PARFUMUL UNUI MORMÂNT

PARFUMUL UNUI MORMÂNT


(fragment)

Am citit în stele că parfumul tău pe-al meu îl așteaptă

Și m-am urcat pe vârfuri, m-am înălțat în vânt,

Am vrut să devin aerul care spre tine se îndreaptă

Când noaptea iarăși cade greoaie pe pământ.

Ești un fin miros al serii care pe ferestre aterizează

Căutând prin întuneric ce numai simțurile pot descoperii,

Dar pleci în zori căci totul te-ntristează! –

Nu ai găsit parfum pereche, să te poată-nvălui!

Tu tot mai cauți, explorator al nopților miresme,

Iar simțurile te trădează, gândul ți-e dușman!

Nu mă găsești pe mine, cea care te dorește,

Parfumul tău pereche pe care-l eviți an de an...

 

[...]

Un clopot se aude – cedează inima ta bravă!

Bătăile ei rare se-nfundă-n amintiri,

Iar tu descoperi trist că viața ta-i amară,

Fără de parfumul ghicit în răscoliri...

Tu ești în ceasul morții... O! Inimă de sticlă!

De ce ți-ai irosit anii mirosind buruieni otrăvitoare?

Parfumul tău se scurge pe-o săracă pâclă,

Iar ochii-ți poartă rana tristeții ucigătoare.

Singur, în ultimul tău ceas, regreți că n-ai găsit al meu parfum...

Tu nu știai că iubirea mea-i atât de aproape!

Îți blestemi simțurile adormite că te-au dus pe un greșit drum

Și vrei să-mi inhalezi parfumul, să mi te dedici în ultima ta noapte!

 

[...]

Vântul e calea pe care numai visătorii o urmează,

E parfumul veșnic al caldelor iubiri,

El ne unește ființa-n rătăcirea ce cutează

Să devină o poveste care zdruncină simțiri!

 

Un mormânt al tău a fost săpat în stele

Și poartă o cruce veche, fără de credinți...

Tu zaci sub ea, mireasmă fină a gândurilor mele –

Te-ai dus într-o grădină promisă-n rugăminți!

O adiere rece împrăștie pământul și-ți duce dulcele parfum

În înaltul cel albastru, unde mirosul tău e fum!

 

Așez o floare albă pe mormântul tău uitat...

Ai fost singur toată viața și mereu m-ai căutat!

Ia spune tu, cenușă din care se înalță numai fumul,

Ia spune, dragostea mea, îmi poți simți parfumul?...

 

de Maria David