Cu cât avem tehnologie mai avansată, cu atât suntem mai neiscusiţi





COMUNICAT DE PRESĂ




 



Psiholog: „Cu cât avem
tehnologie mai avansată, cu atât suntem mai neiscusiţi”



 



 



            Evoluţia tehnologică fără precedent, de
care am avut parte în ultimele două decenii, nu ne-a ajutat să devenim mai
deştepţi sau mai iscusiţi, ci din contră, sunt de părere psihologii. Mai mult,
specialiştii susţin că, din cauza comportamentului obsesiv-compulsiv în relaţie
cu tehnologia, oamenii au început să îşi piardă abilităţile cognitive şi
dexterităţile, iar efortul nostru intelectual a fost preluat în mare măsură de
tehnologia actuală.



            Psihologul Alexandru Pleşea,
cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii, crede că tehnologia avansată nu a adus rasei umane
numai părţi pozitive (accesul la informaţie, comunicarea virtuală la distanţă
etc.), dar şi multe deservicii care vor afecta două sau chiar trei generaţii de
acum încolo. “Tehnologia actuală, iar un exemplu cât se poate de relevant este
tehnologia touchscreen, imită
gesturile tactile ale bebeluşilor, iar oamenii vor căpăta în timp, dacă nu au
facut-o deja, automatisme specifice nou-născuţilor, fapt care nu le oferă
oportunităţi de evoluţie intelectuală, ci de involuţie. Din întâmplare am văzut
o persoană în metrou care, fără să îşi dea seama, pipăia o revistă şi aştepta
să se întâmple operaţiuni specifice tabletelor. Când a ieşit din transă, a tresărit şi şi-a dat seama că
e doar o revistă, însă ce am remarcat a fost automatismul deja format. Şi acest
automatism îl putem observa cel mai mult la generaţiile tinere”, declară psihologul Pleşea.



 



            Tehnologia
actuală ne-a captivat … la propriu şi nu mai ştim cât face 5x12



            Atunci când tehnologia
a apărut în vieţile noastre, argumentul care ne-a captivat – la propriu – a
fost câştigul transparenţei și a rapidității cu ajutorul cărora vom putea vedea
şi avea orice, oriunde şi oricând. “Totul a fost o iluzie foarte bine uneltită de către cei care au introdus tehnologia avansată pe
piaţă, iar apogeul iluziei a fost atins atunci când telefoanele mobile au
devenit principalul obiect folosit de mâna omului. În acest moment, mintea a
început să stea. Acesta fiind momentul critic când tehnologia a pus stăpânire
totală pe vieţile noastre, iar studiile au arătat că ne-am pierdut foarte mult
din ceea ce numim ascuţimea și
auto-reglarea
minţii, oamenii devenind din ce în ce mai lenţi în gândire,
operaţiile mentale - care odinioară păreau simple (spre exemplu, 5x12) - nu mai
sunt la îndemâna oricui, iar iluzia prieteniei sau a reputaţiei online ne-a
împins până la cel mai înalt grad de depresie pe care l-a cunoscut omenirea”, consideră psihologul Alexandru Pleşea.



 



Oamenii
nu le mai zâmbesc nici măcar telefoanelor



În ceea ce priveşte satisfacerea nevoilor
emoţionale, la început, tehnologia reuşea să le aducă zâmbete şi fericire
oamenilor, în mare parte cauzate de curiozitatea noului în viaţa noastră. Cu
cât tehnologia a devenit parte activă şi de neseparat din vieţile noastre, cu
atât relaţia cu tehnologia a devenit latentă, iar oamenii au ajuns până în
stadiul în care nici măcar nu mai zâmbesc telefonului mobil, atunci când
primesc imagini sau texte amuzante. Toate stările noastre – fericire, iubire,
tristeţe, furie etc. – au fost convertite în stări virtuale, iar oamenii au
adoptat în viaţa reală acea atitudine pe care o putem numi “poker face” (nu mai
schitează niciun gest). “Contactul vizual şi emoţional între
oameni a scăzut foarte mult, iar mulţi dintre noi am intrat în transă, viaţa
noastră reală fiind pe pilot-automat: mâncăm, mergem la job, lucrăm, dormim, fără să mai
conştientizăm acţiunile noastre. Am uitat cum e să mai trăim în viaţa reală,
toate nevoile noastre de interacţiune interumană, de oferit sau de primit
iubire, încercăm să ni le satisfacem în lumea virtuală”,
declară psihologul.



 



Cum să
ne recăpătăm dexterităţile şi cum să ne reechilibrăm viaţa



Psihologul Alexandru Pleşea susține că un viciu sau un comportament obsesiv-compulsiv nu poate fi
vindecat prin interzicere totală, ci prin construirea unui program în care acel
viciu să ne ocupe, pe zi ce trece, din ce în ce mai puţin timp. “E util pentru
noi să învăţăm să ne reechilibrăm viaţa, deoarece la ora
actuală talerul balanţei din vieţile multor oameni este înclinat aproape total
în dreptul vieţii virtuale. De asemenea, putem să ne recăpătăm dexteritătea,
abilităţile cognitive (ascuţimea şi
iscusinţa
minţii), concentrarea eficientă şi chiar memoria, prin realizarea unui program zilnic
alocat exerciţiilor fizice, dar mai ales mentale, ca de exemplu: exerciţii
echilibrare emisfere (logica + creativitatea la un loc), exerciţii de
atenţie, exerciţii de vizualizare şi intuiţie, exerciţii de respiraţie şi oxigenare
a creierului, exerciţii de meditaţie, toate acestea antrenate şi aducând rezultate rapide şi extraordinare printr-o dietă şi somn
corespunzător ”, conchide psihologul Alexandru Pleşea.



 



 



Alexandru
Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii, este psihoterapeut
şi hipnoterapeut şi
trainer în programare neuro-lingvistică. A studiat natura minţii umane în trei
sisteme educaţionale diferite – Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi
România şi de peste 10 ani organizează cursuri şi traininguri în România, cu
scopul de a-i face pe oameni să afle ce posibilități au când își folosesc
resursele intelectuale și să arate abilitățile pe care mintea noastră încă le
are latente.



 









Persoană de contact


Alexandru
Pleşea


Psihoterapeut
& Hipnoterapeut


0745.175.323




 


 


Transmite,


Dr. Tănase
Tasenţe


Director
General


Plus
Communication


0725.465.508




 

Niciun comentariu:

Fara insulte, jigniri sau amenintari! Orice mesaj care nu se supune regulamentului va fi sters.

Un produs Blogger.