Bărbaților le place să șicaneze, să riște și să fie agresivi în trafic






Comunicat de presă




Studiu PsihoTrafiQ: Bărbaților le place să
șicaneze, să riște și să fie agresivi în trafic





Majoritatea bărbaților cu vârste între 18 și 40 de ani se
ghidează în trafic după zicala „dacă nu riști, nu câștigi”, le place să vadă
cât de aproape pot rula față de mașina de dinaintea lor și le place să îi
șicaneze pe ceilalți participanți la trafic, se arată în Studiul privind atitudinile disfuncționale în trafic
: comportamentul agresiv, realizat de prof. univ. dr. Mihaela Rus și psiholog principal Ionel Simionca, de la Asociația de Psihologie și
Siguranță Rutieră – PsihoTrafiQ.


Studiul
realizat de cei doi specialiști scoate în evidență nevoia de risc, de
adrenalină și de senzațional a bărbaților atunci când se află la volan, iar
indicatorii arată că aceștia adoptă un comportament mult mai agresiv decât
femeile, neanticipând riscurile majore ale acestui stil neproductiv de a
conduce. În același timp, 88% dintre bărbații de 18-25 de ani și 70% dintre
bărbații de 25-40 ani sunt de părere că riscul de accident este minim dacă au o
mașină bună și peste 65% dintre bărbații de 18-40 de ani recunosc că se
enervează atunci când traficul e aglomerat și că depășesc fără să stea pe
gânduri coloane de mașini.


De cealaltă
parte, autorii studiului cred că femeile adoptă un stil mai puțin agresiv și,
astfel, sunt mai puțin expuse riscului în trafic, iar tinerii au o propensiune
către risc mai mare decât persoanele mature, explicațiile specialiștilor fiind
strâns legate de indicele de maturitate rutier și de teribilismul specific vârstei.


“Credem că nu doar experiența rutieră contează în
dezvoltarea comportamentelor în trafic, ci și nivelul de educație rutieră,
informațiile la care șoferii au fost expuși și modul în care aceștia
prelucrează informațiile. Am observat că femeile sunt mai precaute la volan și
se ghidează mai puțin după instinctele primare. De cealaltă parte, bărbații cu
vârste între 18 și 40 de ani manifestă un comportament mult mai agresiv la
volan, sunt pregătiți să-și asume riscuri majore atunci când se află la volan,
peste două treimi din bărbații chestionați afirmând că adoptă șicanele în
trafic și au o nevoie mai mare de risc și de adrenalină. În genere, cauzele
generatoare de accidente rutiere au ca factor principal, cel uman, iar comportamentele
agresive și teribilismul reprezintă cele mai des întâlnite elemente care produc
accidente cauzate de om. Este nevoie să intensificăm educația rutieră, mai ales
în rândul șoferilor tineri, cu vârste între 18 și 25 de ani, prin campanii
naționale de informare și prin cursuri de conducere defensivă”, declară prof. univ. dr. Mihaela Rus, președintele Asociației de
Psihologie și Siguranță Rutieră – PsihoTrafiQ.


“Comportamentul nostru rutier - ca pieton sau
conducator auto - este un comportament învățat, deci implicit este supus
unei “contaminări” comportamentale/sociale. Ca atare, probabilitatea ca într-un
anumit context să manifestăm o anumită devianță, încurajați de un context
favorabi de tipul “și altii fac așa”, este semnificativ mai mare celor lipsiți
de experiență și, implicit, de o anumită anticipare a riscurilor. În fapt, ne
asumăm riscuri în trafic, fie pentru că nu anticipăm consecințele unor alegeri,
fie pentru că ne asumăm anumite consecințe”, declară psiholog principal Ionel Simionca,
vicepreședintele Asociației de Psihologie și Siguranță
Rutieră – PsihoTrafiQ.


La studiu au
răspuns 127 de șoferi, dintre care 74,8% erau bărbați și 25,2% - femei. Dintre
aceștia, 48% aveau vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, 26% - 25-40 de ani,
18,9% - 45-60 de ani și 7,1% - peste 60 de ani. Ca instrument de cercetare s-a
folosit Checklist-ul atitudinilor disfuncționale, din care s-au extras
dimensiunile impulsivitate și ostilitate, specifice comportamentului agresiv.





Campanii de responsabilizare a
participanţilor la trafic


Asociaţia de
Psihologie şi Siguranţă Rutieră “PsihoTrafiQ” a derulat, în ultimii ani,
campanii de responsabilizare a participanţilor la trafic, coordonate de prof. univ. dr. Mihaela Rus și psihologul principal Ionel
Simionca – vicepreşedintele Asociaţiei, în vederea reducerii
acestor comportamente disfuncţionale, care tind să contamineze comportamental
din ce în ce mai mulţi şoferi. Printre acestea, amintim campaniile naţionale “(Micro)Somnul
la volan – un pericol real!” şi “Alcoolul la
volan este un accident”, campanii de responsabilizare socială care sunt
prezente pe website-ul Comisiei Europene (Carta Europeană a Siguranței Rutiere
- (http://www.erscharter.eu/en/content/national-campaign-sleepiness-driving-real-danger-social-responsibility-campaign),
fiind nominalizate la Excellence in Road Safety Awards 2016 (http://www.erscharter.eu/ro/excellence-road-safety-awards-2016).
Totodată, Asociaţia organizează
cursuri de formare, adresate psihologilor, menite să formeze din ce în ce mai
mulţi experţi în psihologia transportului, care să promoveze educaţia rutieră
şi atitudinile responsabile în trafic. Mai multe informaţii găsiţi pe www.psihotrafiq.ro.


















Persoane de contact


Asociația PsihoTrafiQ


Prof. univ. dr. Mihaela Rus


Președinte





Psih. princ. Simionca
Ionel


Vicepresedinte





Transmite,


Dr. Tănase Tasenţe


Director General


Plus Communication


0725.465.508





Niciun comentariu:

Fara insulte, jigniri sau amenintari! Orice mesaj care nu se supune regulamentului va fi sters.

Un produs Blogger.