mi se adresă acel om straniu,dar de data asta mintea mea era capabilă să
reacționeze ,deși corpul nu-mi era capabil de nimic în acel moment și îmi
amintisem de un inel pe care tata mil dădu-se pentru vizitatorul neașteptat de
pe deal.Și involuntar băgasem mâna spre buzunarul hainei și scoasem inelul pe
care tata mi-l dăduse o bucată de metal fără vreo valoare materială dar care
reprezenta speranțele mele pentru atunci.

-Uitați....Mă
bâlbâiam de frică se părea că până și simțul vorbirii îmi fusese afectat.

-Ce
avem aici...Se miră vizitatorul observând mai cu atenție inelul,cum a putut
nu-mi pot explica dat fiiind bezna în care ne aflam.

-Frumos
inel..Când acesta termină de vorbit nu-mi mai găseam inelul pe care-l ținusem
în mână.Preț de câteva clipe scotocema iarba din jurul meu cu mâinile cu
speranța că probabil căzuse dar  privind
la misteriosul vizitator care admira ceva ce strălucea în razele moc ale
ciudatei sale comete care era chiar Amnesia.

-E..al
tău..?Apăru dintr-o dată vizitatorul care era atunci la aproximativ 50 de metri
distanță de mine,dar cum ajunse într-o secundă în fața mea,dar întunericul din
jur mă împiedică să-i văd fața.

-Da...

-Atunci
cine ești de ai inelul lui Connor la tine...?Mă întrebă ușor suspicios
vizitatorul.

-Sunt
fiul domnului Connor Tunning,Drake...

-Atunci...care
e numele mamei tale?

-Gretchen,domnule...

-Gretchen
și Connor în sfârșit...ați făcut ceea ce vă era destinat.Ridică ochii spre cer
și zâmvi satisfăcut misteriosul,cu toate că chipul său nu i se putea vedea
râsul său denota faptul cum că zâmbea.

-O...unde
îmi erau manierele...mă numesc Samuel Lowcroft..călătorul și păzitorul
dimensiunilor aflate în Universul Creațiuniii.

-Stai..puțin..tu
ești Samuel Lowcroft...acel Samuel Lowcroft care a dispărut acum mulți ani pe muntele
Elbow din Elveția?Întrebam eu de-a dreptul șocat,nevrând parcă a crede cele
auzite.

-Da..chiar
el...se pare că identitatea mea încă nu a dispărut din mintea oamenilor..Odată
ce sfârși de zis acele cuvinte,se întoarse spre cometa care atunci se făcuse
cât o minge de fotbal.

-Amnesia
parcă trebuia ca nimeni să nu își amintească de mine după răpirea de pe munte?

-Cu
cine vorbești?Întreb eu care mă uitam să văd dacă cumva mai era vreun alt
vizitator căruia Samuel îi vorbea dar,din nefericire nu era nimeni și atunci
ajunsesem la concluzia că Sam era nebun,dar dacă Sam era real,înseamnă că și eu
eram pesemne nebun.

-O...anii
ăștia departe de pământ m-au făcut nepoliticos...Drake Tunning ți-o prezint pe
frumoasa mea tovarășă de călătorii Amnesia Prima.

Eu
priveam uimit și mă întrebam dacă totul era un vis sau se întâmpla totul
aievea,însă dat fiind că eram singur și la mâna acelui care era sau pretindea
că era Samuel Lowcroft sau cine era,nu-mi permiteam să fac o impresie sau
mișcare greșită,căci probabil aș fi fost în pericol.

-Încântat...

-Se
pare că nu e dornică să vorbească..Încercam să ridiculizez acea chestie ciudată
însă totul luă o întorsătură deopotrivă total neașteptată de-a dreptul.

-Hmm...ai
dreptate aici..călătotia de sute de milioane de ani lumină o face morocănoasă
pe Amnesia dar și datorită cortexului tău cerebral inferior care nu este
capabil să recepteze undele tahidioniene emanate de Amnesia care îi trasmit
emoțiile și gândurile,dar âine am un sintetizator anorekic de unde tahidioniene
odată ce ți-l pui pe cap vei putea să auzi fiecare gând al Amnesiei.

Vizitatorul
mi-l înmână și eram forțat de situație ca că mă pot conforma și îl luam și mi-l
pusesem la ureche însă în gândul meu râdeam de situația creată’Ce
vis..ciudat..dacă chestia aia poate vorbi,înseamnă că totul e real’.

-Să știi că am auzit…și nu e politicos să spui chestie
o ființă care are nume Amnesia Prima carul fiecărui păstrător și gardian al
Universului Creațiunii...

-Bună
încercare domnule Lowcroft dar acest aparat se pare că nu funcționează..numai
încercați să mimați că nu merge..

-Dar
eu nu am zis nimic..

-Cum..?Întrebam
mirat într-adevăr mă cuprinse-se un șoc teribil,vocea pe care o auzisem era a
unei femei și atunci îmi făcusem curaj datorită spiritului științific am încercat
să verific dacă cele întâmplate erau aievea sau nu.

-Cum
ai zis că te cheamă?

-Se
pare că funcțiile cerebrale la umanoizi sunt mai slabe decât la orice
fință..Unde au greșit Sfințți Creatori care au conceput matricele pentru
crearea voastră?

-Poți
vorbi!!?Tresăream speriat de-a dreptul,spre amuzamentul lui Samuel care numai
putea să se abțină din râs.

-Cum
să nu pot vorbi,primată bipedă ce ești?

-Poftim?Cel
puțin eu nu sunt o sferă incandescentă plutitoare.,Această replică o înfurie la
culme pe Amnesia care se aprinse și începu să se mărească până când ajunsese de
mărimea unei luni.

-Ființă
ignorantă ce ești...am să vă extermin chiar acum...Amenința Amnesia mărindu-și
razele sale puternice precum ale soarelui ce păreau gata să mă distugă asemeni
unei hârtii lovite de un tun cu protoni.

-Ajutor!

-Amnesia...Gata..ai
speriat băiatul..e fiul prietenului meu și în definitiv..nepotul meu de-am
putea spune...doar în definitiv eu i-am ales numele lui.

-Protectore,amintește-mi
de ce de atâtea milioane de taeri ce au trecut în decursul atâtora sistole
tehriene te-am urmat și m-am supus cerințelor tale?

-Știu
și eu sunt irezistibil..și mai ales sunt gardianul tău...Acum ai primit
răspunsul bun?

-Da..gardiene..

-Bun
acum fii amabilă..și deschide poarta spre casă și pregătește încă un tunel de
teleportare în Universul Creațiunii pentru băiat..

-Cum..?

-Da..ai
auzit bine..vii cu noi..ai alte planuri cumva?

-Da..tata
e la spital în stare foarte gravă..

-Connor.e
în spital..?

Samuel
era întro stare foarte deprimată atunci când auzise vestea, și stătu și cugetă
preț de câteva clipe,însă pe urmă  își
reveni la buna sa dispoziție și îmi vorbise doar atât:

-Drake,știu
că ai multe de zis dar și eu am multe de zis și ție însă acum e imporatnt să mă
asculți bine trebuie să vii cu mine..

-Nu
pot..tatae ..Și înainte să pot termina frază mă trezisem într-o încăpere
ciudată de-a dreptul,camera nu părea să aibă tavan,doar priveliștea unui pla
întunecat plin cu ceea ce păreau atunci pentru mine,niste galaxii iar podeaua
era formată din numeroaseale macro și micro universuri laolaltă

-Dar
asta e imposibil! gândeam eu în acel moment.

-Impresionant,
nu!!Grăise Samuel care acum i se puteau desluși trăsăturile perfect si nume un
nas acvilin,pomeții ușor bombați ridicați dar viguroși precum ai unui boxer,o
barbă deasă și lungă cărămizie îi împodobea fața părul său era scurt și negru
iar ochii săi erau în mod ciudat violeți,air un sotum cidat alcătuit dintr-un
material lucitor al cărei masă părea a fi nedefinită luând diverse forme la
care se pare că se afla Samuel.

-Amnesia
Prima e doar sora Amnesiei Alpha,locul unde ne aflăm și baza mea...

Samuel
atunci prin încordarea unor degete de la mână reușise să construiască un scaun
ce ieșise din materia din podea,pe care acesta se așeză,pus pe gânduri,dar
dintr-o dată ieși din starea sa de meditație și aruncă o privire la mine.

-Uitasem..îți
datorez cred că, scuze pentru transportarea ta fără acordul tău pe Amnesia
Alpha..dar dacă ți-aș fi dat de ales ceva îmi spune că ai fi preferat să stai
deoparte de toate astea,nu?

-Așa-i..

-În
fine să începem cu începutul..dar sunt atât de multe încât nu știu la care să
mă pot opri,așa că îți dau posibilitatea de-a pune tu însuți întrebările pe
care le vrei..Deci dă-i drumul?

-Ce-i
cu Amnesia?

-Demult,pe
vremea când creatorii lumilor au terminat ceea ce au dorit și anume construirea
unui cămin pentru ei și poporul lor,aceștia au creat o armată specială să zicem
de gardieni care trebuiau să mențină ordinea și pacea în fiecare univers care
le era repartizat.A fi gardian nu e o opțiune e o obligație care se transmite
din tată în fiu,din generație în generație și în moemntul investirii de către
Lorzii supremi,fiecare gardian primește câte o Amnesia care conferă gardianului
puteri nemaiîntâlnite pentru ași putea face treaba să zicem..

-Universul
Creațiunii de care vorbeai..ce este?

-Crezi
băiete că universul a apărut așa din senin..în urma unei explozii..cum a zis
Einstein..ce naiv...universul e mult mai complex băiete decât poate părea..însă
dacă ar fi să-ți explic tot fie mintea ta umană nu ar putea să înțeleagă sau ai
refuza să crezi faptul cum că tot ceea ce ai învățat e minciună..Dar tot ceea
ce îți pot zice e atât..creatorii originali au creat totul din locul unde au
existat Universul Creațiunni de unde tot ceea ce a fost creat și se crează încă
apare peste tot..Cu cât auzeam mai multe eram mai dornic de-a afla tot atât de
mult,însă ceva din mine mă îndemnă să întreb de legătura acestuia cu tata.

-Dar..e
adevărat că tu și tata ați fost prieteni?

-Da,nu
ți-am zis cum că eu ți-am dat numele de Drake..și îmi pare rău să aud de starea
proastă în care se află tatăl tău..dar ar fi un leac....

-Care..băiete
tatăl tău a primit sacrificiul celui care încalcă ordinul...

-Ce..?

-Oricine
poartă la el inelul sau orice a aparținut unui gardian înainte să primească
Amnesia,e infectat cu o boală ce nu poate fi tratată decât de Lorzii
Creațiunii...Iar inelul din păcate a fost al meu.

-Atunci
de ce vorbești cu Lorzii Creațiunii de care vorbești..

-Aș
vorbi dar nu am cum în acest moment..

-De
ce?

-Vezi
tu aceasta Amnesia Alpha e baza cât și închisoarea mea,urmare a pedepsei date
de Lorzi pentru neascultare față de ei și nu am cum să pot vorbi cu ei...

-Dar
dacă asta ți-e închisoarea tu cum de ai ajuns pe pământ?

-Simplu
eu sunt Gardianul pământului și a acestui univers și pot să călătoresc doar ăn
universul care mi-a fost încredințat și în Amnesia Alpha în rest..nu-mi este
îngăduit nicăieri să merg...

-Dar
de ce Lorzii te-au pedepsit...?

-Întrebare
bună..dar la care eu nu am răspuns..să spunem doar că am aflat și împiedicat
ceva rău care a atras se pare ura unui întreg complot asupra mea..dar să lăsăm
asta deocamdată...uite cu facem..Puștiule te-am băgat aici,deoarece ai avut în
mâna inelul meu inelul unui gardian și mai durau câteva ore până când te
îmbolnăveai asemeni tatălui tău și nu poți deocamdată să te întorci acasă până
când blestemul nu este ridicat de către Lorzi,însă pentru a-i convinge trebuie
să continui ceea ce eu nu pot continua și anume să impiedic producerea unei
catastrofe..Aceste cuvinte mă înspăimântară însă spiritul meu de om de știință
care era mereu sceptic și mă obliga să pun întrebări în continuare.

-Ce
catastrofă?!Întrebam eu.

Atunci
Samuel se rdică de pe scaun și apropiindu-se de mine pusese mâna pe umărul meu
și cu ochii blânzi asemeni unui părinte îmi zise.

-Drake..știu
că totul te depășește acum însă viața ta și a tatălui tău depinde de reușita
noastră,însă nu-ți pot garanta acă totul va ieși bine sau nu..însă îți pot
garanta că dacă totul va ieși bine tatăl tău va fi salvat și totul va fi ca
înainte..Deci ce spui accepți să mă ajuți...?

-Spune-mi
doar ce e de făcut.Auzul acestor cuvinte îl bucură mult pe Samuel care nu-și
putu stăpâni emoția din glas și zise doar atât.

-Amnesia,să
fii cumine și să ai grijă de noul tău gardian..se pare că Universul Creațiunii
mai are o speranță..Trimite-l pe băiat în Galactonnis,să investigeze locul de
unde începusem cercetările mele.

Odată
cu aceste cuvinte Amnesia Prima apăru deasupra umrului meu și deodată hainele
îmi erau schimbate și un stâlp de particole ă învăluiau și treptat tot ceea ce
era în jur dispăru iar eu eram prins într-un fel de voal care parcă simțeam cum
particulele din mine erau trimise spre undeva,neștiind unde anume.