Povestea unei fete - de Marius Crăciun

Povestea unei fete poate avea multe regrete
Poate fi plină de iubire sau fără sentimente;
Ce-i mai dur e că amintirile rămân
Apasă pe umerii ei şi nu-i arata în faţă un drum.

15.09.`91 prima ei zi de liceu
Nu ştie pe nimeni şi e cam greu;
De atunci pe holuri l-a zărit,
El avea mai târziu să-i facă sufletul fript.

Nu-şi vorbeau, nu se cunoşteau,
El o simţea a lui, ea cu colegii îl bârfeau,
Treceau zile, treceau luni,
Ochii lui până la ea făceau mii de drumuri.

Din senin a venit vara lui `92.
Deci primul an s-a terminat.
Cum a început, ei tot nu erau amândoi,
Avea să aştepte trei luni, sufletul îi era amar.

El o visă, ea nu-l vedea.
El o simţea, ea nu-l ştia.
El o desena în suflet,
Ea uneori avea viziuni cu el în cuget.

Toamna lui `92 greu a venit,
La liceu, el ochii în aruncă spre infinit,
Fata nu era în prima zi,
Sufletul lui începuse a se înnegri.

Două săptămâni el n-a văzut-o
N-a ştiut că în spital era
Pe trecere o maşină a lovit-o
Mergea agale, piciorul ei zdrobit era.

Când a văzut-o ar fi plâns.
Ştia că dacă o face nu o ajuta,
Aşa că subtil el ia surâs
Erau pe drumul bun, iubirea înfiripă.

Şi-a luat inima-n dinţi şi ia vorbit
De îl întrebi nu ştie ce au vorbit,
Ştie acum că faţa îi dulce-n exprimare,
Rămâne să se plimbe într-o zi cu soare.

Trec repede doi ani şi mai au unul de liceu
Şi-au vorbit şi s-au plimbat mereu,
Toţi îi ştiau de nedespărţit
Fata, băiatul formau un cuplu unit.