Lipanu, povestea unui câine - de Alexandra Mihalache

  Într-un sat dintre  păduri

  Era o casă ca-n povești,
  Cu  grădină  și cerdac,
  Cum în viață nu-ntâlnești.

  Un om bun de ea-ngrijea
  Ziua, noaptea, dimineața
  Doar  un câine îi lipsea
  Ca puțin să-i schimbe viața.

  Căci doar Barbu era singur
  În  a sa gospodărie,
  Numai gându-l  mângâia
  Când  muncea cu drag  în vie.

  Într-o zi, în miez de vară,
  La portiță-a apărut
  Cățelușul- o comoară,
  Ce de  Barbu-a fost crescut.



  Părea ghem de lână albă
  Cu ochi  negri lucitori,
  Cu drag  Barbu îl privește
  Și  îl trec adânc  fiori.  

  Și  l-a botezat Lipan,
  Mereu l-a îngrijit cu drag
  Dorul i-a mai alinat
  Când   vioi sărea  în  prag  .

  Anii  iute au  trecut,
  Și Barbu-a-mbătrânit acut,
  Lipan  mare s-a făcut,
  Era un câine de temut.

  Dar azi lipsi bătrânul
  Din curte  să îl hrănească,
  Lipan  căuta  stăpânul
  Prin   ograda  țărănească.  

  Și Lipanu a lătrat
  Atunci chemându-l pe stăpân,
  Dar degeaba  l-a chemat,
  Tot nu venea bietul bătrân.

  Iar  câinele  a plecat
  Alergând în goană mare,
  Pe la porți el a lătrat
  Ca s-aducă ajutoare.

  Nimeni însă nu știa   

  De ce lătra Lipan  de zor,   

  Și oricât se agita, 

  Tot nu găsea un ajutor.    

  La doctorul lor din sat 

  Se opri câinele-n poartă

  Și puternic a lătrat 

  Disperarea să o-mpartă.

   

  Doctorul n-a înțeles 

  La-nceput ce vrea Lipanu,

  Însă-si aminti atunci 

  De bătrânul său  Șerban.  

  Când ajunse la căsuță  

  Bătrânul era la pat,  

  Palid  stând  lângă măsuță 

  Pe doctor l-a salutat.    

  -Cum de te-ai gândit să vii, 

  Tocmai  acum să mă ajuți?  

  Eu credeam că nu mai stii 

  Că mai trăiesc și că mă uiți.  

  Doctorul s-a întristat, 

  Mirat, pe loc  i-a povestit, 

  Cum câinele l-a chemat 

  Azi cu lătratu-i ascuțit:   

   -Păi Lipanu m-a adus,
   El m-a chemat către tine,
   Azi l-a poartă  l-am văzut,
   Lătra speriat la mine.  

   -Deci Lipanu te-a chemat!
   Eu, în sfârșit, am înțeles
   Un  prieten m-a salvat
   Fără-a avea un interes.

   Doctorul  l-a consultat
   Făcând cele necesare,
   Pe  Barbu l-a vindecat
   Și l-a pus iar pe picioare.

   În  ogradă când ieși,
   Mai zdravăn ca niciodată,
   Cu Lipanu el vorbi,
   Lăudându-l totodată:  

   -Deși am trăit o viață
    Și multe am cunoscut,
    Nu aș fi crezut vreodată
    Că poți face-atât de mult.  

   Ai simțit că nu mi-e bine  
   Și o boală m-a răpus,
   Și-ai plecat tu, dragă câine,
   Și pe doctor  l-ai adus.    
 
   Nu știu cum să-ți mulțumesc
   Pentru fapta-ți de onoare,
   Cu drag  am să te-ngrijesc,
   Ești o bucurie mare.  

   Eu nici om n-am întâlnit
   Să fie așa ca tine,
   Mă bucur că te-am găsit,
   Valorezi mult pentru mine.

  Ani de-a rândul ai păzit
  Întreaga  gospodărie,
  Cu mult drag  te-am îngrijit
  Când  lătrai cu bucurie.  

  Însă-acum m-ai răsplătit
  Tu viața, iată,  mi-ai salvat,
  Dragă câine mult iubit,
  Ești un  prieten devotat!  
 
  Cum l-a mângâiat stăpânul  
  Câinele s-a bucurat,  
  Și-l privi în ochi bătrânul,  
  Iar  Lipanu a lătrat.  
 
  Și-au trăit în continuare
  La căsuța ca-n povești
  Într-o  armonie mare
  Cum în viață nu trăiești.