Joc de umbre - de Nicolae Baldovin

Azi-noapte, tu nu știi, că ai adormit, dar eu am rămas să-mi termin țigarea și am observat că umbrele noastre nu se mai înțeleg. Nu prea îmi dădem seama ce-și ziceau, dar era clar că se certau. Vedeam cum se plimbau agitate prin toată camera, se îmbrânceau și-și mimau cuvinte grele. La un moment dat umbră-ta pleacă nervoasă, trântește umbra de la ușă și rămâne umbră-meu singur. Se duce la masă, trage dintr-o umbră de țigară, își toarnă ceva într-o umbră de pahar și începe să-ngâne de zor. Din ce-am apucat să-nțeleg, umbră-ta se vedea cu altcineva de câteva luni. Era vorba, cred, de unu d-ăsta c-o situație stabilă, mult mai avut și pe deasupra și mai bine făcut. M-am ridicat din pat, m-am așezat și eu la masă, mi-am turnat ceva în pahar și mi-am aprins o țigară. Am stat așa la taclale până dimineață. Știu că m-am amețit bine și vorbeam despre o grămadă de chestii. Într-un final m-am gândit să mă pun înapoi în pat. Îmi amintesc, însă, că m-am trezit foarte devreme, aveam soarele-n ochi, capul pe masă și-o singură umbră pe pat.