Munca – între glamour ṣi ridicol - de Ana Nedelcu

Munca – între glamour ṣi ridicol

Munca – şi când mă gândesc la acest concept, nu pot să-mi refuz dublul sentiment -> al plăcerii şi al respingerii, care poate caracteriza fiinţa din `câmpul muncii`. De ce oare ne confruntăm cu această viziune a dublei măşti şi către ce parte tindem fiecare dintre noi când vine vorba de o mentalitate colectivă dar şi individuală?

Ne naştem şi devenim acest `persona project` al propriei existenţe, după care ne formăm măştile sociale şi individuale. Dar de ce am purta măşti şi de ce n-am avea un chip clar, neascuns, sincer şi perpetuu? ... Mai ţine şi de o cultură în care te naşti, şi de un statut social, şi de un context social mai mult sau mai puţin favorabil, de educaţie … de urbea natală …

O analiză a muncii, o asociez personal cu o analiză a măştii, aceastǎ caracterizare a măştii şi a măştilor ei.

Când mă refer la o muncă ridicolă, asociez automat unei mǎṣti nefericite, unui context nefavorabil în care individul `presteazǎ` fără bucurie, fără entuziasmul unui om împlinit prin ceea ce face zilnic … un actor trist.

De ce alegem să fim nefericiţi, când avem liber arbitru întru a fi mulţumiţi? De ce ne complacem în ceva ce nu agreǎm, mai degrabă decât să devenim regi ai imperiilor noastre? Unii mi-au spus că este greu să fii liber, este greu să trăieşti în contexte pe care să ţi le alegi singur, fără să fii constrâns de circumstanţe, de nevoia de a supravieţui. Muncim în inerţia timpului şi a spaţiului doar pentru că avem nevoie de bani să ne întreţinem, iar `restul … e tacere`. Muncim pentru confortul exterior, uitând complet de cel interior. Oare ne face plăcere prestarea activităţii de fiecare zi? Ne aduce satisfacţie sufletească, ne îmbogăţeşte ca fiinţe conştiente?

A munci conştient este, da, a face ceea ce-ţi place. Este o vacanţǎ prelungitǎ a vieţii. Sună a clişeu, însă psihologia comportamentală ne confirmă că avem nevoie de un impuls interior la locul de muncă.

Există două variante pentru a ne salva şi a ne transmuta într-un context favorabil nouă –> fie ne căutăm de propria vocaţie şi o transformăm în activitate zilnicǎ din care sǎ ṣi trǎim, fie acceptăm un context mai puţin favorabil pe o perioadă determinată şi ţintim către ceva superior în viitorul apropiat. `Suntem aceşti spălaţi ai sorţii! Îţi mai trebuie şi noroc în viaţă.`, mai aud încolo, încoace. Dar oare acest noroc nu vine tocmai dintr-o atitudine personală favorabilă, un teren pregătit pentru mai mult, pentru o vreme a intersecţiilor şi a întrebărilor?

Suntem actorii piesei noastre de teatru absurd!

Ce poate fi mai plăcut decât să te delectezi

La umbra unui pom alături de o duzină

De texte absurde despre propria-ţi viaţă?

Respiri sacadat citind versuri

Ce parcă aparţin unei lumi rare cum numai în basme e posibil.

Stai nemişcat cu picioarele întinse

Adulmecând subtil izul unei dimineţi de vară,

În bătaia vântului trecător, sub coroana bogată de fructe.

Citind, străbaţi drumuri absurde

Ce au fost create de proprii vizionari

Ce astăzi îşi caută o nouă perspectivă asupra unor noi căi.

Suntem actori … ai propriei noastre piese

Cu accente groteşti şi fanatice,

Cu dezmăţ ţinut totuşi în frâu,

Cu izmene comode ce atârnă lângă ecranul veşnic aprins.

Piesa noastră de teatru e bine regizată,

Magistrală chiar

Prin apariţia surprinzătoare ṣi deja de acum

Prea puţin surprinzătoare a hârtiei de consum

Pentru diverse scopuri … pictură, desen, scrieri…

Diverse scopuri…

Teatrul nu este absurd.

De fapt, depăşeşte viteza acestui concept

Parcurgând neîncetat distanţe infinite către … nu ştiu ce.

Ne măsurăm distanţele la fiecare haltă,

Dar e cu putinţă păstrarea lor în minte?

Sunt distanţe imense,

Dar pline de absurd, de inedit, de colosal …

Suntem actori într-o piesă de teatru absurd!

Pe care noi singuri am scris-o si regizat-o…

Într-un mod cu totul aparte,

Urcată pe nişte culmi paroxistice cu aer rarefiat unde,

Ori ne putem sufoca, ori de unde ne putem desprinde

Şi plonja pe o platform a siguranţei şi a schimbării.

Să nu ne fie frică să plonjăm!

Cineva ne va prinde si ne va spăla

De absurdul creat si acumulat…

Şi ne va salva.

Şi … culmea absurdităţii:

Dacă privim un pic mai devreme josul,

Ne vom observa chiar propriul chip,

Ca-ntr-o oglindă,

Ce subtil ne afişează o distorsionare superbă

A propriului eu: unul acceptabil.

…

Pe scena unui teatru contemporan ...

Experienţa vieţii m-a adus pe culmile unei gândiri lejere, necrispate, dar conştiente. Mă gândesc la lejeritate... şi am un `persona project` … sunt părintele propriului meu suflet … Am un job, dar mǎ simt in vacanţǎ, deoarece fac ceea ce-mi place. O parte a vieţii mele este dedicatǎ artei în general, cu precădere artei hand-made. Când vorbesc despre artă, nu rămân la ideea ei de artă pentru artă, ci mă refer la arta contemporană cu mesaj social. Conceptul pe care l-am creat cu ani în urmă poartă mesajul social dedicat protecţiei mediului.

Conceptul de AnARTivism  l-am dezvoltat în urmă cu 8 ani din dorinţa de a promova ideea de reciclare, în mod special reciclarea de material. Creaţiile sunt piese unicat, realizate exclusiv manual. Creaţia hand-made ce-mi aparţine este un tribut adus metodei de lucru, stilului vestimentar neconvenţional şi avangardist ce mă caracterizează, este un manifest şi totodată un îndemn la o gândire mai profundă asupra transformării, a reciclării, a folosirii creaţiilor deja existente şi a aducerii lor în noi forme. Este un demers în favoarea protejării mediului şi împotriva hiper-consumerismului.

Conceptul meu încearcă să incumbe principiile unui preţ echitabil bazat pe îmbinarea într-un echilibru perfect a 4 factori esenţiali -

- forţa de muncă –timp şi ustensile

- autenticitatea, originalitatea sau creativitatea

- accesibilitatea cumpărării produsului

- sustenabilitate

Fiecare articol realizat presupune o piesă din realitatea exterioară şi interioară.

Fiecare articol se naşte dintr-o idee spontană, dintr-un flash-back sau din experienţe de viaţă.

Fiecare articol punctează viziunea unui artist auto-didact cu un gust pronunţat pentru neconvenţional, neobişnuit.

Pentru mine, hand-made nu este o simplă asamblare de cute, un singur tiv sau o butonieră solitară. În lumea mea, hand- made este arta supremă a căutării, găsirii, regăsirii şi explorării ineditului, a ceea ce a fost odată şi ce acum este întors pe dos pentru a crea o faţă nouă, contemporană, colorată şi extrem de vorbăreaţă.

Creaţiile mă reprezintă în întregime. Creez din pasiune pentru veşmânt, creez dintr-o scânteie ce-mi sare din imaginaţie, creez din furia provocată de nepăsarea acelora ce nu pun preţ pe ‘a recrea’, pe conceptul ce spune că orice poate fi transformat, alchimizat, reciclat; creez din furia pe care mi-o provoacă consumatorii inconştienţi.

AnARTivism (Ana + arta + activism) este poezia mea pe care o pot descifra în ac, aţă şi mai apoi în material. Creaţia aceasta este dansul ce se poate viziona pe toate scenele lumii, pline de minţi scipitoare şi suflete deschise la nou.

Oameni sunt surprinşi, oameni sunt impresionaţi, oameni sunt interesaţi, oameni sunt reticenţi…

De ce să nu ne exersam imaginaţia şi creativitatea având totodată un impact social?

De-a lungul timpului, mi-am exersat capacitatea de a transforma rochiile în bluze, fustele în genţi, pantalonii în fuste, curelele în bijuterii etc.

Arta mea este bazată pe piese deja existente, rareori creată din materiale brute deosebite… şi întotdeauna din suflet. Experimentez în continuu asamblarea materialelor, cusutul tivurilor, aruncarea pensulei pe material, confecţionarea fundelor, a florilor, a cerceilor…

Consider o singură piesă importantă din amalgamul creaţiei mele, şi anume întreaga mea piesă creativă, colecţiile adunate într-una singură ce formează un puzzle imens. Creaţia mea hand-made este un tablou gigant construit din zeci de piese vestimentare şi accesorii.

Prin intermediul acestor rânduri, aduc un omagiu acestei arte deosebite a lucrului manual, aduc un omagiu ideii de mesaj social prin intermediul artelor, deoarece fiecare idee, invenţie şi piesa lucrată îl reprezintă în întregime creatorul, dar şi colectivul, ridică întrebări, construieşte o mentalitate.

Sunt pe scena vieţii mele de ieri şi de mâine.

Iar azi contemplez momentul fanteziei mele

Care se construieşte cu cele mai preţioase bucăţi de stâncă,

Sub cele mai valoroase giuvaieruri.

Cântecul etern al fascinaţiei realităţii mele

Mă ţine ostatica răbdării, a curajului, a plusului infinit de dorinţă.

Totul e modelat de univers si de tot.

Şi de mine ... eu pun temelia

Şi apoi o absorb, o hrănesc, o iubesc.

Schimb partiturile

Iar nou- venitul sochează mereu.

Sunt pe o scenă veche de secole

Şi mereu nouă.

Scena mea care mă surprinde de fiecare dată

Deşi eu sunt cel ce o construieşte.

Nu incape indoiala ca in astfel de cazuri munca este o binecuvantare, o placere a petrecerii timpului in mod util si constructiv, atat pentru individ cat si pentru societate.  

Plouă cu oameni pretutindeni.

Plouă vară, iarnă.

Plouă primăvară, toamnă.

Plouă teatre cu săli arhipline.

Plouă pe străzi largi, dar şi printre labirinturi.

Plouă cu iubire si cu natură pe la colţuri.

Cu frunze de toamnă si fructe de vară.

Plouă culori infinite, regii, coregrafii.

Plouă fotografii pe clădiri si pe oameni.

Plouă zgomot si dorinţă.

Scenografia lumii este complexă...

Şi de fapt atât de simplă.

Mii de costume si nuanţe,

Sufluri ale decorurilor,

Şoaptele podelelor,

Mersul cortinelor...

...

Scenografia de bază o creăm zi de zi.

Autor, design si ilutratie - Ana Nedelcu