Agresivitatea copiilor poate fi canalizată în scopuri constructive, ea nu trebuie îngrădită complet




COMUNICAT DE PRESĂ




 


Psiholog: Agresivitatea
copiilor poate fi canalizat
ă
în scopuri constructive, ea nu trebuie îngrădită complet


                       


            Copiii
din ziua de azi sunt mai agresivi decât cei din generațiile trecute, însă
psihologii afirmă că această agresivitate poate deveni un atu pentru juniori
dacă este canalizată în scopuri constructive. Specialiștii în educație
recomandă și un set de reguli pe care poate să le stabilească un părinte în
relaţia pe care o are cu un copil agresiv, pentru ca acesta să se dezvolte
armonios și să relaționeze mai bine cu cei din jur.


            De cele mai multe ori,
agresivitatea copiilor, atât verbală, cât și fizică, poate avea cauze diferite,
printre care se enumeră schimbările majore din familie (nașterea unui frate,
divorțul etc.), dar și expunerea la desene animate sau jocuri cu un conținut
crescut de violență.


            Toate acest aspecte vor fi
dezbătute într-un workshop tematic, coordonat de psihologul Radu Filip,
specializat în consiliere psihologică și psihoterapie centrată pe adult-copil-cuplu-familie,
miercuri, 25 februarie 2015, începând cu ora 17.00, la sediul Academiei de
Creativitate din București. Dezbaterea, la care vor participa atât părinți, cât
și copiii acestora, face parte dintr-un program mai amplu prin care se dorește
utilizarea agresivității în scopuri benefice. În același timp, copiii vor avea
ocazia de a-și exersa abilitățile de socializare și își vor antrena imaginația,
desenând, pictând sau meșterind propriile obiecte din lut. Înscrierile se pot
face la adresa inscrieri@feelsmart.ro
sau pe website-ul psihologului, www.radufilip.ro.


           





            Lipsa de comunicare și de afecțiune
conduc la agresivitate în rândul copiilor


Specialiștii consideră că sunt mai multe motive care
conduc la agresivitate în rândul copiilor şi tinerilor, iar dintre acestea,
lipsa de comunicare și tipul de relaţie pe are îl au părinţii cu copiii, dar și
lipsa de afectivitate reprezintă cauze serioase care generează exponențial o
agresivitate crescută. “Relaționare deficitară cu părinţii, lipsa de comunicare
verbală și afectivă dintre părinți și copii, copierea de către aceștia a unor
modele din filmele și cărțile considerate la modă reprezintă cauze psihosociale
ale agresivității. Pentru copii, agresivitatea poate fi singurul mijloc de
comunicare pe care îl au la îndemână, iar tinerii pot încerca să se impună în
acest fel sau să-i impresioneze pe cei din jurul lor”, afirmă psihologul Radu Filip.


           


Părinții
trebuie să acționeze cu calm în situațiile de criză


Psihologul recomandă părinților, ca, în situațiile de
criză, aceștia să acționeze cu mult calm și să gestioneze rapid și eficient
momentul neplăcut. “Este foarte important să fie atenți la
comportamentul copiilor lor pentru a înţelege care este sursa agresivității și
pentru a putea să intervină asupra sursei, iar nu asupra comportamentului,
lucru care se poate dovedi extrem de dificil în momentul în care criza este în
plină desfășurare”, explică psihologul Radu Filip. Pentru a înțelege motivele
care conduc la agresivitate, părinții trebuie să vorbească cu copiii și să fie
atenți la aceștia pentru a încerca să surprindă și să înțeleagă cheile pentru
descifrarea comportamentului acestora, consideră specialistul.





            Sportul
poate canaliza agresivitatea copiilor în scopuri constructive


            Psihologul Radu Filip este de părere
ca agresivitatea nu trebuie să fie ignorată şi negată, deoarece aceasta se
poate manifesta mai târziu în forme radicale, ci trebuie canalizată în scopuri
constructive. “Cel
mai comun mod de canalizare a agresivităţii este prin jocurile sportive și
activitățile care presupun mult consum de energie. Poate mai importantă decât
canalizarea agresivității, însă, este exprimarea acesteia într-un mediu
controlat, pentru a fi înțeleasă și integrată în tipul de personalitate a
fiecăruia, precum și educarea acesteia pentru a se manifesta adecvat în
contexte sociale diferite. De asemenea, nu trebuie uitat că agresivitatea are
și rolul de conservare a individului, deci nu ar trebui să fie complet
combătută și îngrădită”, conchide psihologul Radu Filip.











Persoană de
contact


Radu Filip


Psiholog


0732360019


radufilip@yahoo.com










Transmite,


Dr. Tănase Tasenţe


Director General


Plus Communication
















Drepturile de autor  pentru conţinutul acestui document aparţin







agenţiei de relaţii publice PLUS COMMUNICATIONwww.pluscommunication.eu



















Niciun comentariu:

Fara insulte, jigniri sau amenintari! Orice mesaj care nu se supune regulamentului va fi sters.

Un produs Blogger.