Joc de umbre - de Nicolae Baldovin

Azi-noapte,
tu nu știi, că ai adormit, dar eu am rămas să-mi termin țigarea și am observat
că umbrele noastre nu se mai înțeleg. Nu prea îmi dădem seama ce-și ziceau, dar
era clar că se certau. Vedeam cum se plimbau agitate prin toată camera, se
îmbrânceau și-și mimau cuvinte grele. La un moment dat umbră-ta pleacă
nervoasă, trântește umbra de la ușă și rămâne umbră-meu singur. Se duce la
masă, trage dintr-o umbră de țigară, își toarnă ceva într-o umbră de pahar și
începe să-ngâne de zor. Din ce-am apucat să-nțeleg, umbră-ta se vedea cu
altcineva de câteva luni. Era vorba, cred, de unu d-ăsta c-o situație stabilă,
mult mai avut și pe deasupra și mai bine făcut. M-am ridicat din pat, m-am
așezat și eu la masă, mi-am turnat ceva în pahar și mi-am aprins o țigară. Am
stat așa la taclale până dimineață. Știu că m-am amețit bine și vorbeam despre
o grămadă de chestii. Într-un final m-am gândit să mă pun înapoi în pat. Îmi
amintesc, însă, că m-am trezit foarte devreme, aveam soarele-n ochi, capul pe
masă și-o singură umbră pe pat.