METAMORFOZA UNEI ARTISTE - Maria David

METAMORFOZA UNEI ARTISTE

Te tot pictez și
pânza mea iar pare

Prea săracă,
simplă, deloc mare,

Nu poate purta a
ta culoare

Și nici
iubirea-mi pură ca o răsuflare.

Și te pictez,
dar penelu-i istovit

După încercări
zadarnice și dureroase,

Al tău portret,
un zâmbet prea iubit,

Rătăcit în
închipuirile frumoase.

Ți-am pictat și
anotimpuri adorate

Printre file pe
care numai omenirea

Le simte ca
mișcările schimbate

Ale destinului
ce evită nemurirea.

Ți-am fost și
pictor, și poetă eu,

Suflet rănit
care ardea într-un nou ideal,

Dar portretu-i
pentru mine mult prea greu

Și las penelul,
al meu înger fără areal.

Doar ochii mai
încerc să îi schițez,

Lumini frumoase,
negre, fulgere divine

Ce cad și scaldă
ca într-un botez

O pânză veche cu
dureri depline.

Știu că
penelu-ți caută trăsături fragile

Dar las durerea
mea să curgă-n pustnicie,

O las sângerând
printre culori și legi

Ca dragostea să
dureze o scurtă veșnicie.