Marta, tabloul meu - de Voicu Geanina

Sursa poza: internet

N-am mai visat de mult că zbor,
Că-ţi strâng în braţe trupul mort
Şi-l port prin zări albastre-n depărtări,
Cu gânduri de speranţă şi de dor.
Te pictez cu mâinile goale,
Pipăind pânza ca pe-o femeie străină.
O, Marta, androginul meu din vis,
Femeia de stâncă şi bărbatul de apă.
Mă plouă cu tufănele
În bâlciul de la marginea drumului,
Dar te aştept,efemeră maturitate,
Să vii,să-mi înăbuşi sărutul,
Să-mi cazi la picioare urlând.
Îngerii nu mai cântă de frig,
Şi se-ncălzesc la cenuşa din soare,
Se roagă să zboare prin degete pline de vopsea.
Iar tu,Marta,frumuseţea eternă,
Îmi rupi trupul şi-l împrăştii în vânt,
Cu lacrimi din mare adânc îngropate,
Şi-mi pierd şi regretul ce-a mai rămas.
Marta,devi minunea din cufărul ars,
Speranţa că faci parte din mine.