Abisul pasiunii - de Tincu Andreea

Sursa foto: internet

        O tentativă de a scrie, aşa pot descrie sentimentul
ce mă încearcă acum. Am încercat să scriu din nou. Nu pot, nu mai pot picta
cuvinte aşa cum obişnuiam să o fac. E greu să fac ceea ce era o pasiune pentru
mine dacă nu mai am acea scânteie. Nu mai am ritm, iar degetele refuză să mă
ajute să creez măcar puţin din acel ceva. Ca să nu mai zic mintea. Inspiraţie nici măcar nu mai ştiu ce semnifică.

Totuşi, încerc să şlefuiesc ceva. Cuvintele ies atât
de greu şi nu mai vor să mi se alăture. Ceea ce mă desăvârşea odată, acum mă
face să am o stare de greaţă. Nu am puterea să deschid o filă albă pentru a
scrie ceva, mi-e scârbă de scris. Pentru ce să mai scriu? Pentru ce să mai
trăiesc într-o lume a metaforelor, a epitetelor, a imaginaţiei? Deşi realitatea
de acum este cruntă şi amară, tot nu vreau să trăiesc în acea lume fictivă.

Vezi? N-am scris nimic până acum. Nu-i aşa că nu ai
înţeles nimic şi nu şti care-i scopul acestui document? Să fiu sinceră, nici
eu. Nu voi mai scrie niciodată aşa cum o făceam până acum.

Nu pot să duc la capăt ce vreau să scriu. Îmi e prea
greu, iar lacrimile mi-au inundat ochii. Acei ochi cu care eu vedeam viitorul.
Alături de tine. Îmi aduc aminte şi acum toate momentele petrecute împreună, de
la începutul relaţiei şi până acum. Mai ştii când ne ascundeam de cei de la
facultate şi ne sărutam pe ascuns? Mai ştii când ţi-am făcut cunoştinţă cu
Romina şi Ionuţ? Mai ştii când a venit mami tău la Tgv? Şi
altele… Cât de fericită am fost în momentele alea. Eram de-a dreptul împlinită.
Credeam că am lângă mine persoana potrivită.

În fine, nu vreau să mă mai gândesc la trecut. Acel
trecut atât de minunat şi frumos. Ce simt eu acum şi prin ce trec, nu este
simplu şi nu trece atât de uşor. Rănile vor rămâne deschise, pentru că am iubit
prea sincer. Asta m-a omorât pe mine. Ştii ce am învăţat din asta? Multe, da.
Însă cel mai important: niciodată nu mă voi grăbi în a lua decizii şi niciodată
nu mă voi mai întoarce atunci când hotărăsc ceva!

Ştiu că nu va mai putea fi nimic între noi.
Niciodată. Vreau doar să nu mă uiţi niciodată şi să-ţi aminteşti cu mare drag de mine. Ştii că e ciudat
sentimentul
ce-l trăiesc acum? Te urăsc pentru ce mi-ai făcut, dar nu pot să mă conformez
cu gândul că nu mai eşti al meu. Dar, timpul vindecă răni, nu-i aşa?

În final, vreau să-ţi mulţumesc pentru tot ce ai
făcut pentru mine, pentru faptul că m-ai transformat într-o fată cu capul pe
umeri şi responsabilă. Îţi mulţumesc că mi-ai dat voie să te cunosc şi să te
iubesc. Înecată de lacrimi, am încercat să-ţi scriu ce simt acum. Nu e ceea ce
am vrut să iasă. Pentru că nu mai pot scrie.

Nu pot spune altceva decât că durerea face parte din
viaţă. Viaţa ce ne dă mai mult rău decât bine. Capul sus şi mergem mai departe,
nu?

Sigur te întrebi de ce am ales titlul ăsta, când ce am scris nu are legătură.
Există o conexiune între titlu şi text. Este vizibilă, dar trebuie descoperită
mai mult. Eh, ştii tu mai bine să înţelegi ce ţi-am scris.

Aaa…să nu uit. Marţi rămâne cum am stabilit, da?

 P.S.  I love you!