LITORALUL MARILOR PROIECTE ABORDATE ÎN MOD EVAZIV de Alexandru Cristian Preda

Ne-am
născut, am copilărit, trăim şi vom muri într-un stat european şi beneficiem de
toate privilegiile formelor naturii, fapt pentru care mi s-ar părea o
necesitate de drept naţional adoptarea unei poziţii în faţa actualei imagini a
litoralului românesc. Un chip livid printre multele feţe impunătoare ale lumii,
care se stinge încet, dar sigur. Descrieri ce se potrivesc destul de bine părţii
sudice a acestuia. Se ştie că până în anul 1989, litoralul românesc vuia de
lume, români şi străini deopotrivă, care umpleau până la refuz hotelurile din
staţiunile Olimp şi Neptun, acestea fiind considerate destinaţii de lux de pe
ţărmul estic al Mării Negre, hoteluri ce acum pătrund pe zi ce trece mai mult într-o
stare de agonie profundă. Privind lucrurile din alte perspective obiective,
putem deduce o acută dorinţă de a împotmoli turismul de la malul mării,
surclasând prin aceste împotriviri aparent inconştiente ţara
noastră. Sucombând oricare posibile idei izvorâte din fluxul generator de
inspiraţie, prin care ar mai fi posibilă reînvierea sufletului acestui lanţ de
staţiuni, sudul litoralului din România cade într-un somn profund indus de
societate şi de principiile eronate după care funcţionează legile într-un stat
membru U.E.! Oricât de cinică ar
putea părea urmatoarea afirmaţie, măcar de ar fi singura şi ultima problemă din
sistemul respectiv! Însă toate informaţiile şi comentariile ascunse în spatele
acestor remarci de ordin pur subiectiv le voi oferi în rândurile ce urmează.

În primă instanţă, fără vreo ordine anume impusă de
anumite judecăţi morale proprii, aş dori să mă refer la prea-bine sau prea-puţin
cunoscuta poveste a complexurilor hoteliere lăsate la conservare naturală sub
acoperământul de moloz. Este un fapt foarte familiar publicului datorită
mediatizării acide, aş spune mai degrabă, dar care, totuşi, nu dă semnele unui
probabil impuls ori regret ca sentiment inoculat autorităţilor. Chiar şi aşa nu
se aduce în dezbatere socială activă acest lucru, din pricina uitării şi
amprentei puse de trecerea anilor asupra lor. Unii, însă, în ciuda realităţii
cotidiene, ţin cu ardoare să-şi ridice din temelii societăţi comerciale şi complexuri
de o asemenea amploare în nişte zone moarte din punct de vedere turistic,
prădate trecutului fabulos şi viitorului năucitor, reamintite (doar ocazional!)
în tablourile agăţate prin holurile "ruinelor", ori ale altor
hoteluri aflate în prag de faliment. Alte staţiuni se mai menţin cu greu
deasupra liniei de plutire prin ajutorul oferit de oraşele din apropierea lor. Ca
să clarific şi în fapt crezul acesta, îmi voi permite un scurt exemplu destul
de sugestiv. Staţiunea obiectiv turistic Saturn abia îşi mai menţine suflul
constant în extrasezon, şi asta datorită oraşului Mangalia, aflat în imediata
vecinătate a sa. Turiştii cu venituri modeste, care nu îşi permit luxul staţiunilor
din nord, sau nostalgici care încă mai vizitează Saturnul de dragul vremurilor
de demult, vin aici pentru că îşi pot asigura mesele şi eventualele mici distacţii
şi plăceri prin prisma supermarket-urilor şi magazinelor din Mangalia. Reîntorcându-ne
la remarcile făcute anterior cu privire la hotelurile abandonate, aş spune că
prin aceste decizii sau, pur şi simplu, prin destinul nesatisfăcător, a fost
sleită de energie şi puteri perla litoralului românesc de altă dată. Locuri în care
trecutul briliant a fost lăsat la voia întâmplării, iar acum, şi spun cele ce
vor urma în cunoştiinţă de cauza, fără a debita enormităţi, pe culoarele şi
promenada unităţilor hoteliere bate un vânt anost, suspinând în fluierături
sinistre a singurătate. Faimoasa staţiune Olimp, cu multe filme la portofoliul
rememorărilor fervente, printre care comedia românească cu cele mai mari
încasări de atunci şi acum, "Nea Mărin miliardar", în care comicul
Amza Pellea, eterna făclie a comicului teatral şi cinematografic din România,
îşi joacă cu acurateţe şi lejeritate rolul şi amuză publicul prin replici
profunde chiar pe esplanada hotelului Belvedere din staţiunea amintită un pic
mai sus. Hotelul acesta abia mai respira sufocat de incopatibilitatea
patronilor şi, până la urmă, a statului care nu investeşte în demersurile
necesare reformării respectivei. Ca el, multe altele ceva mai ghinioniste, zac
neînsufleţite de ani buni sub o pătură de delăsare morbidă, aşternută voit ori
involuntar pe tot mai multe complexuri hoteliere din acea zonă. În schimb,
altele au fost aruncate în groapa de gunoi a turismului de la malul mării încă
din '89, nefiind lăsate să se stingă încet, iar motivul deloc temeinic şi justificabil
pe care se construieşte raţionamentul autorităţilor este faptul că toate
construcţiile prospere ridicate de regimul comunist au fost socotite ca o altă
bombă inutilă a Ceauşeştilor. Vrând ca, de altfel, să steargă orice urmă a acelor
vremuri susţinând că toate realizările de atunci erau o amprentă a chinului
social, economic şi politic la care era supusă întreaga massă populară. Dar
astăzi este, de ce să nu fim circumspecţi şi să nu ne pierdem în detalii
injuste, "mult mai bine", pesemne că nimic nu mai rezistă fără
aparatele necesare ale societăţii.

Dar să abordăm şi alte subiecte ce se răsfrâng, însă,
asupra aceleiaşi teme. Odată ce soarele îşi smulge trupul cald de pe cerul unei
veri toride şi răsare mai plăpând în întâmpinarea anotimpului frunzelor
ruginii, cu alte cuvinte, din moment ce am intrat în extrasezon, toate
facilităţile implicate direct sau indirect de un sejur la mare dispar
misterios. Deşi vacanţa petrecută sub azurul născut în spuma valurilor mării e
departe de a se sfârşi, fluxul de turişti fiind alimentat cu precadere de
programul Litoralul pentru toţi, administratorii plajelor dau zor necontenit la
închiderea acestora prin mijloace ce privesc toate ramurile aferente. Cel mai
important, un factor imposibil de eliminat din peisajul curent de la malul
mării sunt salvamarii, care îşi încep programul în mod oficial abia în luna
iulie şi şi-l încheie până la data de 1 septembrie. Acestea fiind menţionate,
turiştii pot muri liniştiţi răpiţi de valurile ucigaşe, nemaigăsindu-şi rostul
o luptă acerbă pentru menţinerea la suprafaţa apei. Orice intrare în apă devine
un real impediment în cursul vieţii ce se transformă într-o tactică defensivă
de supravieţuire realizată pe cont propriu. Tocmai din pricina acestui adevăr
cotidian, cele mai multe cazuri de deces sunt înregistrate adeseori în afara
perioadei în care aceştia îşi desfăşoară activitatea. Acţiuni de domeniul
fantasticului sunt numeroase în acest interval. Până şi geamandurile sunt
scoase, reluând afirmaţia mai sus făcută, în ciuda faptului că zeci de mii de
turişti vin în staţiunile de pe coasta Mării Negre prin programul de bilete low
cost, Litoralul pentru toţi. O
condamnare la moarte sigură cu toate condiţiile prielnice acestui fapt.
Coşurile de gunoi de pe plajă sunt ridicate, pe locurile lor răsărind din ce în
ce mai frecvent munţi de deşeuri menajere. Şi ne mai plângem totuşi de plaje
infecte şi peisaje dezolante, chiar dacă nu contest de cele mai multe ori lipsa
bunei creşteri manifestate la mulţi dintre cei care se perindă zilnic prin
aceste spaţii. Putem consimţi în mod evident şi la un alt aspect, alcătuind
astfel un consens. Înscrisă deja în sfera normalului, problema mărilor de alge
intrate în putrefacţie la graniţele plajelor apare tot mai des în tabloul cotidian.
Dar nu le mai ridică nimeni, lăsându-le în grija cursului natural al
lucrurilor, în căldura sufocantă. Pe de altă parte, altădată militanţi aprigi
şi convinşi ai zonelor destinate cearceafurilor şi şezlongurilor (ironizând un
personaj autentic pe marginea căruia s-au nutrit dezbateri mediatice intense: şezloange),
administratorii cutiilor cu nisip trimit în abandon teancuri de astfel de
materiale, de unde acum, clienţii extrasezonului de pe litoralul românesc îşi
pot procura cu puţin noroc un şezlong propriu, fără prea mari strofocări
financiare, adică, la 0 lei.

Concluzionând realmente într-o notă imprecisă, precum
caracterul informaţiilor dezvăluite anterior, putem spune ca toate acestea au
coroborat la clădirea unui renume grandios litoralului din România, ca parte
semnificativă a turismului românesc. Pendulând între o stare de dezinteres
naţional şi o stare de incopatibilitate, ambele susţinute cu fast de turismul
de la malul mării, încătuşăm puterile slăbite ale acestuia, existând un potenţial
turistic major, dar neexploatat. Mereu în căutarea noutăţilor, pierdem esenţialul
trecutului valoros.