METAMORFOZA UNEI ARTISTE

METAMORFOZA UNEI ARTISTE

 

Te tot pictez și pânza mea iar pare

Prea săracă, simplă, deloc mare,

Nu poate purta a ta culoare

Și nici iubirea-mi pură ca o răsuflare.

 

Și te pictez, dar penelu-i istovit

După încercări zadarnice și dureroase,

Al tău portret, un zâmbet prea iubit,

Rătăcit în închipuirile frumoase.

 

Ți-am pictat și anotimpuri adorate

Printre file pe care numai omenirea

Le simte ca mișcările schimbate

Ale destinului ce evită nemurirea.

 

Ți-am fost și pictor, și poetă eu,

Suflet rănit care ardea într-un nou ideal,

Dar portretu-i pentru mine mult prea greu

Și las penelul, al meu înger fără areal.

 

Doar ochii mai încerc să îi schițez,

Lumini frumoase, negre, fulgere divine

Ce cad și scaldă ca într-un botez

O pânză veche cu dureri depline.

 

Știu că penelu-ți caută trăsături fragile

Dar las durerea mea să curgă-n pustnicie,

O las sângerând printre culori și legi

Ca dragostea să dureze o scurtă veșnicie.

 

de Maria David