Fluturi de soare - de Oana Cristina Dinu

Pe cerul meu zbor fluturi de soare...

Oare ei sărută florile pământului!?
Într-o îmbrăţişare ce taie a miresmei răsuflare,
Când pe aripi uşor se lasă,
Luaţi la dans, să-i coboare mângâierea vântului
Întrecându-se a-i spune: oh, cât eşti de frumoasă!

Pe visele dimineţii, adorm cântece trimise în depărtare...
Într-un glas nestăpânit, menit să străbată
Neînţelesele cuvinte, ce se-aud ca soapte ale iubirii;
Când la urechea muzei ar pândi, neadorate,
Prinde-le în braţul de catifea, să lege mâinile firii
Căci acolo e viaţa daruită, oglindită în privirea-ţi, ca soarta.

Pe spusele valuri, ce-ţi vorbesc legănate,
Te confundă cu marea, pe stânci te aşează
Şi du-ţi ochii în ploaie, pe gânduri calm pictate;
La marginea promisei fericiri, unde se înalţă castele,
De le rogi, vor apărea ca o vrajă, acoperindu-te
Tu speranţa mireasă... hai, zâmbeşte-i inimii mele

Şi pe cerul tău zboară fluturi de soare, vezi!?
N-ai ştiut să-i suflii de pe al tău obraz când buzele-ţi căutau,
Şi ai ridicat privirea din somnul în care te-a regăsit marea;
Dar nu te mai simţi acolo, pe stâncile îmbrâncite de valuri,
Iar la mal, te aşteaptă castele ce nu le-ai dărâmat...

Dacă te-ai pierde în întuneric, te luminez eu,
Căci strălucesc de razele cu care mi-ai sărutat floarea...
Fiind aripa ta, cu lacrimi vii te împodobesc, curcubeu
Tandru ca spinii, dulce ca sarea..