8 scriitoare pe care le sărbătorim în această primăvară - de Iulia Cristina Iancu

Nu credeam că
o să mă bucur atât de mult de venirea primăverii deoarece nici iarna nu mi-e
antipatică. Prima zăpadă, vacanţa, împodobirea bradului, tradiţiile livreşti,
filmele de sezon, toate astea mă determină să iubesc la nebunie iarna, dar
parcă primăvara asta este mai specială, mai dragă, mai plină de emoţii şi
gânduri pozitive. Să fie „de vină” faptul că pe 1 martie am avut ocazia să-l
văd pe scena Teatrului Naţional Cluj Napoca pe minunantul şi mereu aproape de inima
mea, Florin Piersic iar din partea lui, toate doamnele şi domniţele am primit o
garoafă (scriind aceste rânduri mă uit la glastra albastră în care, din toate
florile primite în perioada asta, doar garoafa cu pricina a mai rămas...).

Primăvara este
anotimpul care sărbătoreşte viaţa. Este anotimpul care încoronează femeia ca
fiind cea mai de preţ creaţie universală. Muză. Prietenă. Mamă.  Natura îşi aduce omagiul, răsfăţându-şi
fiicele cu soare, muzică şi frumuseţe. Cum
suntem în luna care celebrează FEMEIA îmi aduc şi eu omagiul, făcându-vă
cunoştinţă cu opt scriitoare de suflet, care mi-au servit ca model şi a căror
întâlnire mi-a oferit o lecţie de viaţă.

Jane Austen– Această femeie
care s-a împotrivit cutumelor timpurilor ei a creat cele mai preţioase poveşti
de dragoste şi personaje eterne, care ne vor bântui mereu. Sunt extrem de
subiectivă. Mulţi ar spune că Emma sau Mansfield Park sunt romane uşurele,
relaţii livreşti de-o vară, dar pentru mine nimic n-a mai fost la fel după ce
am citit Mândrie şi Prejudecată sau Raţiune şi Simţire. M-am bucurat ori de
câte ori Elisabeth îi răspundea acid lui Darcy şi am suferit inimaginabil de
mult când acesta o ignora... Apoi am descoperit filmele şi restul e istorie.

Virginia Woolf–De Virginia nu
mi-a plăcut fiindcă citeam concomitent şi Jane Austen, eterna mea dragoste
literară. Nu mi-a mai plăcut şi fiindcă am studiat-o  la ora de literatură universală şi am simţit
că toate acele intervenţii, comentarii şi explicaţii aumăcelărit-o pe biata
doamnă Dalloway. Mă gândesc să-i mai dau o şansă cu Orlando sau poate Valurile
?

Surorile Bronte–Eu
sunt Jane Eyre – fata simplă, aproape invizibilă, dar al cărei spirit vibra asurzitor
în ale ei trup firav. Ba nu! Eu sunt Catherine. Sunt asemenea furtunii în
vară.  Iubesc cu o intensitate care mă
anulează pe mine, dar îmi umple trupul cu spiritul lui ...”Îţi spun că aproape
am atins paradisul meu, căci paradisul altora e cu desăvârşire lipsit de
importanţă pentru mine şi nu-l râvnesc.”

Simone de Beauvoir – În
memorii şi-a spus „cuminte” şi aşa a fost. Copilul Simone a fost liniştit,
rezervat, dar cu o minte sclipitoare care mai târziu o va apropia de
întunecatul Sartre. Dragostea lor este unică, aproape imposibil de repetat. O
dragoste care încă palpită ...în fiecare cititor îndrăgostit de această pereche
neobişnuită.

Jeni  Acterian - ”Nu sunt în apele mele. N-am cărţi. Ninge. E frig.
Sunt posacă. Devin stupidă. Citesc prostii. Asta-i tot şi sper că e suficient.”
Astfel debutează „Jurnalul unei fete greu de mulţumit” de Jeni Acterian. Cu
mulţi ani  urmă, când am descoperit „din
greşeală” cartea m-am regăsit în fiecare cuvânt al scriitoarei, la un moment
dat simţind că eu am scris jurnalul. Jeni mi-a fost prietenă, confidentă şi
rivală. Paginile jurnalului acestei fete greu de mulţumit mi-au fost portal
spre România lui Cioran, a lui Paler şi Eliade. Am stat alături de ei la masă,
am povestit, am ascultat, am învăţat...până când am ajuns la pagina 568 când a
trebuit să-i părăsesc (până la o nouă recitire).

Anişoara Odeanu - Anişoara
Odeanu este pseudonimul literar al contemporanei lui Cella Serghy, Doina
Peteanu (1922).Anişoara şi-a început cariera susţinută de numeroase premii
literare şi laude primite de la marii animatori ai vieţii culturale lugojene,
oraşul de origine al scriitoarei.În timpul cursurilor, concepe jurnalul
„Într-un cămin de domnişoare”, o adevărată oglindă a vieţii de cămin. De
remarcat este maniera în care a fost scrisă această carte. Într-o epocă în care
delicateţea scrisului feminin concura cu marile romane ale începutului de
deceniu, Anişoara Odeanu scrie într-o manieră relaxată şi modernă. Fără
artificii stilistice şi bubicozulofisme literare, A.O descrie viaţa de cămin cu
toate plusurile şi minusurile sale. Desigur, nu ignoră nici date despre viaţa
socială a domnişoarelor şi nici scene conflictuale sau emoţionante.Mai că aş
vrea să scriu o variantă modernă a romanului. J

Cella Serghy- Ce
ar raspunde un scriitor la întrebarea:  ”Ce-ai  să mai scrii?”, dacă şi-ar exila întreaga
experienţă de viaţă într-o singură carte ?!!Cella Serghi nu s-a pierdut cu
firea şi a răspuns natural: „Mai am o experienţă. E adevărat, numai una, pe
care n-am folosit-o. Am căpătat-o în anii în care am scris. M-am luptat greu cu
materialul care trebuia să devină o carte. Şi am luptat cu viaţa. [...] Eroina
mea va fi o scriitoare, o romancieră în devenire..."Aşa s-a născut Cartea
Mironei; într-o încăpere supraaglomerată cu parfum interbelic...

Margareta  Miller-Verghy -
cea care va iubi arta şi însăşi
frumuseţea pură mai mult ca susurul fulgurant al vieţii.Înconjurată de un cerc
de fini intelectuali şi personalităţi ale vremii (Barbu Şt. Delavrancea, Duiliu
Zamfirescu, familia Lupaşcu, etc) , micuţa Blandina uimea prin vastitatea şi
precizia cunoştinţelor sale din marele domeniul al literaturii, dar şi al
artei. Crescând a devenit ceea ce mama sa şi-a dorit enorm de mult şi anume un
mare nume în cultura şi literatura română. După anii de studiu petercuţi în
marile centre universitare ale Europei, Blandina, de acum Margareta, se
întoarce în ţară, unde organizează şi conduce Şcoala normală de fete; tot ea
este cea care redactează primele manuale, dorindu-şi ca acestea să beneficieze
de aceeaşi educaţie că şi tinerii perioadei.O noapte neagră avea să învăluie
frumosul suflet al Margaretei pentru totdeauna. În urma unui accident de
maşină, aceasta îşi va pierde vederea, nu însă şi vitalitatea şi dinamismul. Va
continua să creeze frumos, prin romanele sale şi traducerile care au
impresionat chiar şi pe marii scriitori ai vremii. Înconjurată de o ambianţă caldă,
formată din fostele eleve ale şcolii care nu au uitat-o pe „domnişoara
directoare” şi amicii ei intimi: Henrietta Sihleanu, Cella Delavrancea, Spiru
Haret, Eduard Wachman, Frederic Dame, George Sion, Zetta Peretz, Patan
Sihleanu, Margareta Miller-Verghy  îi hrănea
pe ei şi pe ceilalţi cu evocarea marilor sale emoţii şi gânduri.Romanul
autobiografic nu este unul al acţiunii, ci mai degrabă al emoţiilor absolute,
al peisajelor şi al artei. Este atât de impresionantă intensitatea cu care a
trăit şi a iubit însăşi dragostea...

Ce au aceste scriitoare în comun? Au îndrăznit să
păşească dincolo de limita pe care societatea le-a impus-o. Au avut curajul să
înfrunte o lume întreagă şi s-o înfrumuseţeze prin cuvintele lor. Sunt exemple
de feminitate şi feminism. Sunt o întreagă generaţie de speranţe şi vise, sunt
ceea ce şi noi ne dorim să fim.