DOUĂ INIMI ALBASTRE - de Elena Volcinschi

Apusă-i vremea când, iubeam sub lună,
Într-un căuș de iarbă ce vălurea cu noi,

Și ne scăldam în sevele din brumă
Pe câmpul înverzit, s-au petic de zăvoi.

Ne logodeam când zorii se adunau inele,
Apoi, ne încununam,,două inimi albastre”
Nici ziua nu voia să vină dinspre stele
Și ne lăsa în noapte; noaptea iubirii noastre...

Nesomnul încurca gânduri,ne amețea prea tare
În minte orice sens se bramburea în toate;
Eram doi aștri liberi pe orbite solitare,
Ce despleteau în grații prin vise neumblate...

Ceva putred însă a început să scurme
Plăcerea clipelor se tot stingea-n tăceri
Din când în când, revendicai vagi urme
Rămase-n adorări ce apuneau... în Ieri...
............................................................

Pe pat de trandafiri cu parfum în risipă,
Mai zace amintirea rămasă de astă vară,
Într-un ungher de toamnă-mi, încă mai stă pitită,
Umbra ta fără trup, îngemănată-n seară.