Cum rămânem concentraţi într-o lume plină de stres?



 


COMUNICAT DE PRESĂ




 



Cum rămânem concentraţi într-o lume plină de stres?



 



 



Acum câteva decenii se presupunea că
dezvoltarea tehnologică ar fi însemnat mai mult timp liber pentru oameni şi
i-ar fi scutit pe aceştia de stresul cotidian. Realitatea este însă cu totul
alta: nu numai că avem din ce în ce mai puţin timp pentru noi şi pentru
familie, dar suntem din ce
în ce mai stresaţi,
ne trăim viaţa în viteză, nu mai conştientizăm atât de clar lucrurile care se
întâmplă în jurul nostru, iar concentrarea nu mai e de mult timp punctul nostru
forte.



Cu
toate acestea, psihologul Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept
“Antrenorul Minţii”, este de părere că dezvoltarea concentrării este o aptitudine care
se poate realiza independent de factorii externi de stres, iar aceasta ne ajută
să dormim mai bine, să învăţăm mai bine, să înţelegem şi să memorăm mai bine,
să ne îndeplinim sarcinile de serviciu mai eficient şi, per total, să fim mai
fericiţi. “Când
te concentrezi, îți conservi energia și nu o consumi pe gânduri sau activități
irelevante. De aceea, dezvoltarea concentrării se dovedește a fi vitală pentru
oricine aspiră la mai multă eficienţă
și independentă. Această aptitudine este utilă pentru atingerea succesului în
orice. Fără ea, eforturile sunt împrăștiate, dar cu ea, poți îndeplini
numeroase obiective”, explică psihologul Pleşea



 



Fără concentrare, mintea noastră sare de
la un gând la altul



În
acelaşi timp, specialistul crede că, în contextul în care gândurile ne
guvernează existenţa, am devenit atât de obişnuiţi cu această stare încât o
privim ca fiind naturală. “Spre exemplu, atunci când respirăm, nu trebuie să
acordăm atenție fiecărei respirații. Devenim conștienți de procesul de a
respira doar în momentul în care avem probleme la acest capitol, când avem
nasul înfundat, când suntem răciți sau când ne aflăm într-o cameră neaerisită. Același
lucru se întamplă și cu procesul producerii de gânduri. Devenim conștienți de
atacul constant al gândurilor și de neputință noastră de a le calma doar în
momentul în care trebuie să ne concentrăm, să rezolvăm o problemă sau să
învățăm. Devenim și mai conștienți când avem temeri și griji”, spune psihologul
Alexandru Pleşea.



Mintea noastră sare de la un gând la altul în cele mai inoportune momente: atunci când avem de
finalizat o sarcină de la job sau trebuie să învăţăm pentru examene. Greseala
noastră, continuă specialistul, este că încercăm activităţi care să ne distragă
şi mai mult de la concentrarea noastră, aşa că aprindem televizorul sau
radioul, începem să ascultăm muzică. Ne întoarcem iar la învăţat, apoi ne
aducem aminte de accidentul de aseară şi tot aşa. Când ne uităm la ceas,
rămânem uimiţi că a trecut deja o oră şi abia am reuşit să citim jumătate de pagină. “Toate aceste lucruri se întâmplă din cauză că nu ne-am dezvoltat, în
timp, puterea de concentrare şi mintea noastră nu este obişnuită să îşi
focuseze atenţia pe un singur gând, ci trece de la un gând la altul, fără să
ţină cont de priorităţi. Dacă în locul nenumăratelor gânduri necontrolate şi neîngrijite, ar exista doar un
gând, acesta ar ocupa întregul câmp de atenţie al omului şi aşa s-ar exercita o
forţă mare, concentrată şi focalizată pe un singur lucru.”, declară psihologul Alexandru
Pleşea.



 



Care sunt cele mai eficiente exerciţii
pentru dezvoltarea concentrării?



Psihoterapeutul
consideră că două exerciţii simple ne pot ajuta să rămânem concentraţi şi să ne
punem viaţa în ordine, şi anume “Concentrarea pe un singur obiect” şi “Concentrarea prin respiraţie”.



 



1.   
Exerciţiu de concentrare pe
un singur obiect



Primul
pas pe care trebuie să-l facem este găsirea unui loc liniştit, de preferat în
natură şi putem adopta orice poziţie dorim. Următorul pas este să tragem aer în
piept şi să ne concentrăm atenţia pe un obiect care ne-a atras atenţia din prima:
o frunză, o floare, un nor etc. Pentru a ne măsura puterea de concentrare,
putem folosi un cronometru şi să ne notăm timpii de focusare a atenţiei pe un
singur obiect, iar obiectivul este să ne mărim timpii de concentrare. În opinia
psihologului Alexandru Pleşea, putem practica acest exerciţiu de 2 ori pe zi,
câte 10-15 minute pe sesiune, timp de 30 de zile. În tot acest timp vom observa
că mintea noastră devine mai clară şi bine direcţionată către scopul şi ideile
noastre, iar nivelul de concentrare creşte semnificativ şi memoria se va
îmbunătăţi.



 



2.   
Exerciţiu de
concentrare prin respiraţii



Ca şi exerciţiul precedent, şi acesta implică găsirea, întâi de toate, a
unui loc liniştitor, unde să nu fie factori perturbatori. Pentru a ne
cronometra timpul pe care dorim să îl alocăm pentru meditaţie, putem folosi
temporizatorul telefonului mobil. Apoi ne aşezăm cu coloana dreaptă pe un
scaun, pe o saltea de yoga sau chiar pe jos, închidem ochii şi ne focalizăm
atenţia pe respiraţie şi momentul în care acesta se simte cel mai puternic.
Începem să numărăm un ciclu de 21 de respiraţii, iar în acelaşi timp căutăm să
ne menţinem atenţia doar pe inhalarea pe nas. Atunci când gândurile vor intra
în mintea noastră, vom încerca să nu le respingem, ci să le aprobăm şi să ne
întoarcem uşor atenţia către inhalarea aerului pe nas. Când ajungem la finalului unui ciclu de 21
de respiraţii, fără să avem gânduri din exterior, ci doar atenţia concentrată
pe inhalare, atunci putem spune că ne-am atins scopul, iar mintea noastră va putea
să îşi folosească la parametri înalţi această funcţie foarte importantă pentru
viaţa noastră. “Cultivând în rutina
noastră exercițiile de mai sus, efectele nu vor înceta să apară. În clipa în
care ne vom apuca de ele, vom începe cu adevărat să observăm natura minții
noastre neastâmpărate, cum gândurile vin și pleacă fără să vrem. Atunci ne
putem pune întrebarea: Cine gândește? Obiceiurile mele vechi de gândire sau eu,
cel care vreau să gândesc la un lucru’’, conchide psihologul Alexandru Pleșea.



Alexandru
Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii, este psihoterapeut
şi hipnoterapeut şi
trainer în programare neouro-lingvistică. A studiat natura minţii umane în trei
sisteme educaţionale diferite – Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi
România şi de peste 10 ani organizează cursuri şi traininguri în România, cu
scopul de a-i face pe oameni să afle ce posibilități au când își folosesc
resursele intelectuale și să arate abilitățile pe care mintea noastră încă le
are latente.



 










Persoană de contact


Alexandru
Pleşea


Psihoterapeut


0745.175.323




 


 



Transmite,


Dr. Tănase
Tasenţe


Director
General


Plus
Communication


0725.465.508




 

Niciun comentariu:

Fara insulte, jigniri sau amenintari! Orice mesaj care nu se supune regulamentului va fi sters.

Un produs Blogger.