Dilema gramaticală - de Nicolae Tomescu

09:42:00
Într-o zi pe l-asfințit, cînd gramatică studiam

Dintre pagini răsfoite niște sunete răzbeau,
Cît de straniu! De pe coală,  literele dispăreau
Volatilizate parcă și-apoi glas ciudat prindeau!
Mici ciocane de oțel, în timpane mă loveau.

Ce fiori! Ce grozăvie! Cartea strigă răspicat
Că războiul e iscat, de Subiect și Predicat!
Fiecare își arogă, dreptul la supremație
Dar prin ast-au tulburat, a frazei democrație.

Căci Subiectul intervine, cu un aer arogant
Că în orice propoziție, el e cel mai important
E Cezarul, e Eroul! Care lumea îl aclamă
Iar Subiectul nici că are, vreo nevoie de reclamă!

Restul nici nu mai contează, totul se subînțelege
Că Subiectul este totul, este literă de lege!

Dar cu asta, Predicatul, e total în dezacord
Și-și propune să provoace, la rival atac de cord
Și afirmă cu tărie că Subiectu-i condamnat
Să depindă întrutotul, și pe veci de Predicat
Fiindcă singur într-o frază este ca  paralizat
Nu mai știe ce se-ntîmplă și-i complet debusolat
Iar acum  CE se petrece,  este lucrul ce  contează
Iar Subiectul, singular, mai nimic nu valorează.

Intervine Adjectivul, care aspru-i dojenește
Pe Subiect și Predicat, azi cînd lumea îi bârfește
Și le spune că-ntr-o frază, tot ce-i farmec și culoare
Este dat de Adjectiv, fără dânsul sensul moare.

La final apare Punctul, ce-n dispută se implică
Cu adîncă-nțelepciune , ceața frazei o ridică:
“ Fraților nu-i loc de ură, hai discuția s-o curmăm
Și să punem Punct disputei, și apoi să ne-mpăcăm”.

Ca prin farmec de poveste, liniștea  s-așternut
Iar disputa în final, de necazuri s-a cernut
O problemă ce-a adus, o reală isterie
Imediat e aplanată, de-a Punctului pledoarie.

Iar pe coala părăsită,  literele reapar
Și se jură din rărunchi, cu năduf și cu amar
Liniștea să o păstreze, între fraze ca-ntre frați
Când Subiectul, Predicatul se vor crede împărați.

Mă trezesc la realitate, și-am rămas cu o morală
Când cei mari argumentează aroganți și plini de fală
Pot chiar și cei de pe urmă, fie ei și cei mai mici

Să rezolve o dilemă, fără a pocni din bici.

Niciun comentariu:

Fara insulte, jigniri sau amenintari! Orice mesaj care nu se supune regulamentului va fi sters.

Un produs Blogger.